Filmul Secrete oficiale este o reconstituire fidelă a unor evenimente din 2003, și anume cele legate de cazul Katharine Gun.

Katharine Gun nu s-ar fi gândit niciodată că viața ei va deveni un film. Cu atât mai mult cu cât singura acuzație adusă agentului secret britanic Katharine Gun a fost că a spus adevărul despre o operațiune ilegală SUA-Marea Britanie, având drept scop obținerea autorizației Consiliului de securitate al ONU pentru invazia Irakului din 2003. Riscurile asumate de Gun prin această dezvăluire au fost imense și a plătit un preț ridicat: a fost arestată, și-a pierdut locul de muncă, a fost judecată în temeiul Legii secretelor oficiale din Marea Britanie, soțul ei – un turc kurd, care era solicitant de azil, a fost deportat brusc, li s-a interzis consultarea avocaților. Dar nu regreta nimic și declara "Adevărul contează întotdeauna indiferent de rezultat”.

Katharine Teresa Gun s-a născută în 1974. Și-a petrecut copilăria în Taiwan unde s-a mutat în 1977 împreună cu părinții ei, Paul și Jan Harwood – tatăl ei predând la Universitatea Tunghai din orașul Taichung, în centrul Taiwanului. A studiat la Morrison Academy până la vârsta de 16 ani, când s-a întors în Marea Britanie pentru a studia la Moira House (un internat de fete din Eastbourne), iar din 1993 a studiat japoneza și chineza la Universitatea Durham. A început să lucreze ca profesor de engleză în cadrul programului Jet din Hiroshima, Japonia. În 2001, a aplicat pentru un post de traducător din mandarină la Government Communications Headquarters (GCHQ), neștiind că este o agenție de informații: „nu aveam prea multe idei despre ce făceau… Am mers în orb. Majoritatea oamenilor o fac”.

Colegii săi de la GCHQ au definit-o ca pe o persoană timidă și rezervată, tipul de cărturar care se decide să studieze chineza și japoneza la universitate. Nu era implicată în mișcări civice sau anti-războinice. În acest context, nimic nu părea să anticipeze că Gun, la doar 28 de ani, a decis să înfrunte singură guvernul britanic.

Totul a început pe 31 ianuarie 2003, când a primit un e-mail de la Frank Koza, un personaj de frunte al Agenției de Securitate Națională a SUA, e-mail adresat către GCHQ. Se știe că înainte ca o coaliție condusă de trupele americane să invadeze Irakul (în 2003) pentru a-l răsturna pe dictatorul Saddam Hussein, Statele Unite au căutat să obțină o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să aprobe operațiunile militare. Pentru aceasta serviciile secrete americane au solicitat ajutor de la colegii lor din Marea Britanie. E-mail-ul era o cerere din partea NSA către GCHQ de a accesa ilegal comunicațiile de la domiciliu și la birou (telefon, e-mailuri, fax etc.) ale delegaților membrilor nepermanenți din Consiliul de Securitate ONU (Bulgaria, Chile, Camerun, Angola, Guineea și Pakistan) în scopul „adunării întregii game de informații care ar putea da rezultate favorabile obiectivelor SUA și ale coaliției”. Intenția era de a folosi informații din viața privată a diplomaților pentru a-i șantaja și a-i determina să voteze o a doua rezoluție care ar legaliza invazia Irakului. Planul încălca articole 22 și 27 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice. Katharine Gun a fost revoltată de e-mail și, după un week-end de reflecție, luni, a părăsit locul de muncă cu o copie tipărită a corespondenței. Cu emoții, deoarece „Înainte de a fi acuzată, înainte ca numele meu să iasă în lumină, cea mai mare teamă a mea era să devin o persoană cunoscută public”, a declarat ea pentru The Guardian. În aceeași noapte, a trimis prin poștă documentul unui contact, care avea relații cu presa, (nici astăzi nu este cunoscut). O lună nu s-a întâmplat nimic și Gun a crezut că scrisoarea ar fi fost etichetată ca fiind neverosimilă și respinsă de editori. În dimineața zilei de 2 martie 2003, când mergea ca în fiecare zi la chioșcul de ziare, își găsește materialul pe prima pagină a ziarului The Observer. Titlul era fără milă:„Dezvăluiri: trucurile murdare ale Americii pentru a câștiga voturi în războiul din Irak”, iar semnătura, a lui Martin Bright. Pentru The Observer a fost o decizie dificilă. Ziarul, care luase hotărârea de a sprijini intervenția în Irak, publica un articol care avea capacitatea de a împiedica războiul. Este meritul lui Roger Alton, la acea vreme editorul ziarului, că a publicat materialul. Povestea a făcut înconjurul lumii și scurgerea a condus la un impas diplomatic. O a doua rezoluție a ONU pentru autorizarea războiului împotriva Irakului nu s-a concretizat, dar atacurile aeriene au început la 19 martie 2003.

