Lumea Justiției publică pasaje din încheierea pronunțată de către judecătorul Mihai-Paul Cozma de la Curtea de Apel București în dosarul nr. 6008/2/2025/a1, în care procurorii Marius Iacob și Gheorghe Cornescu de la Parchetul General l-au trimis în judecată pe Călin Georgescu pentru presupuse fapte de comunicare de informații false și complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. 

De data aceasta, veți vedea cum argumentează judecătorul Cozma excepțiile ridicate de către inculpați în legătură cu două dintre cele mai importante probleme ale rechizitoriului (pe care și Luju le-a semnalat, în mai multe articole): necompetența PICCJ (pe motivul că dosarul ar fi trebuit instrumentat de către DIICOT) și încălcarea principiului privind controlul ierarhic, pe motiv că actul de acuzare a fost semnat de către procurorul Ioan Șandru (adjunctul Secției de urmărire penală din Parchetul General), iar nu de către șeful SUP Remus-Iulian Popa.

Cu privire la prima chestiune, magistratul CAB susține că necompetența materială a fost invocată de către inculpați în faza de urmărire penală, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, ICCJ respingând-o de două ori. Totodată, Paul Cozma amintește că inițial dosarul a vizat o faptă de favorizare a făptuitorului presupus comisă de către judecătoarea Adriana Stoicescu de la Curtea de Apel Timișoara – faptă pentru care tandemul Iacob-Cornescu a dat clasare fără ca urmărirea penală in rem să se transforme în UP in personam. Chiar și așa, adaugă judecătorul Cozma, Legea nr. 49/2022 (prin care a fost desființată SIIJ) nu obligă explicit ca Parchetul General sau parchetele curților de apel să decline dosarele la alte unități în momentul în care a fost emisă o clasare cu privire la o faptă pentru care PCA-urile și PICCJ erau competente în mod normal.

În legătură cu semnătura procurorului Ioan Șandru pe rechizitoriul nr. 6720/284/P/2024 (în locul șefului SUP Remus Popa – vezi facsimil), magistratul CAB constată că în acea zi Remus Popa era în concediu, Șandru ținându-i locul, iar Hotărârea Secției pentru procurori a CSM nr. 1106/2023 permite semnarea rechizitoriilor de către adjuncți în astfel de situații.

În fine, judecătorul Cozma contrazice argumentul că procurorul Popa întocmise acte de urmărire penală în dosar (și deci procurorul ierarhic superior care ar fi trebuit să confirme rechizitoriul ar fi fost Alex Florența, nicidecum Ioan Șandru) prin contraargumentul că, în realitate, Remus Popa nu făcuse altceva decât să semneze procesul-verbal de autosesizare – care nu poate fi considerat act de urmărire penală.

Redăm principalele pasaje din încheierea CAB (o vom prezenta integral într-o ediție viitoare):

„Competența procurorului

Excepția având ca obiect necompetența materială a procurorului din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost invocată de toți inculpații trimiși în judecată în prezentul dosar.

Sintetizând susținerile părților, s-a arătat că procurorul anume desemnat potrivit Legii nr. 49/2022 din cadrul P.Î.C.C.J. – Secția de urmărire penală, nu avea competența de a efectua urmărirea penală și de a sesiza instanța prin rechizitoriul din data de 15.09.2025, fiind incidentă sancțiunea nulității absolute (art. 281 alin. 1 lit. b1 Cod procedură penală) a actelor de urmărire penală și a actului de sesizare a instanței.

Procurorul anume desemnat din cadrul P.Î.C.C.J. nu avea competența materială de a efectua urmărirea penală cu privire la infracțiunile contra securității naționale, chiar reunite cu o infracțiune dată în competența sa după calitatea persoanei, competența ratione materie revenind în mod exclusiv, potrivit art. 11 alin. 1 pct. 2 din OUG nr. 78/2016, procurorului DIICOT.

