Jurnalistul Cătălin Sturza: Nu ne mai putem apăra copilele, iar bandele mafiote se bat în fața Parlamentului pentru prețul lor. Înțelegem cum se lichefiază, cum se prăbușește în jurul nostru societatea românască?

Jurnalistul Cătălin Sturza a comentat pe Facebook răfuiala dintre bandele de proxeneți din Piața Constituției, concluzionând că „acest cancer din stradă e dublat și susținut de cancerul din mass-media și din tot spectrul politic. Și din oligarhia care se ascunde în spatele acestui bâlci mediatic și politic”.
Jurnalistul spune că, în timp ce unii vorbesc despre libertarianism și despre cum ar trebui privatizate educația și sănătatea, „societatea românească se lichefiază” și se prăbușește.
Acesta este textul integral:
„Clanurile mafiote care s-au bătut în Piața Constituției discutau prețul fetelor traficate în Germania.
„Două bande rivale, care făceau trafic de persoane în Germania, nu s-ar fi înțeles în privința banilor”, a declarat, luni, pentru Mediafax, liderul Sindicatului Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, despre scandalul din Piața Constituției. Acesta avertizează că astfel de conflicte se pot repeta.
Așadar, niște clanuri mafiote care fac trafic de carne vie s-au bătut în București, în Piața Constituției, în fața Palatului Parlamentului. Altercația între mafioți s-a lăsat cu un mort și cu mai mulți răniți.
Vorbim despre trafic de copile, despre sclavie albă. Și despre rețele de proxeneți – de fapt, de traficanți de sclavi, de femei, de copile. Traficanți de sclavi care se bat în România, în București, în plină stradă, în fața Palatului Parlamentului.
Oare ne dăm seama unde am ajuns? Oare realizăm ce înseamnă asta?
Și nu, nu dați vina pe politicieni. Aici nu este vorba de politicieni, sau doar de politicieni. E vorba despre o societate care se prăbușește, care se dizolvă. Care face implozie. Nu ne mai putem apăra copilele, iar bandele mafiote se bat în fața Parlamentului pentru prețul fetelor românce traficate în Germania.
Iar noi discutăm despre cum s-a dezbrăcat la Vocea României o vedetă cu hashtag. Sau despre libertarianism, și despre cum ar trebui privatizate educația și sănătatea. Și tăcem asurzitor pe acest subiect – chiar, arătați-mi măcar un partid sau candidat care poate fi luat în serios care zice ceva despre asta. Parcă acest cancer din stradă e dublat și susținut de cancerul din mass-media și din tot spectrul politic. Și din oligarhia care se ascunde în spatele acestui bâlci mediatic și politic.”
„Clanurile mafiote care s-au bătut în Piața Constituției discutau prețul fetelor traficate în Germania.” Putem să medităm un pic, ce înseamnă asta? Să ne dăm seama unde am ajuns? Să înțelegem cum se lichefiază, cum se prăbușește în jurul nostru societatea românască? Și poatre să ne și trezim, în al doisprezecelea ceas – măcar pentru a apăra viețile acestor femei și fete nevinovate, ale acestor copile?
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)