Dintr-o cronică de carte survenită chiar în preajma aniversării de un an ca redactor-șef la ActiveNews, Victor Roncea află lucruri noi: „Am aflat concret, scris negru pe alb, cine sunt cei care ar fi încercat eliminarea mea din presă. O spune un profesionist al informațiilor: generalul de brigadă (rez) al SRI Aurel I. Rogojan, reputat autor de cărți de specialitate: „COLDIȘTII”. Recenzia care aduce aceste informații este făcută primului volum al memoriilor lui Sorin Roșca Stănescu, recent apărut la Editura EVZ-Capital, sub îngrijirea co-autorilor, cercetătorii și jurnaliștii Alice Barb și Dan Andronic. Povestea cu închiderea ușilor studiourilor de televiziune și a marilor redacții de presă ca la un ordin, după eliminarea mea de la celebrul ziar ZIUA, sucombat apoi, la scurt timp, este adevărată și am mai relatat-o. Un foarte cunoscut prezentator de televiziune a fost singurul care a avut decența să-mi comunice de ce nu mai sunt invitat în emisiunea sa în care aveam un loc rezervat de două sau trei ori pe săptămână. E drept, a făcut-o prin semne, arătându-mi cu două degete spre niște epoleți invizibili și cu un arătător în sus de trei ori pentru a înțelege cam de unde a venit ordinul: de sus de tot. Da, dragi cititori, aproape toată presa „mare” din România este controlată de servicii, românești, cel puțin cu numele, sau străine de-a dreptul. Excepțiile pot fi numărate pe degetele de la o singură mână. Aurel Rogojan amintește și motivul care a pus capac după ce a scandalizat conducerea bicefală a SRI, despre care aflăm acum din relatări de presă că era într-o parte blue level și în cealaltă red de-a dreptul: chestionarea de către subsemnatul și intervievatul meu, generalul în cauză, a desființării „Z”-etului, succesoarea UM 0110, cu ai cărei ofițeri remarcabili am interacționat în mai multe rânduri. Nu contest istoria. Generalul știe mai bine. Iar Cel care le vede pe toate este Dumnezeu. Noi mergem mai departe.” Cronica:

Marginalii la confesiunile autocenzurate ale lui Sorin Roșca Stănescu

„Ziua” și „Evenimentul Zilei” nu sunt termenii unui joc de cuvinte, ci ai unei ecuații cu necunoscute  a căror descifrare excede posibilităților de investigare la îndemâna istoricilor presei.

Tirajele și succesele de piață ale cotidianelor conduse de Sorin Roșca Stănescu ( „Ziua”, de la refondarea din anul 1994 până în anul 2008, cu doi ani înainte de încetarea apariției tipărite ) și Dan Andronic ( „Evenimentul zilei”, din anul 2010-2011 ) au fost, pe de o parte, consecințele firești ale vocației, talentului, profesionalismului, inspirației și riscurilor liderilor și echipelor redacționale, dar, pe de altă parte, și al conexiunilor, să le spunem „favorizante”, induse de factori, inițial externi, mai apoi și interni, care aveau nevoie de puterea presei pentru reformarea axilologică a treimii din lume învinse în Războiul Rece.

În această treime de lume, România reprezintă și ea miză pentru care jucătorii contează cu strictețe pe transparența controlată. Onest,  Sorin Roșca Stănescu ne avertizează : „Nu vă așteptați la o sinceritate absolută. Nici la dezvăluiri duse până la capăt” (op.cit. pag. 5).  În ceea ce privește propria persoană, nu am observat  rezerve, dimpotrivă ! Așadar, glasnost-ul controlat al lui S.R.S. , dar și „clavecinul bine temperat” al întrebărilor lui Dan Andronic ne apar ca reflexe profesionale inerente în contextul secretelor fenomenului presei postdecembriste. 

Evenimentul de presă – profesiunea celor doi gazetari

Dacă ar fi să identific numitorul comun al celor doi gazetari, negreșit este propensiunea pentru crearea evenimentului de presă. Motiv pentru care am purces la lectura obligatorie cu o reală curiozitate, dublată de  circumspecția necesară față de exercițiul memorialistic la care mai tinerii Dan Andronic și Alice Barbu l-au provocat pe septuagenarul S.R.S.

