ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat duminică seară demisia, punând capăt celui de-al doilea și ultimul său mandat de cinci ani și deschizând calea către alegeri prezidențiale anticipate, transmite Reuters.

Demisia lui Vučić, cu șapte luni înainte de încheierea mandatului său, survine în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din Serbia, programate pentru 25 octombrie, și îi permite să fie numit prim-ministru în cazul în care Partidul Progresist Sârb (SNS - nu are legătură cu înțelesul termenului de progresism de la noi) va forma noul guvern.

La sfârșitul lunii iunie, acesta declarase că intenționează să demisioneze și că Serbia va organiza alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate. 

Conform Constituției Serbiei, președinta Parlamentului în exercițiu, Ana Brnabic, va îndeplini funcția de președinte interimar până la alegerea unui nou președinte. Alegerile prezidențiale trebuie să se încheie în termen de 90 de zile, campania electorală având o durată cuprinsă între 30 și 60 de zile.

Duminică, mii de susținători ai lui Vucic l-au aclamat în fața clădirii Președinției din centrul orașului Belgrad.

„Aceasta este ultima mea seară în această clădire”, le-a spus el mulțimii care flutura steaguri, cu câteva minute înainte de a-și da demisia.

„V-am slujit cu credință pe voi și pe patria mea, Serbia... Sunt mândru de ceea ce am realizat împreună”, a spus el.

Mesajele sale postate pe Facebook:

„Seara aceasta este o ocazie specială pentru mine, este ultima dată când mă aflu în calitate de președinte în această clădire frumoasă, mândru pentru că am ajuns aici datorită voturilor și sprijinului vostru.

Știu că ne așteaptă încă multe victorii și că Serbia va fi și mai puternică! V-am slujit cu credință, pe voi toți, patria noastră Serbia, am slujit cu onoare și onestitate pe parcursul celor două mandate prezidențiale. Sunt mândru de tot ce am realizat împreună, de modul în care Serbia și-a schimbat fața.

Pentru victoria Serbiei! Vă mulțumesc pentru toată dragostea și sprijinul acordat! Trăiască Serbia!

În tot acest timp am fost unul dintre voi, iar de mâine voi fi oficial unul dintre voi și alături de voi în lupta pentru Serbia!”

Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, s-a adresat celeor prezenți în fața clădirii Secretariatului General al Președintelui Republicii:

„Dragi cetățeni ai Serbiei, a conduce înseamnă a lua decizii dificile și a-ți asuma responsabilitatea pentru fiecare dintre ele.

Ceea ce nimeni nu-mi poate răpi este faptul că am muncit cu sârguință și devotament, slujind poporul meu și țara pe care o iubesc cel mai mult pe lume. Am slujit-o cu credință, onoare și onestitate.

Sunt recunoscător cetățenilor Serbiei care, de două ori, mi-au acordat o încredere enormă și, prin aceasta, mi-au încredințat cea mai înaltă funcție și cea mai mare responsabilitate pe care un om le poate primi.

Serbia a dus o politică rațională, responsabilă, pragmatică și serioasă, pentru care nu aș fi avut niciodată suficientă putere, nici suficient entuziasm și energie, dacă nu aș fi avut sprijinul cetățenilor.

Vă mulțumesc și trăiască Serbia!” 

- Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić