Jandarmeria i-a amendat pe liderii maghiarilor pentru scandalul de la Valea Uzului
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a anunțat duminică, 16 iunie, că a fost amendat cu 3000 de lei de Jandarmerie pentru o postare pe Facebook despre cimitirul eroilor de la Valea Uzului, scrie evz.ro
Borboly Csaba (FOTO) a spus că nu știe exact de ce a fost amendat, deoarece nu a reușit să deslușească ce scrie în procesul verbal.
El a spus că vede o dublă măsură în condițile în care a participat doar la lanțul uman din jurul cimitirului, nefiind organizatorul evenimentului, iar cei care l-au doborât pe jos, în noroi, pe comandantul Jandarmeriei Harghita, nu pățesc nimic.
Potrivit Jandarmeriei, cei amendați nu au anunțat manifestarea prin lanț uman cu 48 de ore înainte să aibă loc, potrivit legislației în vigoare. Borboly a precizat că va contesta amenda în instanță și va informa opinia publică internațională cu privire la pașii întreprinși de statul român.
Acesta a amintit că cei trei președinți de consilii județene din așa-zisul „Ținut Secuiesc” au înmânat celor 80 de jurnaliști care l-au însoțit pe Papa Francisc în România un document ce informează cu privire la „încălcarea drepturilor maghiarilor din România”, potrivit agenției maghiare de presă MTI.
Pe același subiect

Interzis de YouTube publicat de ActiveNews. PLANETA ÎNCHISĂ - PLANET LOCKDOWN - TRADUS ÎN ROMÂNĂ. Documentar Video

Virgiliu Gheorghe a produs un STUDIU asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului. Să ne cunoaștem dușmanul și să-l stârpim. Confruntarea să ne găsească pregătiți!” INTERVIU și STUDIU IMUNOMEDICA AICI

MILIȚIA GÂNDIRII. Medicii Răzvan Constantinescu și Adrian Cacovean, reclamați la Colegiului Medicilor. Cei doi sunt acuzați de „fake news” în cazul vaccinurilor dar chiar acuzatorii sunt cei care răspândesc FAKE NEWS, cum e cazul ziarului Libertatea

În atenția Patriarhiei Române și a tuturor preoților, monahilor și credincioșilor din România: FALSURILE DIN BROȘURA GUVERNULUI PRO-VACCINARE, demontate de societatea civilă creștină. STUDIUL SPECIALIȘTILOR PRO VITA - Medici pentru Consimțământul Informat
MĂRTURIE: Mihai Eminescu a apărut drept sfânt Părintelui văzător cu duhul Nicodim Bujor de la Cernica. La Mormântul lui Eminescu de ziua lui, cu Părintele Emanuel Ganciu și tinerii veniți la chemarea lui Mihai Tîrnoveanu. FOTO / VIDEO

Dr Virgil Păunescu, descoperitorul vaccinului românesc, despre vaccinurile anti-Covid: prin ARNm poate fi introdusă în organism orice informație de natură să-l modifice la nivel celular. Poate aduce beneficii dar și pericole, care merg până la extincție
Recomandările noastre

Trump: „Mișcarea noastră este de abia la început - The best is yet to come”. Biden - o inaugurare cât o imensă înmormântare

Steagul verde legionar a fost instalat pe Capitoliu încă de pe 6 ianuarie. Avem dovada! Trump, un Ceaușescu încă neexecutat

Mareșalul Românismului Radu Theodoru a împlinit 97 de ani. La Mulți și Binecuvântați Ani! Crezul lui despre Românul Absolut: „Eminescu este Biblia Românismului!”. INTERVIU: „Românii se vor ridica!”

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)