Mărturisesc că stricte rațiuni profesionale mi-au impus să fiu, ani la rînd, un cititor aplicat al ziarului „Ziua”, date fiind multiplele sale interferențe cu domeniul securității naționale și al activității serviciilor de informații. Nu de azi sau de ieri, ci de peste un secol !

Ne spune S.R.S. , nu întâmplător întrebat de Dan Andronic, că numele ziarului ar fi fost tras din pălărie, dintre mai multe propuneri, dar nu este deloc o pură coincidență, fiindcă ceea ce se afla în arhivele S.S.I.-lui despre „Ziua” subvenționată de Deutsche Bank, în anii premergători ocupației germane a României din primul Război Mondial, atestă puntea de peste secol cu „Ziua” a treia oară fondată în anul 1994 (op. cit. pag.105).

Este adevărat că și „Evenimentul zilei” a făcut rating pe seama „surselor din servicii”, chiar a livrărilor  de „rachete informaționale”  dar în cazul „Ziua” conexiunile au fost de cu totul alte dimensiuni, gazeta fiind nu doar un vector de influență al unor direcții strategice de acțiune politico-economică și militară , ci și expresia dualismului radical ontologic între național și antinațional.

Care nu era chiar așa cum speră, sau crede S.R.S.  că suveranismul poate conviețui cu globalismul, dânsul revendicându-se suveranist, și nu chiar oricum, ci unul ferm hotărât să apere, la nevoie, suveranitatea și relațiile non-U.E. și non-N.A.T.O. cu o armată populară de 500.000 de voluntari  ( op.cit. pag. 258). Într-o civilizație încap o mie de culturi, spunea Mircea Malița, dar globalismul nu este o civilizație.  Peste tot în lume, globalismul ofilește cultura.

De ce insist pe contextul din spatele actorilor acestui eveniment editorial ?

Fiindcă și în lumea presei, a „surselor deschise de informații”, poate chiar mai mult decât prin lumea informațiilor secrete, aparențele sunt doar o oglindă ,  iar o imagine virtuală, dacă nu o privești stând în cap, poate fi chiar foarte departe de adevăr. 

Excelenta postfață a cărții, semnată de profesorul Andrei Marga, spune ceea ce trebuia spus despre valoarea intrisecă a omului de presă Sorin Roșca Stănescu și, implicit, a jurnalismului „de concepție, reflexiv” practicat, considerând apariția cărții „un eveniment în viața publică a României”(op.cit. Pag.284). Un gen de eveniment necesar a fi multiplicat, am adăuga noi, cu provocarea la reconstituiri memorialistice și a celorlați gazetari care au reformat opinia publică în trei decenii de iluzii pierdute.

Spun asta cu convingerea că noi toți suntem azi mai buni sau mai răi, mai temerari sau mai lași, mai loiali ori mai duplicitari în raport cu interesele comunității naționale, patrioți sau trădători în raporturile cu diversele entități străine și ca o consecință a remodelării  sistemului de valori prin intermediul comunicării publice , a media dintotdeauna, volens nolens, vector al războiului informațional.

Jurnaliștii loiali profesiei lor lasă urme limpezi în istoria presei

Parafrazându-l pe Mihai Cârciog, primul și poate cel mai important fondator al presei postdecembriste (Expres, Expres Magazin, „Infractorul”, Telegraf – Constanța, Academia Cațavencu, Cuvântul, „VIP”, posturile Tele 7abc, SOTI Neptun, TV89 Timișoara și cotidianul Evenimentul zilei), jurnaliștii loiali profesiei lor lasă urme limpezi în istoria presei, iar jurnaliștii care sunt și de valoare lasă urme memorabile și în istoria țării lor. 

 Am urmat cursurile Facultății de Științe Juridice din  București în aceiași perioadă  cu S.R.S. , având aceeași mari profesori, continuatori ai școlii  juridice interbelice, fondate de personalități proeminente, cu prestigiu și autoritate științifică internațională. De ce iterez acest  fapt ? Fiindcă, independent de controversele ce inerent însoțesc personalitălile publice de anvergura domnului Sorin Roșca Stănescu și funcție de care ne împărțim simpatiile ori antipatiile, este evidentă afiliația Domniei Sale la un sistem de valori formative solide.

