La mulți ani, Mircea Badea! Realizatorul celei mai longevive emisiuni în format one-man-show și unul din ultimii mohicani de la Antena 3 dacă nu chiar ultimul
Este om de televiziune de trei decenii și de două decenii are cea mai longevivă emisiune în format one-man-show. De tot atâta timp, cu șarmu-i bunecunoscut, cu ironia acidă și autoironia fină, cu încrâncenatele luări de poziție ori cu cu argumentatele și amuzantele (totodată) analize ce țin de politic, economic ori social, cu implicarea directă în viața cetății ( nici el nu mai știe la câte manifestații de stradă a participat), cu energia molipsitoare și zâmbetul constant care umplu și luminează ecranul, cunoscutul realizator intră în casele telespectatorilor seară de seară, servindu-le o porție, bine condimentată, de ”În gura presei”, scrie site-ul Mișcarea de Rezistență al jurnalistului Marius Tucă.
Mircea Badea a fost prezent la jumătatea lunii februarie, în
Bucovina, împreună cu familia sa, a
informat Monitorul de Suceava. Astfel, Mircea Badea și-a mutat emisiunea „În gura presei” în studioul local al
televiziunii la care lucrează. Mai mult, prezent în Vatra Dornei,
îndrăgita stațiune montană din depresiunea Dornelor, Mircea Badea a
făcut emisiunea afară, în ninsoare. Deși inițial a stat cu un cojoc pe
el, ulterior l-a aruncat jos și a rămas doar în maieu, timp de câteva
minute, pentru a arăta că este rezistent la frig, dar și că s-a ținut de
sală și este în formă fizică bună. (foto sus).
Fiecare emisiune a sa, fiecare ieșire la rampă, fiecare provocare, fiecare nemulțumire strigată în gura mare, fiecare acțiune personală de protest, fiecare miting la care a participat l-au ținut viu în conștiința publicului, determinând discuții de simpatie ori de gălăgioase controverse, pe tema fenomenului și fenomenalului Mircea Badea.
S-a născut la 24 februarie 1974, în București, și, după ce absolvă Liceul de Informatică și Facultatea de Cibernetică, ia primul contact cu presa debutând la Radio Total, în 1993. Se pare că este încântat de noua postură și de perspectiva care se profilează, deoarece optează pentru televiziune începându-și activitatea, în 1994, cu o emisiune matinală „Bună Dimineața, România!”, alături de colega și buna sa prietenă Teo Trandafir, la Tele7 abc, unul dintre primele posturi particulare din România.
Și pe mai departe, în perioada 1997-2000, cei doi au făcut un cuplu irezistibil, cu un rating de invidiat pentru primele ore ale zilei, în emisiunea „Dimineața devreme” și apoi în „Teo și Mircea Șou”, la Antena1. Dacă vă mai aduceți aminte, erau emisiuni deconectante, absolut spumoase, cu improvizații, replici „la secundă” și un umor de situație debordant, care fascina telespectatorii aducându-i, aveau n-aveau treabă, în fiecare dimineață în fața micilor ecrane.
Prin anul 2000, când Teo Trandafir merge la trustul ProTv, îl găsim pe Mircea apărând la Antena1, cu un format de emisiune nocturn, alături de Oreste Scarlat Teodorescu. O vreme, renunță la televiziune încercând să intre în afaceri, care, însă, în afară de nervi și stress, nu i-au adus niciun ban în buzunar. Pe la mijlocul lunii septembrie 2004, Mircea Badea realizează emisiunea „În gura presei”, pe postul Antena3, unde comentează evenimentele din presa cotidiană și, în general, evenimentele marcante de peste zi de ordin politic, economic, social, artistic, sportiv, etc.
Dacă climatul politico-economico-social de la noi ar fi fost în toți acești ani la niște parametri ai normalității pe care-i găsim în țările stabile, cu veche tradiție democratică, dacă nu s-ar fi întâmplat atâtea abuzuri, derapaje, delapidări, dacă n-ar exista atâtea neajunsuri, nemulțumiri și corupție în țara asta, plus o constantă clasă politică ticăloșită și ineficientă, cu siguranță realizatorul Mircea Badea n-ar fi fost vreodată apreciat ca „vulgar și agresiv” de către membrii CNA, care l-au și sancționat în mai multe rânduri, dar nici n-ar fi avut simpatia necondiționată și atenția constantă a publicului telespectator.
Să mai amintim că Mircea Badea a cochetat cu actoria, jucând câteva roluri secundare în filmele: „Oglinda”, „Triunghiul morții”, „Pitici și tătici”, „Milionari de weekend” și „Tonomatul de pe 3”
Ieri a împlinit 52 de ani. Cum gândurile bune de felicitare sunt întotdeauna binevenite, să-i urăm cu simpatie la mulți ani, multă sănătate și zile cât mai senine. La mulți ani, Mircea Badea!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Ultima bombă: Drona care a lovit baza Marii Britanii din Cipru nu a fost trasă din Iran. Atac al Israelului sub steag fals, după cum a reclamat Tucker Carlson?
Recomandările noastre
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Mircea Badea
Locații: România
Subiecte: Presa Română
Organizații: Antena 3
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)