Jurnalist BBC, aflat la bordul unei nave britanice, în Marea Neagră, a povestit clipele de coșmar trăite când 20 de avioane rusești au survolat nava, iar alte două nave rusești s-au apropiat la 100 de metri de nava britanică. Presa din Rusia spune altceva
Potrivit jurnalistului BBC, Jonathan Beale, nava pe care se afla miercuri, HMS Defender, în Marea Neagră, a fost survolată de mai mult de 20 de avioane rusești și încadrată în mers de două nave rusești de coastă, care, potrivit jurnalistului, s-au apropiat la 100 de metri. Mai mult, Beale a povestit cum britanicii au primit avertismente prin radio, inclusiv unul care spunea că ” dacă nu schimbați cursul, deschid focul”, relatează Gândul.ro
Jurnalistul a susținut că nava britanică, HMS Defender, pe care se afla, a fost hărțuită de militarii ruși. Chiar Serghei Șoigu, ministrul Apărării al Federației Ruse a transmis că „Distrugătorul britanic fusese avertizat că vor fi folosite arme împotriva sa dacă va trece granița Federației Ruse. Nu a reacționat la avertismentul primit”.
Incidentul a avut loc în partea de nord-vest a Mării Negre, în apropiere de Sevastopol, Peninsula Crimeea. Motivul pentru care forțele de apărare rusești au intervenit se datorează pătrunderii navei britanice în apele teritoriale ale Federației. În plus, HMS Defender, nu era orice navă, ci un distrugător, care i-a costat pe britanici un miliard de euro. Potrivit informațiilor, nava ar face parte chiar din flota care însoțește portavionul HMS Queen Elizabeth în patrularea din Marea Mediterană, mai adaugă Gândul.
” Am auzit niște focuri în depărtare, dar probabil că mult în afara razei de pericol”, a declarat Beale.
Cu toate acestea, jurnalistul BBC a mai adăugat: ”Căpitanul, Vincent Owen, a spus că sistemele navei au detectat mai mult de 20 de avioane militare în zonă. Căpitanul Owen a mai spus că misiunea a fost sigură și nu a fost o situație de confruntare”, potrivit BBC, text tradus de Digi24.
În ciuda mărturiilor, presa din Rusia susține o altă variantă: Din moment ce nava a fost avertizată și prevenită că se va deschide focul, nu poate reprezenta atunci un act de agresiune. Prin urmare, varianta rusească sugerează că nava britanică executa o misiune de provocare și, în final, evenimentul ar fi fost provocat intenționat de Marea Britanie.
Narativul Moscovei este făcut praf de un analist în intelligence pe site-ul GreatPower - HMS Defender goes for a pleasure cruise through Russian narrative warfare in the Black Sea
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
20.000 de români la protestul anti-Guvern și anti-legea Vexler. Se strigă: “Jos Bolojan!”, “Călin Georgescu este președinte!”. Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei și scandează ”Jos Guvernul!”, ”Trădătorii!”. Sute de jandarmi au înconjurat zona
Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
Cunoscuta jurnalistă de televiziune Nicoleta Drăgușin a trecut la cele veșnice la doar 46 de ani. Jurnalista ar fi suferit un turbo-cancer pancreatic
Planul secret UE-Soros de răsturnare de la putere a lui Viktor Orban
Recomandările noastre
S-AU TREZIT OAMENII! Ce fac ”stăpânii lumii” când oamenii devin conștienți. Aflați AICI: 1 MINUT DE ADEVĂR - VIDEO
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Secțiuni: Știri
Locații: Crimeea Marea Neagra
Organizații: NATO Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)