Studiile juridice edifică personalități  multivalente, cu o perspectivă largă asupra tuturor domeniilor vieții sociale. Absolvent de nota 10 al unui master în ziaristică la Academia Stefan Gheorghiu – unde, în treacăt fie spus, serviciile de spionaj din Top Five aveau agenți punctatori – , cu experiență în presa de partid pentru tineret și la Informația Bucureștiului, al doilea cel mai nonconformist ziar după Săptămâna culturală a Capitalei, ambele în fieful  Comitetului municipal București al P.C.R., Sorin Roșca Stănescu a intrat în jurnalistica postdecembristă cu cartea de vizită a eșalonului  din rezerva Sectorului Presă al Secției Propagandă a C.C. al P.C.R. Asemenea lui Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Dumitru Tinu, Horia Alexandresc, Corneliu Vadim Tudor, grupul lui P.M. Băcanu  de la România liberă etc. etc etc. Nu sunt excepții, asta cam fost regula.

Numai judecata obiectivă, a posterității se va putea pronunța dacă și cum anume s-au folosit unii sau alții de această carte de vizită. Lumea activiștilor Partidului, mai puțin sau mai mult însemnată, în jurul căreia gravita și lumea gazetarilor Epocii de Aur, nu era nici ea ocolită de tarele unei societăți dominate de un regim totalitar de tip sultanic, pe deasupra și autarhic, condamnat la izolare.

Atmosfera din închisoare descrisă tonic de SRS

Dimpotrivă, am fost martorii manifestării în plenitudinea lor a sechelelor epocii revolute chiar în gândirea și practica politică a unor lideri marcanți ai Convenției Democratice, acesta find unul dintre motivele dispariției acestei construcții de tip Bloc al Forțelor Democratice,  cu o doctrină rudimentar redusă la sloganul lui Lenin, "Cine nu este cu noi este împotriva noastă”. Cam acestea fiind datele problemei, credem că suntem îndreptățiți să fim mult mai exigenți în observarea rolului presei postdecembriste.

Presa postdecembristă a luat, așa cum a luat, atitudini față de prezumtive ori evidente abuzuri judiciare, dar exulta ori de cîte ori era convocată să transmită în direct descinderi și încătușări , lăsîndu-se incitată la linșaj mediatic împotriva unor oameni a căror vinovăție nu era dovedită.

Apoi a venit și rândul unor lideri de opinie și patroni de presă să fie și ei judecați la televizor și târâți prin procese, ori condamnați. 

S.R.S., el însuși condamnat la închisoare, descrie tonic atmosfera din celula V.I.P. a penitenciarelor Rahova și Jilava. Profesorul nutriționist Gheorghe Mencinicopschi era consultantul pentru meniu, S.R.S. aducea icrele de Manciuria, George Copos, fripturile de vită în sânge, un politician ce avea concesiunea unei bălți, pește proaspăt. Dan Voiculescu era și el pe acolo, dar nu este menționat printre contributori.

Amestecul dintre gazetărie și presă – un joc periculos

Consecința cochetăriei unor jurnaliști cu politica, apreciată de Cornel Nistorescu ca un joc periculos, asupra căruia l-a atenționat repetat pe S.R.S. a fost deprofesionalizarea și decredibilizarea presei, căderea tirajelor și refugiul în spațiul virtual. Presă scrisă aproape că nu mai există. Presa din spațiul virtual  până când va dobândi toate virtuțile presei scrise, s-ar putea să treacă suficient timp pentru ca moartea presei să devină o realitate. Dialogul lui Dan Andronic cu Sorin Roșca Stănescu, citit printre și dincolo de rânduri ajută la înțelegerea dramei presei, urmare a abdicărilor, pas cu pas, de la principiile și regulile breslei.

Cartea este mai valoroasă prin ceea ce Sorin Roșca Stănescu nu a spus. Cât de cât, poate că unii intuiesc ce ar mai fi putut să spună și îi sunt recunoscători pentru tăcere. Tăcerea aceasta este  susceptibilă de judecăți de pe principiile ireductibile ale dualismului. De fapt, caracteristica jurnalismului practicat de S.R.S., bine pusă în evidență de Alice Barbu, ca trăsătură a personalității, abil devoalată de interlocutoare, în ultimul capitol al cărții – capitolul "Eu în locul lor”, este echilibrarea prin anularea extremelor puse în Balanța Adevărului, adică joc la sumă nulă.

