ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Atentatele din Sri Lanka, bombardamentele NATO asupra fostei Iugoslavii și masacrul de la Fântâna Albă. Trei momente tragice în istoria recentă sau mai îndepărtată care, deși aparent nu ar avea nicio legătură, au în comun ceva abominabil: uciderea unor oameni în Duminica Paștelui.
Trei momente tragice în istoria recentă sau mai îndepărtată care, deși aparent nu ar avea nicio legătură, au în comun ceva abominabil: uciderea unor oameni în Duminica Paștelui. Trei masacre pe care jurnalistul Mirel Curea le evocă într-un editorial publicat în Evenimentul Zilei, arătând că „puține imagini pot transmite mai multă emoție decât aceea a omului aflat în rugăciune”.  Pornind de la atacurile din Sri Lanka, trecând prin masacrul românilor de la Fântâna Albă, jurnalistul scrie: „Întrebarea „care nu mi-a dat pace și căreia nu i-am găsit răspuns” este „ce poate fi în mintea și în sufletul celui care ia viața unui semen al său exact în momentul lui de maximă trăire spirituală, așa cum este sărbătorirea Învierii Domnului?”

”Puține imagini pot transmite mai multă emoție decât aceea a omului aflat în rugăciune. Îngenuncheat în fața icoanei ortodoxe, cu capul plecat în fața Sfântului Altar al unei catedrale catolice, ghemuit pe covorașul Sajadah cu fața către Mecca profetului Mahomed, sau lovind la fiece început și sfârșit de meditație în micuțele talgere budiste Tingsha, omul părăsește într-o bună măsură lumea materială pentru a se cufunda într-un alt univers, cel metafizic. 
 
Alături de conștiința de sine, această capacitate ne diferențiază de celelalte viețuitoare. Fără, suntem frații dihorului, vorba lui Petre Țuțea. Omul aflat în rugăciune, sau în sărbătorirea celor sfinte ale sale, este într-o condiție aparte, una pe care semenii săi sunt datori să i-o respecte măcar din aceleași motive din care animalele sălbatice nu se sfâșie între ele în timp ce se adapă, sau când fug împreună, iepure și lup, broască și barză, șarpe și cucuvea, pasăre și gândac, din calea apei sau focului, a dezastrului care le lovește ținutul în care sălășluiesc.
Zilele trecute, o știre mai neagră decât fundul iadului ne-a arătat că ceea ce este valabil pentru dihănii nu este și pentru om. Trei biserici catolice din Sri Lanka au fost ținta unor atacuri cu bombă. Potrivit unei evidențe provizorii, până acum au fost numărați peste 300 de morți. Atât de mulți, pentru că cele trei biserici erau pline cu credincioși aflați la slujba Paștelui catolic. Imposibil să comentezi așa ceva!



Ce să spui despre faptul că un om este omorât exact într-un asemenea moment? Mie îmi este chiar imposibil. Cuvântul „împietrit” mi se potrivește cel mai bine în fața unor asemenea blestemății, dar nu despre asta doresc să vorbesc. Altul a fost gândul, întrebarea care nu mi-a dat pace și căreia nu i-am găsit răspuns: ce poate fi în mintea și în sufletul celui care ia viața unui semen al său exact în momentul lui de maximă trăire spirituală, așa cum este sărbătorirea Învierii Domnului?”
 
Textul integral poate fi citit AICI.