Judecătorul Horațius Dumbravă îi cere premierului să renunțe la imunitate
Judecătorul Horațius Dumbravă, membru al CSM, îi cere premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisă, să renunțe la imunitatea parlamentară privind cererea procurorului general referitoare la declanșarea urmăririi penale în cazul său.
''Amintindu-mi declarația publică nu mai departe decât acum câteva luni pe care ați făcut-o de la înălțimea demnității și funcției pe care o dețineți (declarația publică din 26 ianuarie, citez cu fidelitate: 'Suntem de acord să modificăm textul constituțional care se referă la imunitate. Vorbim despre Constituție pentru că, după cum știți, nu există imunitate decât pentru arestare și percheziție, nu mai există niciun fel de altă imunitate. Dar suntem de acord să modificăm în cadrul Constituției aceste prevederi, iar, în rest, așa cum s-a întâmplat și la ultimele cazuri aduse în fața Parlamentului, PSD va vota de fiecare dată pentru îndeplinirea solicitărilor Justiției'), vă cer respectuos să renunțați (...) la imunitatea parlamentară privind cererea procurorului general al României în ce vă privește, aflată pe rolul Camerei, de declanșare a urmăririi penale pentru presupuse fapte penale'', se arată în scrisoarea deschisă remisă marți Agerpres.
Dumbravă îi mai solicită premierului să facă demersurile necesare pentru înlăturarea imunității parlamentarilor, prin modificarea Constituției.
''Ca lider politic, să vă țineți promisiunea și să solicitați comisiei speciale constituite la nivelul Parlamentului introducerea ca teză de modificare a Constituției României înlăturarea imunității parlamentarilor, așa cum de altfel ați promis în declarația publică din 26 ianuarie. Evident, singura imunitate care trebuie să rămână în Constituție trebuie să fie cea legată de votul parlamentarilor și discursurile de la tribuna Parlamentului. În acest fel, domnule prim-ministru, separația puterilor în stat ar funcționa, iar blocajele constituționale ce aparent apar acum între Parlament și justiție ar fi astfel înlăturate, rezultatul fiind întărirea statului de drept'', afirmă Horațius Dumbravă.
Judecătorul precizează în scrisoare că premierul va putea, în fața magistratului, să dovedească faptul că acuzele aduse nu sunt întemeiate.
''Este datoria procurorului să aducă probe, fie că ar exista fapte penale, fie că aceste fapte nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală ori nu sunt întrunite elementele constitutive ale vreunei infracțiuni. Acolo, în fața magistratului, veți putea să arătați că acuzele aduse nu sunt întemeiate. Veți arăta, în acest fel, că democrația funcționează în România, că instituțiile statului trebuie să-și facă datoria. (...) Ancheta penală își va urma cursul, sunt convins că sunteți conștient de acest lucru, indiferent de bătăliile efemere politice, indiferent că temporar nu vi s-ar ridica imunitatea. De aceea, știind că sunteți un jurist eminent, fac apel la domnia voastră în a nu lăsa antrenate instituții ale democrației în bătălii care nu le sunt specifice'', mai spune Dumbravă.
Acesta nu exclude faptul că și justiția "are sincopele ei".
''Ca și dumneavoastră, sunt perfect conștient că, în acest context, justiția are sincopele ei: oameni arestați preventiv și, ulterior, achitați definitiv; spectacol public cu zeci de inculpați aduși la anchete cu dube sau chiar elicoptere și după aceea achitați; procese care durează ani de zile și care puteau fi soluționate mult mai repede, în interesul justițiabililor; redactări de hotărâri proaste sau cu mare întârziere frângând speranța unor justițiabili într-o justiție eficientă și rezonabilă. Aici sistemul are o mare vulnerabilitate. Și trebuie să recunosc, sunt convins că alături de dumneavoastră, justiția trebuie să-și facă curat în propria ogradă. Și are această capacitate și instrumentele de a o face, vă asigur de acest lucru. (...) De acord că justiția mai are multe de făcut. Dar prin ceea ce a făcut în acești ultimi ani nu i se poate contesta faptul că a devenit un pilon al statului de drept'', susține Horațius Dumbravă.
Totodată, el a criticat propunerea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, privind constituirea unei comisii parlamentare pentru evaluarea democrației.
''Justiția nu se va lăsa intimidată de crearea unor așa-zise 'comisii speciale de evaluare a democrației' tocmai la nivelul unei autorități constituționale — Parlamentul — care a dovedit că nu înțelege democrația din moment ce respinge pe bandă rulantă nemotivat și în contradicție cu valorile statului de drept cereri de ridicare a imunității parlamentare pentru unii politicieni acuzați de diverse infracțiuni. De aceea, domnule prim-ministru, fac apel la domnia voastră, cu atât mai mult cu cât ați fost magistrat și cunoașteți valorile intrinseci ale justiției și statului de drept, în a întări capacitatea democrației românești de a rezista trecătoarelor interese meschine și de grup'', se mai arată în scrisoare.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Masoneria subminează democrația din România. Eliminarea AUR pusă la cale ca o ofrandă a marii manifestări masonice de la Bistrița? Protest la sindrofia de 20 de ani de la ”aprinderea luminilor” Lojei din care fac parte mari oficialități locale - FOTO
Mărturii din Iad: Și-a dorit un Nürnberg al Covidismului – A fost răpit, arestat și e torturat ritualic
A III-a Bombă Atomică: Vaccinurile care, odată ajunse în interiorul omului, se auto-copiază și se înmulțesc singure
PREMIERĂ NAȚIONALĂ: VAXXED (III) - AUTORIZAT SĂ UCIDĂ. Filmul teribil despre morți subite, cancere galopante, vieți distruse. TRADUS ÎN ROMÂNĂ
Emmanuel Todd: "Nu ne putem salva decât dacă acceptăm înfrângerea NATO în Ucraina"
STUDIU-BOMBĂ: ”Ivermectina s-a dovedit mai eficientă decât chimioterapia în tratarea cancerului de sân” - Dr. William Makis, oncolog de top
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Victor Ponta
Subiecte: Demisie Guvern Demisie Ponta
Organizații: Guvernul României Senatul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)