Fuga lui Omar Hayssam, descrisă corect, dar incomplet

Ca cititor avizat în legătură cu  o parte din  răspunsurile lui S.R.S. , apreciez aparte concluziile corecte, chiar dacă incomplete, puse pe ansamblul cazului Omar Hayssam. Dar, proamerican fiind, nu a procedat precum Aristotel când a spus „Amicus Plato, sed magis amica veritas („Mi-e prieten Platon, dar mai prieten îmi este adevărul”) și nu a dus dezvăluirile până la capăt.

Simt, însă, nevoia unei compliniri în ceea ce privește proveniența milioanelor de dolari transportate  de maiorul Florian Coldea  cu valijoara la Bagdad. După multe tentative eșuate, s-a reușit recuperarea din Suedia a unei datorii istorice, de pe vremea concesionării exploatării forestiere în schimbul chibritelor, crescute între timp la 9 milioane de dolari. Întreaga sumă ar fi primit respectiva destinație,  ceea ce este pus sub semnul întrebării.

De asemenea,  S.R.S. a realizat, cam din prima, cum au stat lucrurile cu G.D.S. – ul, dar cum scopul scuză mijloacele, cadoul lui George Soros pentru convertirea la idealurile globaliste a presei, lăsate de premierul Stolojan fără hârtie, a fost bine primit. Cum a făcut Sanda Pralong  parte fiecăruia, este o altă poveste.

Lupta cu Măgureanu și demonizarea Securității

Am început lectura cărții cu capitolul  12, Lupta cu Virgil Măgureanu , ca să constat că titlul capitolului este mai mult un pretext, sub acoperirea căruia se spun niște lucruri incomode despre alții, între care, Costin Georgescu și Mircea Gheordunescu (op.cit.pag.200).

Recunoașterea greșelii de a se fi antrenat în demonizarea ab initio a Securității (op.cit. pag. 204) este onorantă, chiar dacă tardivă. La drept vorbind, Securitatea a ieșit întărită în urma campaniei virulente împotriva sa, care încă mai are unele acute, semn că nici rolul ei nu s-a încheiat, iar S.R.S. știe foarte bine de ce.

Iar pentru dezlegarea enigmei învingerii președintelui Emil Constantinescu de către "sistem”, pot fi luate în verificare și pistele oferite în Factorul intern. România în spirala conspirațiilor, Editura Compania, București, 2016 , pag.174 – 176 din capitolul Sus cortina domnilor "…escu ! Foștii președinți ai României, discipoli și mentori ai poliției politice.

S.R.S. ne face  desvăluiri, unele redundante cu cele ale lui Andrei Bădin, Lucia Hossu Longin, Marina Constaninoiu, Dan Andronic ș.a., despre relația cu  Ion Mihai Pacepa, alias tovarășul Podeanu, pe fruntea căruia fostul director al S.I.E. , generalul Ioan Talpeș a pus și el ștampila "ofițer sovietic”. Toți cei  anterior numiți, spun că nu au fost față în față cu Pacepa, iar legăturile telefonice cu acesta treceau prin  "mai multe centrale”.

Asta  îmi aduce aminte  de una dintre cele mai importante  dezinformări strategice  ale S.O.E. ( Special Operations Executive) despre  care specialiștii  britanici ai jocului operativ ( doublle cross ) spuneau că "o cacealma nu poate fi dusă până la infint” dar realitatea i-a contrazis.

Ziaristul român care s-a întâlnit cu Pacepa

În Operațiunea Mincemat, care a constituit tema a două romane:  Omul care nu  a existat niciodată, autor locotenent comandor Ewen Montagu (  chiar ofițerul de caz) și Operațiunea Heartbreak, autor Dulf Cooper , s-a uzat de de un curier, maiorul Martin, care în fapt nu exista, dar un cadavru neidentificat și servieta acestuia , cu documentele ultrasecrete privind  o iminentă debarcare în Grecia, a fost găsită de germani printre resturile unui avion prăbușit în Mediterana. Cacealmaua a ținut. Aliații au fost așteptați în sudul Greciei, nu în Sicilia. Ceea ce Dan Andronic invocă drept element de autentificare a realității personajului a fost extras din debriefingul extrem de dur și extenuant la care Pacepa a fost supus  nu mai puțin de vreo trei ani, ulterior fiindu-i digitalizată vocea.