La 3 zile dupa apariția articolului din Observer, pe 5 martie, pentru a-și salva colegii din GCHQ de la vânătoare de vrăjitoare, Gun a mărturisit că a scos e-mail-ul și a fost arestată. Mărturisirea a șocat pe toată lumea, deoarece nu era suspectă și nu exista nicio probă împotriva ei. Katharine a justificat decizia astfel "Am simțit că nu pot duce o viață dublă, ascunzând pentru totdeauna ceea ce făcusem și continuând să lucrez acolo având conștiința curată”. A petrecut o noapte într-o celulă, înainte ca o organizație pentru drepturile omului Liberty să depună cauțiune pentru eliberarea sa. La 13 noiembrie 2003, Gun a fost acuzată de o infracțiune de trădare în temeiul secțiunii 1 din Legea secretelor oficiale din 1989. Decizia ei a fost să pledeze nevinovat: "mențineți-vă inocența, pledați nevinovat chiar dacă riscați să petreceți câțiva ani în închisoare, chiar dacă, pledând vinovat, o să vă confruntați cu o pedeapsă mai mică. Cu cele spuse până acum, nu ar trebui să fie o surpriză faptul că am ales să rămân cu idealurile mele și pledez nevinovat.” Apărarea ei era axată pe ideea că a acționat pentru a preveni pierderea iminentă de vieți umane într-un război care, în absența rezoluției ONU, era considerat ilegal. Când numele ei a fost făcut public, când fața ei era deja pe toate coperțile revistelor și acuzațiile de trădare se profilau, Gun și-a justificat acțiunile cu o frază care încă impresioneaza: ”Guvernele se schimbă. Lucrez pentru poporul britanic. Adun informații pentru ca guvernul să poată proteja poporul britanic. Nu strâng informații pentru ca guvernul să poată minți poporul britanic”.

Cazul a ajuns în instanță la 25 februarie 2004. Într-o jumătate de oră, cazul a fost abandonat deoarece acuzarea a refuzat să ofere probe. Motivele pentru care Procurorul Coroanei Britanice a renunțat la caz sunt neclare. Echipa de apărare a Katharinei Gun a solicitat ca orice înregistrare sau act de consiliere juridică a guvernului cu privire la legalitatea războiului să fie desecretizate și aduse în instanță. Un proces complet ar fi putut expune astfel de documente controlului instanței. Procuratura se aștepta ca apărarea să susțină că încercarea de a opri un război ilegal de agresiune este o obligație mai presus de obligațiile Khaterinei, care decurg din Legea secretelor oficiale. Avocatul apărării, Barry Hugill, a rezumat astfel într-o declarație făcută lui Ernesto Ekaizer pentru El País: „De ce a evitat Guvernul procesul? Pentru că pe banca acuzaților ar fi fost războiul din Irak”. În mass-media, s-a speculat și că procuratura s-a înclinat în fața presiunii politice (a renunțat și toate documentele au rămas secrete). În mai 2019, The Guardian a scris că s-a renunțat la caz „atunci când procuratura a realizat că vor apărea dovezi… că până și avocații guvernului britanic credeau că invazia este ilegală”. În septembrie 2019, Ken Macdonald a declarat că Gun nu ar fi beneficiat de un proces echitabil fără dezvăluirea informațiilor secrete care ar fi compromis securitatea națională și că renunțarea era singura posibilitate de rezolvare.

După achitare, în ciuda faimei sale, Katharine abia dacă a acordat câteva interviuri. Nu a căutat notorietate în presă, nu s-a descris ca o icoană a activismului civic și nu a publicat un best-seller cu memoriile sale care să-i aducă milioane de dolari. I-a fost greu să-și găsească un nou loc de muncă. „Din punct de vedere financiar este cel mai greu”, a spus ea. „Dar asta este parțial vina mea, deoarece nu am urmat agresiv o carieră publică. Pentru că nu sunt ambițioasă, nu este esențial pentru mine să mă găsesc într-un loc de muncă bine plătit”. Începând din 2019, Gun trăiește în Turcia și Marea Britanie cu soțul și fiica ei.

În concluzie, Katharine Gun a fost pe punctul de a opri un război. A sperat că scurgerea de informații va trezi conștiința publicului și va stăvili pornirile belicoase. Nu a reușit, dar demersul ei a pus în discuție principiul transparenței și controlul civic al autorităților (inclusiv al serviciilor secrete).

Vă recomand acest film.

P.S. Urmând linia „României educate și progresiste”, care a justificat introducerea plăcuțelor suedeze în limbajul politic, numitul Rareș Bogdan are o ieșire grobiană, mojicească, la adresa Avocatului Poporului, Renate Weber. Din partea unui demagog incompetent nu mă miră acest fapt. Mă miră că există susținători ai acestei atitudini.