Judecătorul Cristi Dănileț atacă familia tradițională și apără homosexualii
![](https://www.activenews.ro/images/animatie-redare-articol.gif)
Judecătorul Cristi Danileț, considerat mâna dreaptă a fostei ministrese a Justiției, Monica Macovei este un susținător înfocat al homosexualilor.
Pentru cei care vor să afle cum gândește magistratul care deplânge soarta crudă a homosexualilor, luju.ro a publicat anul trecut un material în care este redată o postare pe Facebook a lui Vasilică Dănileț, din noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2016. „Din opiniile exprimate de judecătorul CSM în postarea sa de pe Facebook, dar și din comentariile care au urmat, opiniile lui Danileț incitând la discuții ample pe tema homosexualității în România, am dedus că Dănileț vrea să îi fie respectată intimitatea, să nu îi pese nimănui cu cine se culcă el, de câte ori sau pe ce parte a patului prefera să se culce, și crede că românii au prejudecăți în ce priveste preferințele sexuale”, scria luju.ro
Și pentru că subiectul căsătoriilor între persoane de același sex nu i-a dat pace deloc judecătorului acuzat recent de ziaristul Dan Andronic că a intrat în arhiva SIPA pentru a copia unele documente, Vasilică Dănileț s-a declarat "Pentru” în ceea ce privește posibilitatea înlocuirii termenilor "tata„ și „mama'” cu cel de „părinte”.
Asta scria Dănileț în noaptea de 6 spre 7 ianuarie 2016 pe pagina de Facebook:
"Văd discuții despre strângerea de semnături din partea bisericii cu privire la interdicția căsătoriei intre homosexuali. Asta imi aminteste de o intamplare de acum cateva zile. De sarbatori eram acasa la parinti, la Vatra-Dornei. Suna cineva la usa si deschide maica-mea. Aud o discutie scurta, dupa care mama ma striga, eu aflandu-ma intr-una din camere: "Auzi, Cristi, se strang semnaturi cum ca suntem impotriva homosexualilor. Ce facem?”. Ii raspund automat: "Mama, noi suntem din astia cu drepturile omului. Un drept al omului e viata privata si intima. E treaba fiecaruia cu cine se combina, atat timp cat nu le face rau celorlalti”. "Ah, da?!”, spune mama dupa care zice celui de peste prag: "Nu ne intereseaza”. Si inchide usa. Ei, iata o lectie despre drepturile omului in cateva secunde. Pentru un adult de 60 de ani. Dar asta spune multe despre modul in care se strang semnaturi – nimeni nu a pomenit nimic de casatorie, dar raspunsul meu ar fi fost acelasi".
Luju.ro a publicat și o parte din comentariile lui Danileț la postarea de pe Facebook, ca un răspus la opiniile pe care le-au exprimat fanii de pe Facebook:
Adoptia nu are de a face cu casatoria. Poate adopta si o persoana singura. Doar nu o sa il interbati de preferintele sexuale…E interzis sa faceti discriminare.
Vai de mine! Oral, anal, cu obiecte? Asa ceva!! sa ii invete cei doi pe copii "prostii”… Nu, mai bine ii dam inainte cu barza. Ca doar o pasare face un pui de om, de ce nu se intelege?
Haideti sa nu confundam actul procrearii cu actul placerii sau cu constituirea unei uniuni sau unei casnicii. Uneori una nu are legatura cu alta. Si daca vreti sa stiti suntem pe primul loc in UE la fetite pana in 15 ani care nasc copii. Asta la care Biblie sau in care natural intra??
Eu nu am spus ca nu ar fi pacat. Spun ca nu e treaba mea ce face omul in casa sau in patul lui. Atata tot. Si sper ca nici a dvs nu e cu cine ma culc, de cate ori si pe care parte a patului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
![](images/icon-carduri-donatii.png)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
![Ilustrație: ActiveNews](thumb-202x110-t?/articole/190763.jpg)
Mănăstirea Petru Vodă: Comunicat despre Diana Iovanovici Șoșoacă
![Foto: Un avion C-130 Hercules al Forțelor Aeriene ale SUA alocat escadrilei 757th Airlift Squadron pulverizează împotriva țânțarilor deasupra Bazei Joint Langley-Eustis, Va., 1 august 2017. C-130 este modificat pentru a transporta un sistem de pulverizare aeriană modulară paletizat, care este atașat la barele de pulverizare montate pe aeronavă. (U.S. Air Air Force Photo/Staff Sgt. Carlin Leslie)](thumb-202x110-t?/articole/190769.jpg)
Un pumn în nas pentru idioții utili cu ”E DOAR CONDENS”. Armata SUA obligată să recunoască oficial pulverizările chemtrails de pesticide toxice, întreprinse fără acordul populației. CUM ARATĂ AVIONELE DE CHEMTRAILS ÎN INTERIOR - FOTO US AIR FORCE
![](thumb-202x110-t?/articole/190879.png)
Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă - VIDEO
![](thumb-202x110-t?/articole/190804.png)
Dr. Michael Yeadon: Nu a existat nicio pandemie, ci doar un ”atac letal planificat asupra civililor, îndelung coordonat de la nivel supranațional”. ”Lipsesc dovezile privind existența Covid și a altor virusuri” - Amplă recapitulare cu privire la plandemie
![Prototip timpuriu al cardului de vaccinare al cetățenilor europeni (Sursa: Comisia Europeană, Agenția Executivă Europeană pentru Domeniile Sănătății și Digital)](thumb-202x110-t?/articole/190854.jpg)
Cardul european digital de vaccinare va fi lansat în septembrie – Cinci țări vor pilota noul instrument. Din 2026 va fi adoptat în toate statele membre ale UE
![Foto: Silviu Cluci / Doxologia](thumb-202x110-t?/articole/190780.jpg)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)