Și, totuși, un ziarist din România s-a întâlnit cu Pacepa, dar continuă să păstreze secretul. Ziaristul (cel mai probabil Petre Mihai Băcanu – n.r.), din rețeaua spionului sovietic V. Volodin, a implorat în timpul anchetei, circumscisă intracțiunilor de trădare și complot, să fie implementată infiltrarea sa la postul  de radio Europa Liberă, dând de înțeles că Pacepa îi va susține legendarea, dar el va juca loial salvatorilor săi de consecințele trădării.

Asta ne duce cu gândul la existența  unui plan și a pregătirii ziaristului în acest sens, dar care a fost abandonat. Termenii în care a formulat propunerea veneau din partea unuia ce fusese cândva  pregătit în acel scop.

Dan Andronic prin ceea a spus cu prilejul lansării cărții și  nota de subsol a paginii 288 se vor scuze pentru graba autorilor și superficialitatea bis in idem a Casei editoriale Evenimentul & Capital cu care volumul a fost pregătit pentru a fi oferit cititorilor. (n.r. este vorba despre menționarea surselor publice din care s-au preluat informațiile de subsol, în principal Wikipedia).

Mitul întâlnirii între Ceaușescu și Carlos Șacalul

Continuă a se rostogoli și de această dată mitul urban al legiferării dreptului  serviciilor  de informații autohtone de a înființa societăți comerciale de acoperie  cu nemiluita. Nu există un astfel de text de lege!  De ce nu se citează ? Ordonanța de urgență emisă de Guvernul Năstase privește abilitarea realizării de venituri extrabugetare din valorificări de bunuri și prestări servicii, ceea ce este cu totul altceva. Eroarea a fost comisă și de Ion Cristoiu ( vezi Puterea umbrei, pag. 530).

Surprinde… nici nu știu cum să-i spun, larghețea cu care S.R.S.  vorbește despre întâlniri ale lui Nicolae Ceaușescu cu Carlos Ramirez Sanchez. Chiar așa, un șef de stat coboară la nivelul lui Carlos, care reiterez că nu s–a angajat cu nimic față de Pleșiță și nici față de Yaser Arafat, care s-a lăudat și angajat față de Ceaușescu că-l va captura și pedepsi pe Pacepa. Carlos nu a primit unda verde de la K.G.B.,  ceea ce  aluziv i-a spus lui Pleșiță, după cum nu a primit niciun cent în contul unei astfel de operațiuni. Atentatul de la Europa liberă a vizat efectiv, nu din eroare, Secția cehoslovacă, ținta fiind cartoteca informatorilor postului din toate țările est-europene, care se afla în aceeași clădire. Despre aceste lucruri s-a scris și… nu mai este nimic de comentat.

„Trădarea” lui Roncea

„Trădarea” lui Victor Roncea… S.R.S. ne spune că l-a demis din cauza reportajelor prosârbești transmise de pe frontul din Iugoslavia (aici e vorba mai curând de o confuzie cu George Roncea - ambii jurnaliști simpatizau cu poporul sârb aflat sub bombardamente ilegitime și criminale - n.n.). Războiul  din Iugoslavia a avut loc cu mai bine de un deceniu înaintea plecării lui Victor Roncea, de la Ziua ! Cauzele plecării lui Victor Roncea de la Ziua, la acel moment sub directoratul lui Mihai Pâlșu, sunt cu totul altele. 

Ce ascunde această confuzie ?!  Mihai Pâlșu a încercat să-l blocheze pe Victor Roncea să publice un interviu cu subsemnatul, iar la câteva minute după refuz, redacția a fost desantată de intervențiile purtătorului de cuvânt al S.R.I. și ale ofițerilor manipulatori ai agenților din redacție. După plecarea lui S.R.S., coldiștii au infestat redacția, acesta fiind substratul trimiterii în șomaj a șefului Departamentului Externe al ziarului Ziua.

Ca să închei, cartea aduce plusvaloare și prin inexactițățile transmise, care nu sunt toate dintre cele identificate. Și nici nu le iau ca atare.

Lectura este antrenantă, S.R.S. este un talentat povestitor, luați cartea, nu veți regreta !

Acestea sunt note de lectură la cartea: „S.R.S. – Nașul presei din România în dialog cu Dan Andronic și Alice Barbu” , Editura Evenimentul & Capital, București, 2021. Cartea poate fi achiziționată Aici

Sursa: EVZ

Citiți și Dezvăluire fabuloasă a lui Sorin Roșca Stănescu: Bunicul din partea mamei, mama însăși, tatăl și unchiul meu au fost legionari