ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


România a ajuns teatru de război, prinsă între două bande rivale care se bat pentru a pune stăpânire pe țară, scrie jurnalistul Adrian Pătrușcă într-o analiză în Evenimentul Zilei pe tema evenimentelor din ultimele zile. Și, din păcate, concluzia sa este aceea că nenorocirea României este că „nu are nici un partid cu adevărat de dreapta, iar toate tentativele avortate de până acum (cu sprijinul dezinteresat al serviciilor) au avut mai degrabă rolul de a compromite ideea”. Cât privește stânga, „aceasta este capabilă să distrugă o țară. Darmite două Stângi”?, se întreabă jurnalistul.  

„România a ajuns teatru de război, prinsă între două bande rivale care se bat pentru a pune stăpânire pe țară.


Una își are rădăcinile în eșaloanele doi și trei ale nomenclaturii PCR și Securității, cu ramificațiile lor din UTC, Sindicate, Gospodăria de Partid etc. Cealaltă își are obârșia la Bruxelles și în structurile politice, culturale și ideologice globaliste.

Prima a așteptat anul 1989 ca pe o izbăvire, pentru a putea în sfârșit profita nestingherit de averile, privilegiile și rețeaua de influențe pe care le aveau.
A doua a privit anul 1989 ca pe o oportunitate de lărgire a pieței de desfacere pentru mărfurile și ideile sale, într-o țară și la un popor aproape virgine.

Cea dintâi își îmbracă rapacitatea într-un naționalism de sorginte ceaușistă, cea de-a doua își etalează cu mândrie internaționalismul troțkist.

Între cele două a existat o perioadă de armistițiu formal până în jurul anului 2000: s-au tolerat, mimând cooperarea, dar nu au ezitat în momentele strategice să se lovească la țurloaie prin infiltrați, unii la cel mai înalt nivel: „Industria românească, morman de fiare vechi” este doar unul din exemple.

De la jumătatea anilor 2000, lupta a ajuns tot mai fățișă, iar Justiția a devenit arma letală preferată a celei de-a doua împotriva celei dintâi. Sub tăișul ei au căzut vinovați și nevinovați, în vreme ce mari granguri cu protecție occidentală și-au văzut liniștiți de jafuri. S-a dovedit ulterior că Oarba vedea binișor. Nu Dreptatea a fost scopul a ceea ce mobilizator a fost numită „Lupta Anti-Corupție”, ci provocarea de răni cât mai grave și în final anihilarea adversarului și ocuparea teritoriului său.
Capturarea Sabiei Justiției de către tabăra inamică a precipitat ostilitățile. A dezlănțuit bătălia finală. Vineri seara, în Piața Victoriei, a fost doar cea mai violentă încleștare de până acum. A servit la calibrarea armelor și la evaluarea forțelor inamicului în perspectiva ciocnirilor care se pregătesc.

Majoritatea românilor privesc la acest război crâncen ca la un meci Real Madrid – Barcelona: mai mult din curiozitate, fără a ține serios cu vreuna dintre părți. Pentru că nici una dintre părți nu îi reprezintă cu adevărat.

(De nimic nu se tem mai mult taberele combatante ca de o definire precisă a lor. Ca toate mișcările de stânga, fug ca dracul de tămâie de „îngrădiri” și „clasificări” și își proclamă universalitatea.)

De aceea, atragerea românilor din „zona neutră” a devenit un obiectiv de grad zero pentru ambele combatante.

Tabăra (s-o numim generic) „Bruxelles” își caută simpatizanți printre neînregimentații sătui de corupție (deși are corupții ei), intelectuali (mizând pe inepția multora dintre liderii adverși, deși are stupizii și agramații ei), tineri (punând surdină exceselor progresiste – corectitudine politică, LGBT... – pentru care românii nu au deocamdată mintea suficient de tăbăcită) etc.


Tabăra (să-i spunem generic) „PSD” își caută simpatizanți printre neînregimentații cu vederi naționaliste (dosindu-și cu grijă propriile ploconeli în fața Bruxelles-ului – voturile din Parlamentul European sau măsurile guvernului Dăncilă în favoarea agendei LGBT: rapoartele Lunacek, Estrella, Zuber, măsurile privind educația parentală sau egalitatea de „gen”, refuzul sistematic de a organiza referendumul pro-familie, primirile masive de imigranți etc), printre cei credincioși (deși ideea construirii unei Mega-Moschei la București a plecat de la un fost lider PSD) și mai ales printre pensionari, săraci sau asistați social (în ciuda opulenței multora dintre cei care combat sub flamura roșie) etc.”

Articolul integral poate fi citit AICI.