Klaus Iohannis le-a ordonat primarilor să devină agenți vacciniști, „din poartă în poartă”. Surprize-surprize: „Campania de vaccinare va primi noi forme atractive”

Președintele republicii a apărut public marți fără mască, pentru prima oară de când a instaurat starea de alertă, pentru a face presiuni în direcția accelerării campaniei de vaccinare, la doar 5 zile după ce tot el anunțase diminuarea restricțiilor. Cum totul are un preț, Klaus Iohannis a ieșit după o ședință cu miniștrii la Palatul Cotroceni și, în declarația de presă, le-a recomandat tuturor românilor să se vaccineze, condiționând redeschiderea economiei de creșterea numărului de vaccinați în România.
Mai mult, depășindu-și flagrant atribuțiile, președintele le-a ordonat tuturor primarilor, indiferent de partid, să se implice în campania de vaccinare și a pledat pentru prozelitismul vaccinării „din poartă în poartă” în mediul rural.
„Tocmai am încheiat o ședință de lucru cu membri ai Guvernului pentru a discuta accelerarea campaniei de vaccinare. Este evident, campania merge bine, maratoanele de vaccinare au fost un succes, dar, pentru a continua nivelul ridicat de vaccinare, trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni.
De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice și construirea României post-pandemice.
Primarii și alte autorități locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acționăm mai intens și în zona rurală pentru că acolo accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil.
Oamenii trebuie să fie informați, în localitățile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile, care sunt esențiale pentru a crește ritmul de imunizare și în mediul rural.
Este important să mergem noi către oameni, iar autoritățile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilități de vaccinare atât la locul de muncă, cât și în spațiile recreative.
Obiectivul campaniei de vaccinare este, pe termen scurt, acela de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor și deceselor provocate de COVID-19, iar acest lucru se întâmplă deja. Pe termen mediu, scopul este, bineînțeles, acela de atinge pragul critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului”, a declarat marți Klaus Iohannis, citat de Știri pe Surse.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

Israelul vrea să-L interzică pe Iisus. Cei care propovăduiesc Evanghelia ar putea fi trimiși la închisoare

Lovitura de Grație: “Niciodată nu l-am văzut pe Joe Biden atât de speriat!”

Andrei Dîrlău: China se pregătește de război. Și nu doar China. MARELE RĂZBOI GLOBAL

ȚINTA ESTE HRISTOS! Să țineți minte lucrul acesta! Dr. Oana Mihaela Secară a exprimat sinteza atacului pandemic mondial. Conferințele Medicilor pentru Libertate: Dictatura medicală vs studiile validate academic - VIDEO și PDF

Xi: “Acum au loc schimbări cum nu au mai fost în ultimii o sută de ani”
Recomandările noastre

Seymour Hersh aruncă o nouă bombă: După sabotarea Nord Stream, CIA a lansat Operațiunea "Acoperirea"
Bătălia pentru Valea Uzului este de-abia la început. Românii nu vor permite demolarea crucilor cu nici un chip! Buldozerele vor trebui să treacă peste trupurile militanților naționaliști. CONFERINȚĂ DE PRESĂ EXTRAORDINARĂ LA GUVERN. VIDEO
Secțiuni: Politic
Persoane: Klaus Iohannis
Locații: România
Subiecte: campania de vaccinare condiționarea libertății diminuarea restricțiilor vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Administrația Prezidențială a României Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)