LISTA RUȘINII pe Facebook și TikTok: VÂN(Z)ĂTORII DEVIN VÂNAT
CIRCULĂ PE NET
„Cei care erau incluși cândva în "liste ale trădării și rușinii" încep acum să întocmească liste cu cei care făceau liste cu dânșii. Vânatul de odinioară se transformă în vânător, iar vânătorii riscă să devină vânat. Moraliștii de ieri își dezvăluie ipocrizia, iar elitismul se arată a fi un biet și submisiv provincialism bine plătit. (... ) Aiurite vremuri mai trăim. Dar tot mai sincere, în schimb.” - Dorian Furtună
„Ăia puși pe listele "celor plătiți de Soros" sunt supărați că au fost puși acolo, fără probe, de unii pe care ei îi puseseră, fără probe, pe listele "celor plătiți de Putin".” - Av. Ingrid Mocanu
„Antologia rușinii" – sustine Virgil Ierunca intr-un text programatic, publicat in nr. 71 din noiembrie 1957 al revistei România Muncitoare, in preambulul primului episod al unui lung si trist serial – „va inregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte/nume care vor iesi din comun prin stupiditatea, servilitatea si neobrazarea lor. Ca intr-un fel de oglinda a degradarii vor figura aici cei care si-au pierdut nu numai constiinta, ci si masura. Masura supuseniei lor fata de regimul care a rapit României libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele, va trebui sa ne amintim bine atunci cand vom incheia socotelile cu cei care azi intrec masura propriei lor prostitutii spirituale."
Antologia rușinii dupa Virgil Ierunca este un demers moral (de
demascare a lasitatii intelectualitatii romanesti si a servilismului ei
fata de politica partidului comunist covidist/soroșist) si unul sociologic (de consemnare
a mecanismelor prin care un sistem totalitar a reusit sa-si subordoneze intreaga miscare culturala). Selectia facuta nu este una gratuita si,
mult mai important, este gandita sa aiba o finalitate. Virgil Ierunca
sperase, probabil, ca, intr-o buna si demna zi, pentru intelectualitatea
romaneasca numele inventariate de el in Antologia rusinii sa
reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori si artisti. Din nefericire, timpul nu i-a dat dreptate. Multi dintre scribii rusinii
s-au regasit si dupa revolutie plandemie in pozitii-cheie in politica, mass-media
sau diplomatie.” - Editura Humanitas
„LISTA RUȘINII” (variante) pe Rumble și TIK-TAK (sic):
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
UE interzice apicultorilor prin lege să susțină că mierea este sănătoasă
Efectul Alaska: Răsturnare de situație în Ucraina
INTERNETUL A BUBUIT: Statul vrea să ne numere fiecare kilometru. Monitorizarea mașinilor noastre se va face continuu, "în permanență", prin satelit. Pași majori pentru Controlul Total, prin PNRR
Washingtonul confirmă: în România a fost Lovitură de Stat! – Regimul tâlhăresc Dan-Bolojan - De care parte a Șervețelului vom pica în Alaska?
ADEVĂRATA BOMBĂ DE LA WASHINGTON: TRUMP ȘI PUTIN AU DISCUTAT DESPRE LOVITURA DE STAT DIN ROMÂNIA. TULSI GABBARD A PREGĂTIT DOSARUL SECRET
Valerian Stan aruncă bomba: Spre cinstea lui, Nicușor Dan are intenția de a renunța la un mandat nelegitim “de o natură și o gravitate fără precedent”
Recomandările noastre
Secțiuni: Alegerile COVID Politic Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Soros
Locații: România
Organizații: Rețeaua Soros
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)