Judecătoarea Dana Gîrbovan: SIIJ, obiectul unei campanii de manipulare fără precedent. Denumirea „Secția specială” s-a făcut propagandistic pentru că ducea cu gândul la nazism. SIIJ a fost a fost creată tocmai pentru a proteja judecătorii și procurorii
Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a făcut obiectul unei campanii de manipulare, a afirmat judecătoarea Dana Gîrbovan, care susține că însăși denumirea uzuală de «Secție specială» s-a făcut „propagandistic”, „pentru că prescurtarea era «SS» și ducea cu gândul la celebra formație nazistă”. Președintele UNJR a explicat că s-a indus în opinia publică ideea unui control politic, când, de fapt, SIIJ este singura unitate de parchet aflată doar sub controlul CSM, garantul constituțional al independenței justiției, potrivit b1.ro.
Mai mult, Dana Gârbovan a dezvăluit că procurorilor li s-a transmis, de la vârful Ministerului Public, să nu se înscrie la concursurile pentru funcțiile de execuție în cadrul SIIJ, tocmai pentru ca Secția să nu funcționeze și să poată fi criticată.
„Această secție, care a fost denumită «Secția specială» cumva propagandistic, pentru că prescurtarea era «SS» și ducea cu gândul la celebra formație nazistă. De fapt, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a făcut obiectul unei campanii de manipulare, și îmi asum ceea ce spun, fără precedent. S-a speculat și s-a discutat foarte mult politic pe această temă, iar acest lucru a omorât orice șansă pentru o dezbatere așezată, pe argumente, să vedem de ce a fost înființată această secție, dacă s-a confirmat ulterior necesitatea existenței unor garanții suplimentare de independență a judecătorilor și procurorilor față de anchetele penale și dacă este nevoie de o îmbunătățire a acestei secții în prezent”, a afirmat Dana Gîrbovan, joi seară, la B1 TV, în emisiunea „Dosar de politician”.
Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România a explicat că a fost nevoie de înființarea SIIJ pentru că „În finalul lui 2017 și începutul lui 2018, când au început discuțiile pe Legile justiției existau deja foarte multe informații și în spațiul public, și noi le cunoșteam de la colegi de-ai noștri, care au fost presați prin dosare penale, a fost vorba chiar de abuzuri ale procurorilor DNA în anchetele ce priveau judecătorii, despre încălcarea secretului deliberării, despre trimiterea în judecată a unor judecători cu consecința suspendării lor din funcție pe o perioadă de un an și nouă luni, aproape doi ani, despre dosare ținute deschise pe o perioadă foarte lungă de timp. Atunci a devenit evident că este nevoie să se găsească o soluție pentru ca astfel de presiuni asupra judecătorilor, dar și asupra procurorilor să nu mai poată fi puse cu asemenea ușurință”.
„De ce este nevoie, și este important ca cetățenii să înțeleagă, de o protecție suplimentară pentru judecători. Pentru că atunci când un judecător este presat, este supus unei influențe de oriunde ar veni, de orice tip, este afectată nu numai persoana judecătorului, ci actul de justiție în sine, care afectează direct cetățeanul”, a mai spus Dana Gîrbovan.
Referindu-se la faptul că persoanele care pledează pentru desființarea SIIJ afirmă întocmai contrariul, și anume că secția este o pârghie de presare a magistraților, Dana Gîrbovan a răspuns: „Fără să se aducă niciun argument în sprijinul acestei susțineri. Este vorba de un slogan, care a fost rostogolit de foarte multe ori, fără să fie întrebați vreodată cum argumentează acest lucru. Secția a fost creată tocmai pentru a proteja judecătorii și procurorii. A fost gândită astfel, cine poate face parte din secție? La DNA erau procurori cu minim patru ani vechime, cu grad de Judecătorie, care anchetau judecătorii cu grad de Curte de Apel și grad de Înaltă Curte, inclusiv pentru soluțiile pe care le dădeau”.
Ministerul Justiției a pus, recent, în dezbatere publică proiectul de desființare a SIIJ.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
COLDEA, ORGANIZATORUL. Patrick Andre de Hillerin dezvăluie cine se află în spatele rebeliunii soroșiste contra CSM. ”Justiția capturată” sau ”Justiția capcanată”?
Călin Georgescu, interviu de excepție în presa slovacă, la un an de la anularea alegerilor: ”Ei au dat lovitura de stat, nu eu. În Ucraina se decide viitorul Europei”
Mortul frumos e... ”negaționist”. Armata Română nu se mai luptă cu dușmanii României ci cu veteranii ei. Generalul Radu Theodoru, personalitate marcantă și erou de legendă, interzis de la Onoruri Militare la înmormântare
Fostul șef al CDC detonează bomba: Vaccinurile anti-COVID Pfizer și Moderna trebuie retrase imediat
Marele Jaf
ACTUALIZARE: Lovitura lui Bolojan pentru Nicușor Dan - CIUCU Primar General! AUR rade USR: Anca Alexandrescu pe locul 2! Ciucu anti-Catedrală. Bucureștenii au boicotat masiv farsa alegerilor: 17 secții din Sec. 3 cu prezența la vot sub 1%
Recomandările noastre
VIDEO: BOCETUL cutremurător al fiicei Generalului Radu Theodoru și mulțumirile Familiei și Camarazilor: Spre idealul de a avea o Românie a Românilor!
IN-DEPENDENȚII. Istoricul Marius Oprea rupe tăcerea: Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. „Urmăriți banii și nu e greu de dovedit”. VIDEO
Generalul Radu Theodoru: La Nunta mea să veniți în costume naționale! Voica Theodoru: Veniți la Mănăstirea Comana îmbrăcați de Sărbătoare, nu de Înmormântare!
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Persoane: Dana Gîrbovan
Organizații: Secția de investigare a magistraților SIIJ
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)