Jocurile Invictus, prima medalie pentru România. Maiorul Laurențiu Șerban a câștigat bronzul la 1.500 metri

Maiorul Laurențiu Șerban a obținut luni medalia de bronz la proba de 1.500 în cadrul jocurilor paralimpice Invictus 2017.
„Prima medalie a echipei Invictus Romania a fost câștigată luni de maiorul Laurențiu Șerban, care a obținut bronzul la proba de 1.500 de metri. Laurențiu Șerban, căpitanul lotului Invictus România, a fost rănit în Afganistan în anul 2006, în timp ce își scotea colegii dintr-un transportor amfibiu blindat care fusese atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat", informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Echipa României care participă la jocurile Invictus de la Toronto este formată din 15 militari răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak.
Invictus Team România va participa la șase discipline sportive individuale — tir cu arcul, atletism, canotaj în sală la simulator, haltere, ciclism, înot. De asemenea, echipa României va concura și în competiția de volei din poziția șezând.
În cele șapte zile ale competiției, membrii Invictus Team România vor participa la peste 30 de întreceri sportive. Alături de ei se vor afla antrenorii acestora din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, membri ai familiilor, prieteni și suporteri români din Canada.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Organizații: Ministerul Apărării Naționale
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)