ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Ziarul italian La Stampa a publicat recent un articol despre Cimitirul Vesel de la Săpânța, despre care spun că este un loc unic, în care românii au vrut să arate că pot trece peste frica de moarte cu ajutorul unor epitafuri „vesele”.

Un cimitir „vesel”, care este vizitat ca un muzeu. La Săpânța, în România, la patru kilometri distanță de granița cu Ucraina, se află coloratul Cimitir Vesel, un loc unic: mormintele sunt pictate cu scene (ironice) din viața persoanei care este înmormântată acolo, crucile din lemn sunt toate sculptate și au culori aprinse, în timp ce pe piatra de mormânt nu sunt cuvinte de doliu, ci glume și poezii umoristice care îl descriu pe defunct, scriu jurnaliștii italieni.

Autorii articolului amintesc că deși românii consideră moartea un moment foarte solemn, „acest cimitir este asociat culturii anticilor daci, a căror filosofie se baza pe nemurire: ei considerau moartea un moment de bucurie, care îl duce pe defunct spre o viață mai bună decât precedenta. De aici, pietrele de mormânt neobișnuite și decorațiile”.
 
În Cimitirul Vesel se află în prezent 800 de morminte decorate și este vizitat zilnic exact ca o galerie de artă. Prima operă datează din 1934 și a fost realizată de artizanul, poetul și pictorul Stan Ioan Pătraș, care a decis să realizeze el însuși viitorul său monument funerar. Dar mormântul cel mai celebru este cu siguranță cel al lui Dumitru Holdiș, ale cărui miniaturi au devenit chiar și suveniruri pe care le putem lua acasă, precizează jurnaliștii.  

Epitafurile cimitirului sunt toate strânse în cartea „Inscripțiile vorbitoare din cimitirul de la Săpânța” («Le iscrizioni parlanti del cimitero di Săpânța») scrisă de profesorul Bruno Mazzoni. Un exemplu? „El iubea caii. Mai iubea și altceva. Să stea la masa unui bar. Lânga nevasta altuia” sau „Cei care iubesc palinca bună ca mine vor pătimi, pentru că eu palinca am iubit-o și cu ea în mână am murit”. 

Pe scurt, un mod de a depăși cu ironie frica de moarte și de a fi amintiți pentru totdeauna cu zâmbetul pe buze, notează cunoscutul ziar italian.