Totodată, odată dispusă clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I și II Cod procedură penală pentru infracțiunea atributivă de competență, respectiv cea de favorizare a făptuitorului (art. 269 alin. 1 Cod penal) presupus comisă de către judecător, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai avea abilitarea legală de a învesti instanța cu judecarea tentativei la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale (art. 32 Cod penal raportat la art. 397 alin. 1 Cod penal), care excedează competenței materiale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aflându-se în competența materială exclusivă a DIICOT.

Competența materială și după calitatea persoanei a organelor judiciare este reglementată prin norme de ordine publică, rațiune pentru care nerespectarea lor atrage cea mai severă sancțiune procesuală, anume nulitatea absolută.

Judecătorul de cameră preliminară reține că, prevăzută inițial ca fiind un caz de nulitate relativă, încălcarea dispozițiilor legale privind competența după materie și după persoană a organelor de urmărire penală a fost introdusă printre cauzele de nulitate absolută ca urmare a Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, prin care s-a stabilit că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională.

În prezent, după modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 201/2023, potrivit art. 281 alin. 1 litera b ind. 1, determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind competența materială și competența după calitatea persoanei a organului de urmărire penală. (...)

Judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit art. 3 din Legea nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 martie 2022:

‘(1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt de competența Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și infracțiunile săvârșite de judecătorii și procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și de judecătorii Curții Constituționale a României.

(2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt de competența parchetului de pe lângă curtea de apel și infracțiunile săvârșite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare și de procurorii de la parchetele care funcționează pe lângă aceste instanțe.

(3) Pentru infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2), urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnați, pentru o perioadă de 4 ani, potrivit procedurii prevăzute de prezenta lege, denumiți în continuare procurori anume desemnați.

(4) Procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală și în alte cauze decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) de competența Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv a parchetelor de pe lângă curțile de apel.

(5) Procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală și în situația în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1) și (2), sunt cercetate și alte persoane, dacă din motive temeinice privind buna desfășurare a urmăririi penale, cauza nu poate fi disjunsă.

(6) În situația în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (2), sunt cercetate și alte persoane pentru care, potrivit legii, competența de efectuare a urmăririi penale aparține Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, urmărirea penală se efectuează de procurorii anume desemnați potrivit prezentei legi din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este de menționat în primul rând că, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, procurorii aveau calitatea cerută de lege de procurori anume desemnați să efectueze urmărirea penală.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară reține că, potrivit art. 3 alin. 5 din Legea nr. 49/2022, procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală și în situația în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1) și (2), sunt cercetate și alte persoane, dacă din motive temeinice privind buna desfășurare a urmăririi penale, cauza nu poate fi disjunsă.

Competența personală a Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiată așadar pe dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 49/2022 iar prin alineatul 5 al aceluiași articol se instituie un caz de prorogare legală de competență, potrivit căruia procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală și în situația în care alături de magistrați sunt cercetate și alte persoane.

Dispozițiile art. 3 alin. 5 din Legea nr. 49/2022 instituie un caz de prorogare legală de competență, aceasta presupunând extinderea competenței organului de urmărire penală asupra unei cauze care nu intră în competența sa obișnuită.

Așadar, de esența prorogării este extinderea competenței unui organ judiciar și asupra unor infracțiuni sau persoane care nu îi sunt date în competență potrivit normelor obișnuite.

Din interpretarea legii rezultă că nu există nicio altă precizare sau condiție referitoare la:

- natura infracțiunilor cu privire la care se efectuează urmărirea penală;

- calitatea persoanelor cercetate în cauză.

Așadar, legea este cea care acordă o marjă largă de apreciere procurorului care instrumentează cauza, fără a impune vreo excepție în raport de natura infracțiunilor și de competența materială care revine, de regulă, structurilor de parchet specializate.

Cu alte cuvinte, din interpretarea textelor legale nu rezultă că situația în care procurorii anume desemnați efectuează urmărirea penală și în alte cauze decât cele prevăzute la alin. (1) și (2) de competența Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, aceștia se limitează strict la infracțiuni care sunt de competența acestei unități de parchet, care ar fi fost comise de către judecători sau procurori.

Integral la LUJU