JD VANCE A CONDIȚIONAT PREZENȚA TRUPELOR SUA DIN ROMÂNIA DE ”ÎMPĂRTĂȘIREA UNOR VALORI COMUNE”: Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul popor încât îl reduci la tăcere sau anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, ca în România
Și totuși, după discursul său critic la adresa încălcărilor drepturilor omului din Europa, cu referire și la România, susținut la Munchen, vicepreședintele SUA, JD Vance, a făcut și legătura între retragerea trupelor americane din unele țări ale Europei și abuzurile la adresa democrației din Germania și România.
S-a întâmplat la reuniunea din februarie a conservatorilor americani - CPAC 2025 - VIDEO integral mai sus - , unde JD Vance a spus: „Întreaga apărare a Germaniei este subvenționată de contribuabilii americani. În prezent, în Germania se află mii și mii de soldați americani. Credeți că contribuabilii americani vor accepta acest lucru? Dacă ești aruncat în închisoare în Germania pentru că ai postat un tweet sarcastic - bineînțeles că nu este corect. Așadar, ceea ce încerc să le transmit prietenilor noștri europeni, și cred că sunt prieteni, la fel ca și președintele Trump, este că prietenia se bazează pe valori comune. Dar nu ai valori comune dacă anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul. Și asta s-a întâmplat în România. Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul popor încât îl reduci la tăcere și îl faci să tacă.”
Din păcate, serviciile speciale de la București au fost surde la apelul vicepreședintelui SUA și au continuat abuzurile la adresa opozanților politici liberi, a reprezentanților presei conservatoare și societatății civile românești - cazul Stegarului Dac Cezar Avrămuță (și nu numai al lui) fiind de rușinea Europei. Apoi a urmat retragerea trupelor americane, după cum avertiza JD Vance încă din februarie. Selecție VIDEO tradus:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Niște psihopați degenerați posedați au tăiat cu drujba Troița de pe locul asasinatului lui Corneliu Codreanu și a altor 13 români. Autorii faptei penale s-au ales cu un blestem pe viață care se va transmite din neam în neam - FOTO
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
VIDEO: Iată Colindele lui Radu Gyr pe care le vrea Fritz interzise! Aparțin chiar părintelui spiritual al Filarmonicii Banatul, Remus Georgescu, Cetățean de Onoare al Timișoarei. Managerul și Directorul artistic al Filarmonicii au băgat capul în pământ
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
ARAFAT, CAPO DI TUTTI CAPI ÎN STATUL ROMÂN - Prin noua Lege a Apărării Naționale, Poliția se militarizează sub comanda unui civil controversat, fără experiență militară. În caz de asediu, mobilizare sau război, polițiștii vor fi coordonați de șeful DSU
Lovitură de teatru la Vatican: Papa recunoaște Crezul fără Filioque
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Persoane: Donald Trump J.D. Vance
Locații: Germania Mihail Kogălniceanu Munchen România SUA
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)