Judecătoarea care a RETROCEDAT UN SAT întreg unor falși moștenitori, eliberată din închisoare după doar trei luni

Judecătoarea care a devenit celebră în întreaga țară după ce a retrocedat un întreg sat din județul Arad, Nadăș, unor falși proprietari, a fost pusă în libertate la nici un an de la condamnare.
Potrivit site-ul presslaet.ro, Floriță Boloș, fostă judecătoare la judecătoria orașului arădean Ineu și președinte al acesteia, condamnată definitv în octombrie 2029 la șapte ani de închisoare, a fost eliberată condiționat, printr-o sentință definitivă a Tribunalului Arad.
Floriță Boloș a avut o primă condamnare după ce a luat o mită de 5.000 euro de la anchetatori sub acoperire și a recidivat în 2013, când a fost prinsă în flagrant de procurorii DNA, în timp ce primea o mită de 12.000 de lei pentru a influența soluțiile date în dosare pe care le judeca.
A fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare în iunie 2016, dar a cerut liberarea condiționată, iar Tribunalul Arad a luat în considerare propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din Penitenciarul Arad și i-a acceptat cererea, infirmând sentința Judecătoriei Arad.
În același an, Floriță Boloș a fost trimisă în judecată într-un nou dosar, pentru atribuirea a aproximativ 470 de hectare de teren agricol unor falși proprietari și a fost condamnată definitv la patru ani de închisoare de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru abuz în serviciu, fals intelectual, fals material și instigare la fals. Pedepsele din cele două dosare au fost contopite, s-a adăugat un spor de trei ani, iar pedeapsa s-a transformat în șapte ani de închisoare cu executare.
La două săptămâni după pronunțarea celei de-a doua hotărâri judecătorești definitive, ea a cerut Judecătoriei Arad eliberarea condiționată. Instanța de fond i-a respins cererea, dar sentința a fost contestată la Tribunalul Arad, care, după ce a cerut referințe de la penitenciar referitor la comportamentul condamnatei, a admis contestația formulată de aceasta și a dispus punerea ei în libertate condiționată, hotărârea fiind definitivă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)