ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Așa-numitul „festival” Untold este acum promovat cu o intensitate demonică, prezentat pe toate canalele ca o „experiență de neuitat”. În realitate, așa cum s-a văzut în anii trecuți, UNTOLD este o poluare fonică și spirituală, un spectacol grotesc, din care nu lipsesc ritualurile oculte, și la care părinții ”pro occidentali” se îngrămădesc să își trimită copiii..
 

Festivalul UNTOLD pregătește una dintre cele mai surprinzătoare apariții din istoria sa, anunță Știri de Cluj. Vrăjitorul Sadhguru, așa cum doveec imaginile publicate de adepții săi posedați, și nu ”unul dintre cei mai cunoscuți maeștri yoghini ai lumii”, cuim îl prezintă organizatorii celui mai satanist festival, va urca pe scena de la Cluj.
 

Evenimentul va avea loc joi, 6 august, chiar în prima zi a festivalului UNTOLD, când românii sărbătoresc de Schimbarea la Față și se află în postul Adormirii Maicii Domnului. Ne întrebăm ce reacție va avea Mitropolia Clujului față de această demonizare.
Dan Suciu a comentat pe Facebook prezența vrăjitorului Sadhguru la UNTOLD:

”În gradina taicii dracilor rumunii bagă la greu ritualuri demonice, aducându-se pe sine jertfă idolilor, la care se închină chiar fără să știe.
 
 
Alții măcar au curajul și puterea să spună aceste lucruri pe față, dar în gradina taicii dracilor nici măcar preoți nu auzi să spună că toate megaconcertele și festivalurile în vogă sunt satanisme pe față.
Ce caută Sandguru la Clooooj?! Păi vine marele vrăjitor și necromant să își ia în primire sufletele pierdute prin care bagă sub blestem drăcesc toată țara. Pentru idioții posedați e un eveniment monden!”
 
”Evenimentul” nu ar trebui să mai surprindă.  Anul trecut, UNTOLD a început cu momente care au stârnit indignare în rândul românilor credincioși. În timpul concertului susținut de traperul Ian, pe ecranele din spatele scenei au fost proiectate imagini considerate blasfemice: o reprezentare a Mântuitorului răstignit pe o cruce întoarsă, precum și o tânără care lingea o cruce.
 
Gestul a stârnit revoltă în rândul celor care au văzut în astfel de manifestări o ofensă adusă credinței creștine, întrebându-se cum este posibil ca, într-o țară majoritar ortodoxă, astfel de lucruri să fie nu doar permise, ci chiar promovate.
 
Un român revoltat a scris:

„Să nu mai spună nimeni căci aceste festivaluri nu sunt inchinate lui Satan. Ieri 7 august 2025 a început festivalul de muzică Untold 

Într-o țară care este condusă de corupți și atei acceptă așa ceva .

Dacă eu vorbesc despre Zelea Codreanu risc ani grei de închisoare.  Dar Într-o țară majoritar ortodoxă să îți permiți asemenea blasfemii la adresa Lui Hristos , ești chiar lăudat și apreciat de conducerea țării. ROMÂNIA VA DA UN EXAMEN GREU DE DUS DIN PARTEA LUI HRISTOS. Cât de curând.

Ba chiar în cadrul festivalului a fost prezentă și Armata României, care a organizat un moment oficial cu defilări și muzică militară.
 
Reacțiile din spațiul public au fost imediate:

„E o glumă? A furat cineva pagina Ministerului Apărării? Ce să caute armata la un festival cu cruci întoarse? Ireal!”

În 2024, s-a practicat un ritual satanist scabros și blasfemiator pe scena UNTOLD: ”Iisus” a fost transformat în transsexual și apoi în diavol. Pe scenă a fost un adevărat festival al pedofiliei și homosexualității în spațiul public, cu sponsorizarea lui Emil Boc și în aplauzele USR-istei fostă candidată la președinție, Elena Lasconi, care în timnpul campaniei electorale purta la gât  o ditamai CRUCEA.

VIDEO: