Klaus Iohannis recunoaște că știa de întâlnirea consilierului său cu judecătorul Petre Lăzăroiu. Reacția magistratului CCR

Klaus Iohannis a negat marți că Simina Tănăsescu, consiliera sa, ar fi făcut vreo presiune în cadrul discuției purtate cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, dar a recunoscut că știa că aceasta va lua legătura cu judecătorul în cazul petiției.
„Știu că această discuție s-a purtat, știu că s-a dat un comunicat de și acel comunicat conține tot ce trebuia spus. fiindcă l-am citit.
A fost o discuție, dar am rămas foarte suprins cum unii au interpretat această discuție ca fiind o presiune din partea Cotroceniului. Nu există nicio presiune, eu nu fac nicio presiune asupra unui judecător. Știu ce a discutat doamna Tănăescu. Întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice și habar nu am de ce”, a declarat Klaus Iohannis.
În replică, Lăzăroiu a afirmat la Antena 3:
„Hai să lămurim niște chestiuni. Niciodată eu nu am acuzat pe domnul Iohannis că ar fi implicat într-un asemenea scandal. Ceea ce am spus eu a fost că mi-am pus întrebări și am încercat să gândesc ce se află în spatele acestei întâlniri. Fac precizarea că eu o cunosc pe doamna Tănăsescu, suntem în relații foarte bune, dar nu de familie, nu apropiate. E prima oară când doamna mă sună și îmi cere o întâlnire. M-am dus la această întâlnire fiind curios să văd despre ce e vorba, mai ales că mi-a spus că are o sarcină ingrată. Observ acum, din ce a declarat președintele, că, într-adevăr, se confirmă că are o plângere a unei asociații la Cotroceni, dar în niciun caz nu s-a gândit să emită un decret. Dacă rememorăm tot traseul, vedem din start că a spus că a fost o discuție între doi profesioniști, apoi a spus că s-au discutat diverse teme, dar în niciun caz pe acest subiect. Apoi a ieșit doamna Tănăsescu și a spus că nu mai comentează, că Administrația Prezidențială nu are nicio legătură. Și vine acum președintele și spune că „da, avem o solicitare, dar nu am convenit că eu voi da un decret”.
Întrebat dacă susține că președintele Iohannis i-a trasat acea sarcină ingrată consilierei Tănăsescu, Lăzăroiu a spus că „eu nu știu dacă i-a trasat, dar din ce spune dânsul, recunoaște că știe”.
Simina Tănăsescu a fost acuzată că a încercat să fac presiuni asupra judecătorului Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că "are o sarcină ingrată", de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Președinție.
La scurt timp după izbucnirea scandalului, Administrația Prezidențială a anunțat că în discuția pe care Simina Tănăsescu a avut-o cu judecătorul CCR, nu a reprezentat Administrația Prezidențială.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)