Jurnalistul Răzvan Savaliuc îl aduce pe Iohannis în justiție. ”Procesul 6 case” împotriva soților Carmen și Klaus Iohannis se va judeca la ÎCCJ

Jurnalistul Răzvan Savaliuc de la Lumea Justiției anunță o primă victorie în războiul de uzură pe care l-au dus la Parchetul General în ultimii ani pentru a demasca modul fraudulos în care Carmen și Klaus Iohannis au dobândit două imobile în centrul Sibiului. „Deși întreaga opinie publica a fost informată despre acest proces, Klaus Iohannis nu a înțeles nici până azi să returneze cei 320.000 euro pe care i-a încasat pe nedrept, chiar dacă a recunoscut public că din banii obținuți de la Raiffeisen Bank și-a mai cumpărat "două căsuțe" pe care a pretins că le-a dobândit dând meditații”, spune Răzvan Savaliuc.
Astfel, după cum scrie pe site-ul luju.ro, pe 7 octombrie 2020, orele 09.00, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție (dosar nr. 1120/1/2020) se judecă primul termen în "Procesul 6 case" în care Lumea Justiției a formulat plângere penală împotriva soților Carmen și Klaus Iohannis pentru modul fraudulo în care au dobândit doua imobile în centrul Sibiului. Vom fi prezenti la proces reprezentați de maestrul Cătălin Dancu, din Baroul București (cel care a ocupat funcția de consul general al României la New York), unul dintre cei mai curajoși avocați și cei mai buni pledanț la bara”.
În 9 mai 2018, Lumea Justiției a formulat plângere penală la Parchetul General și, surprinzător, deși Curtea Constituționalaă a statuat că președintele României are imunitate absolută pe perioada mandatului, procurorul Ioan Sandru, în prezent șef al Secției de urmărire penală și criminalistica din PICCJ, a clasat cauza la 6 februarie 2020 fara sa abordeze deloc cele retinute de instantele din Brasov si banii luati si nedati inapoi, ignorand total aspectul imunitatii prezidentiale. Impotriva solutiei de clasare am facut plangere la 27 februarie 2020, dar intrucat nu am primit niciun raspuns de la actualul procuror general al Romaniei Gabriela Scutea am formulat plangere direct la Inalta Curte de Casatie si Justitie, considerand nelegala si netemeinica ordonanta de clasare. Am primit astfel termen pe 7 octombrie si, culmea, cu doua saptamani inainte de termen, procurorul general Gabriela Scutea (numita in functie de Klaus Iohannis) a catadicsit sa ne trimita si ordonanta de clasare din 16.09.2020, prin care a considerat temeinica prima ordonanta de clasare”, scrie Luju.
Întreaga odisee a acestei plângeri poate fi citită AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Știri
Persoane: Carmen Iohannis Klaus Iohannis
Subiecte: Dosar case Iohannis
Organizații: Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)