Jurnalistul Ion Cristoiu: Paradoxul acestor alegeri ar fi ca Iohannis și Barna să ajungă la mâna „ciumei roșii”

Jurnalistul Ion Cristoiu spune că toate calculele pentru prezidențiale ar putea să fie răsturnate de o veste pe care a auzit-o din Diaspora, unde se înregistrează un vot masiv, potrivit Mediafax. Cristoiu subliniază că un paradox al scrutinului, pe care mărturisește că și-l dorește, este acela ca, la un moment dat, Iohannis să ajungă președinte cu votul „ciumei roșii”, așa cum liberalii și tefeliștii au etichetat PSD. Cristoiu a afirmat că în ultimele zile USR a explodat în sondaje și niciun institut de calibrare a intențiilor de vot nu are curajul să dea un rezultat pentru primul tur, bulversând sistemul instituțiilor de forță aflat de partea lui Iohannis.
„Cifrele de acum se pot dubla deoarece e de presupus în stil românesc, că și ei sunt români că se vor duce mulți în ultima zi. În consecință cea mai mare cifră de voturi în diaspora a fost la alegerile europarlamentare din 26 mai, 375.000, aproape 380.000. Deja s-a trecut de 250.000 după două zile, deci ne putem aștepta la 400.000 dacă nu chiar la o jumătate de milion. Desigur, prin raportare la cele trei zile și la numărul uriaș de 4 milioane de români din diaspora e puțin și arată că s-a supraestimat din acest punct de vedere tema. Totuși sunt trei zile, normal ar fi fost să fie cel puțin 3 milioane, pentru că după trei zile și cu atâtea secții și cu atâta campanile te-ai aștepta să vină să voteze și italienii și englezii pentru noi, de dragul de a vota. Deci din acest punct de vedere ar trebui să discutăm după alegeri și să așezăm la proporțiile firești, normale, fenomenul diaspora”.
Jurnalistul amintește faptul că la alegerile din acest an avem o situație deosebită prin raportare la prezența din România.
„Noi avem un candidat, Klaus Iohannis, care indiferent de ce i se spune în sondaje, va intra în turul al II-lea, și avem până la ora actuală trei candidați umăr la umăr pentru locul 2 Viorica Dăncilă, Dan Barna și Mircea Diaconu. Așadar, ceea ce se întâmplă acum în diaspora ne atrage atenția că fenomenul de mâine, de duminică, care ar trebui urmărit cu sufletul la gură va fi prezența la vot în România. Dacă prezența va fi la nivelul europarlamentarelor, în jur de 51-52%, există șanse uriașe să intre în turul al II-lea sau Viorica Dăncilă sau Mircea Diaconu. Eu cred că până la urmă Viorica Dăncilă deoarece procentajul mic obținut de stânga, de Viorica Dăncilă și de Mircea Diaconu în diaspora ar fi echilibrat aici. Dacă este sub 50%, indiscutabil intră în turul al II-lea Dan Barna”, susține jurnalistul.
Cristoiu explică însă că în actualele condiții, diaspora ar fi împărțită, teoretic, între Klaus Iohannis și Dan Barna.
Doar, că, susține Cristoiu, „s-a ivit însă un fenomen pe care mi l-a dezvăluit mie personal, într-o discuție în seara aceasta cu un tefelist, cu un antipesedist înrăit. L-am întrebat cu cine va vota și mi-a spus că votează cu Dan Barna în primul tur și cu Klaus Iohannis în turul al II-lea. Și l-am întrebat de ce cu Barna și mi-a explicat pentru ca PSD să nu intre în turul al II-lea deoarece, dacă nu intră, se dizolvă. E foarte important acest slogan aruncat de Dan Barna, destul de deștept, care este folosit în străinătate. Cei de dreapta, care se duc la vot, nu-I dau votul cu precădere lui Klaus Iohannis, fiind sigur că Iohannis câștigă, ci i-l dau lui Dan Barna. Asta este noutatea acestei prezențe. I-l dau lui Dan Barna ca să intre în turul al II-lea. Și s-ar putea ca în străinătate să nu mai avem un raport normal între cei care îl votează pe Klaus Iohannis și cei care îl voteză pe Dan Barna, ci cu precădere cei dreapta să fie cu Dan Barna și cei de stânga cu Viorica Dăncilă”.
Există însă și un paradox al acestui vot, pe care Ion Cristoiu susține că și-l dorește: acela ca, la un moment dat, Klaus Iohannis să ajungă președinte cu votul „ciumei roșii”, așa cum liberalii și tefeliștii au etichetat PSD.
„Foarte important. Deci din acest punct de vedere prezența mâine la vot va fi crucială pentru cine intră în turul al II-lea și dacă în turul al doilea nu intră Viorica Dăncilă, ci Dan Barna sau Mircea Diaconu, noi vom avea turul al II-lea cu rezultat nestabilit înainte pentru că toată campania se va da peste cap, se vor da peste cap toate calculele, Klaus Iohannis nu va mai putea să meargă cu acest clișeu care I s-a pregătit, clișeul înving PSD, înving pe Viorica Dăncilă, ci va trebui să-și regândească toată campania. Nu mai merge cu anti-PSD. Există mari posibilități ca dreapta să se divizeze în această perioadă și există paradoxul pe care mi-l doresc, anume, ca la un moment dat, Klaus Iohannis să ajungă președinte cu votul ciumei roșii. Este visul meu”, spune jurnalistul.
Și, cel mai probabil, dacă Iohannis va ajunge în turul 2 cu Barna, cei doi vor ajunge să depindă de voturile electoratului PSD. Iar acest electorat, care vor fi sfătuiți de liderii pesediști să voteze după conștiință, ar putea ajunge să voteze cu contracandidatul lui Iohannnis pentru a-i da o lecție.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Dan Barna Ion Cristoiu Klaus Iohannis Viorica Dăncilă
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL) Partidul Social Democrat (PSD) Uniunea Salvati România (USR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)