Judecătorul arădean Caius Lăzărescu a murit subit la 49 de ani - infarct sau AVC, fostul politician PDL de Bacău Silviu Bondor, răpus pe neașteptate la 68 de ani, suceveanul de 38 de ani Ilie Rostaș, mort inexplicabil, Rodica Oleniuc, „boală necruțătoare”

Judecătorul arădean, Caius Lăzărescu, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit mort în locuința sa. Cauza probabilă a decesului subit o constituie un infarct miocardic sau un atac vascular cerebral (AVC).
Un amic al judecătorului a dat alarma după ce magistratul nu a mai răspuns la telefon nici prietenilor nici rudelor. Ajuns la domiciliul magistratului, amicul său l-a găsit fără suflare și a anunțat organele abilitate, transmite RTV.
Caius Lăzărescu a fost judecător la Secția Penală a Tribunalului Arad, după ce a absolvit Liceul „Elena Ghiba Birta” din Arad și Facultatea de Drept. Judecătorul activa în ultimii ani la Reșița, la Tribunalul Caraș Severin, scrie SpecialArad.
Priveghiul va avea loc în această seară și mâine la Capela din cimitirul ortodox din Aradul Nou, de la 18:00, iar înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 14:30, după cum anunță fiica acestuia, Oana Lăzărescu.
Pe 3 septembrie, interpreta de muzică populară Rodica Oleniuc din Bucovina a murit înainte de vreme. „Nu a reușit să facă față unei boli necruțătoare”, a scris publicația Știri din Bucovina.
Tot pe 3 septembrie, Ilie Rostaș, de 38 ani, din comuna Mitocu
Dragomirnei, care locuia pe str. Grigore Ureche, din Suceava, a decedat inexplicabil. Întrucât acesta se simțea rău a fost solicitată o
ambulanță pe 2 septembrie, în
jurul orei 22,30. După efectuarea manevrelor de resuscitare echipajul
medical l-a transportat la Spitalul Județean
Suceava – secția UPU, unde au fost continuate manevrele de resuscitare dar
cu toate acestea în jurul orei 01,45 acesta a murit, informează aceeași
publicație.
Tot sămbătă, 3 septembrie 2022, a murit brusc și Silviu Bondor, de 68 de ani, unul dintre fruntașii PDL și fost consilier județean în Bacău timp de trei mandate. Decesul neașteptat a survenit sâmbătă dimineață la Spitalul Județean de Urgență din Bacău, unde a fost adus cu ambulanța cu o seară înainte, în urma unor complicații cardiovasculare, relatează Ziarul de Bacău. S-a încercat transportul cu elicopterul la altă unitate spitalicească, însă nu a putut fi mutat de la ATI, starea sa fiind deja foarte grav.
În legislatura 2008-2012, Silviu Bondor a fost vicepreședinte al
Consiliului Județean, însă nu și-a dus mandatul la capăt, deoarece a
demisionat. Cei care vor să-și ia rămas bun de la Silviu Bondor o pot face a
capela Cimitirului Central. Miercuri, ora 11:00, va avea loc slujba de
inmormantare, mai informează sursa citată.
La sfârșitul lunii august, un alt interpret din Bucovina a avut probleme de sănătate. Din fericire, a supraviețuit unei crize de inimă. Vasile Goja - Ceterașu a ajuns la urgență cu inima în trepidație după o nuntă la Suceava: „Am crezut că mor! Mi s-a făcut brusc rău, respiram repede și inima bătea să îmi iasă din piept. M-am și speriat, mă ducea și mâna stângă, credeam că am făcut infarct. Aveam puls 180, mi-au zis medicii că sunt și hiperoxigenat. Mi-au băgat ceva pe venă, s-a mai liniștit inima. Dar, clar, trebuie să fac analize suplimentare, mi-au spus că e un episod acut care poate indica ceva grav”, a explicat Vasile Ceterașu, potrivit Fanatik. Ceterașu a fost reținut în spital. „Mi-au recomandat să mă interneze, nu știu exact cât mă țin aici. Vor să fiu supravegheat, să nu îmi revină problemele. E ceva aritmie cardiacă, sper să nu fie mai grav”, a mai precizat artistul, din spital.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bomba de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Teoria conspirației se confirmă. Numărul de decese atribuit vaccinurilor anticovid a fost mușamalizat - STUDIU

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Robert F. Kennedy: ”Gardasil este probabil cel mai rău vaccin în masă pe care l-am văzut vreodată”

Visul umed al Europei e mai aproape ca oricând de a deveni realitate: Să se spele pe cap cu Războiul și cu Zelenski!
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)