Am convenit cu domnul Profesor Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie al Academiei, să ne ofere câte un răspuns la o întrebare asupra unei probleme a zilei sau săptămânii. Constatând că împielițatul, cu diversele lui forme bipede amoebice, nu a suportat să audă că "Dumnezeu nu se lasă batjocorit" și s-a decis să încerce să demonstreze contrariul, ne-am adresat Profesorului pe tema atacului scelerat al slujbașilor de diferite ranguri ai potrivnicilor României și Ortodoxiei ei, dintre care s-a remarcat, ca mai întotdeauna, comandantul Corabiei Nebunilor din presa doar de limbă română, CTP. Răspunzând la întrebarea noastră, reputatul sociolog ne tâlcuiește și minunea de la pelerinajul de anul acesta: "Sf. Dimitrie a mijlocit accesul nostru la Adevăr, adică la Iisus Domnul: ne-a scos din mâzga oricărei confuzii săvârșind minunea lămuririi prin focul trăirii, prin darul cuvântului care exprimă adevărul și prin minunata adeverire că duhul sfânt este lucrător în poporul român". Așa cum am anunțat, Suntem Alături de Patriarh!

Cum călătorim?

Victor Roncea: Domnule Profesor, știu că în SUA s-a afirmat o direcție nouă în sociologie pe care doi dintre exponenții ei o denumesc „sociologie prin ochii credinței”. Ați mărturisit că aceasta este direcția sociologiei spiritualiste sau noologice pe care v-ați asumat-o în cărțile Dvs. Anul acesta credincioșii au fost greu încercați. De Sfintele Paști, de Sfânta Parascheva, de Sfinții Dimitrie. Au îndurat toate aceste îngrădiri cu o răbdare sfințitoare aș putea spune. Iar după provocările de la Sfânta Parascheva, la pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Biserica a dovedit că este cea mai responsabilă instituție din România, cu cea mai perfectă metodă de organizare, față de un stat iresponsabil dovedit incapabil, dacă e să facem comparația dintre pelerinaj și busculadele zilnice de la metroul bucureștean. Apoi, Patriarhul ne-a răsplătit toată îndelunga noastră răbdare cu un cuvânt ziditor și izbăvitor. Ne-a dat aer. A spulberat măștile puse cu forța peste sufletele noastre. Asta a făcut să dea naștere aproape imediat răbufnirilor din întunericul sufletelor bântuite și dominate de vrajmaș. Ce comentariu aveți, din această perspectivă, a „sociologie prin ochii credinței”, în legătură cu reacția numitului CTP la adresa Prea Fericitului Părinte Patriarh de după pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul nostru?

Profesorul Ilie Bădescu: Aș reaminti, mai întâi, câteva lucruri știute de orice credincios. Primul că omul este simplu călător în lume, homo viator, cum spuneau medievalii. Pelerinajele ridică această călătorie la expresia ei ipostatică. Cuvintele pe care le folosește un jurnalist, cu talent indubitabil, precum dl. CTP, pentru a se pune în relație cu momentul culminant al pelerinajului la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou sunt simptomatice. Un asemenea tip de discurs este predictibil, fiindcă în momentele extraordinare, trăirile sunt și ele extraordinare. Cu fiecare pelerinaj, minunea întâlnirii cu sfinții și prin aceștia cu Iisus Domnul atinge mulțimile, adică devine fenomen de mulțime sfințită și cumva sfințitoare. Acolo, însă, unde este sfântul este și potrivnicul, fiecare cu mărturisitorii săi. Pelerinajul din anul acesta la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou a ridicat trăirea sfințitoare a mulțimilor la pragul de sus prin Liturghia pelerinilor și prin cuvântul tâlcuitor al  Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel. Reacția împotrivitoare nu putea să întârzie nici ea. Oricine, dintre cei ce sunt cât de cât familiarizat cu Evanghelia, o cunoaște. Acest gen de reacție ni se tâlcuiește prin cunoscutele cuvinte consemnate de Sfânta Evanghelie: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” Citim în aceste cuvinte o teribilă spaimă dar și trufia duhurilor căzute de a se recunoaște lucrătoare împotriva lui Dumnezeu. Un asemenea amestec de spaimă și trufie se citește în densitatea de epitete care dau discursului dlui CTP natura pucioasei: „șarlatan”, pentru cel ce predică Evanghelia lui Iisus, „vite”, pentru cei ce primesc cuvântul Evangheliei, „hoituri” pentru sfintele moaște. Cu greu poți să discerni între spaima celui izbit de valul mulțimii credincioase și trufia înfruntării demonice, atât sunt de amestecate în furia discursului. Cine ar voi să fie în pielea unui asemenea personaj? Tensiunea este așa de cumplită încât e minune și milostivire divină că după un asemenea episod nu se produce destrămarea cea de pe urmă. Însă și pentru acest om Dumnezeu are milă și iubire. Știm lucrul acesta din momente precum cel din ținutul gadarenilor. De fiecare dată, marea mulțime îl urmează pe Iisus și crede în minunile Sale pentru că le vede, le știe pentru că le trăiește, la propriu. Aceasta este, o știm, starea care domină mulțimile de pelerini, la orice pelerinaj către sfinții care mijlocesc întâlnirea trăitoare cu Iisus Domnul. Minune și sfințenie, de o parte, spaimă și trufie, de alta. La amândoi polii omul se pierde pe sine, doar că la unul se pierde pe sine ca să se regăsească tainic în Iisus Domnul milei, al iubirii și al vindecării, iar la celălalt, insul se pierde fără de nici o regăsire, ademenit de trufie și strivit de spaimă. Unde fuge el? Oare discursul în care se precipită atâtea vituperații nu este de tip porcesc?  Cuvintele sunt duhuri și, iată măreția divină!, chiar pentru duhurile cele urâte Iisus Domnul are milă. Precum ne relatează Evanghelia după Matei (8, 28):  „Și trecând El dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați, care ieșeau din morminte, foarte cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și iată, au început să strige și să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?”  Deznodământul se cunoaște și el a fost minunat tâlcuit de către Sf. Ioan de Cronstadt: „Însuși Satan și îngerii lui – scrie el –, prin existența lor scandaloasă și cursele lor perverse împotriva oame­nilor, arată nemăsurata milă și dreptate a Creatorului….După orgoliul lui Satan, poți măsura măreția pe care a primit-o de la Dumnezeu; după descurajarea, după tristețea, după intolerabila neliniște pe care el le stârnește în om, poți aprecia fericirea lui de altădată. Căci pe cât de bun era altădată, pe atât de rău este acum” (Sfântul Ioan de Cronstadt, Viața mea în Hristos, trad. din limba franceză de Diac. Dumitru Dură, Ed. „Oastea Domnului”, Sibiu, 1995, p. 130-131). Acesta este polul întunecat al lumii spre care sunt ademeniți cu viclenie demonică nefericiții săi mărturisitori. În cealaltă parte, mărturisită de marea mulțime de pelerini, se vede polul luminos al lumii, mijlocit pentru om (în ipostaza pelerinului) de sfinții lui Dumnezeu. Într-un loc este furie, spaimă și trufie, în celălalt este iubire, milă și smerenie. Este, așadar, de așteptat, ca la fiecare moment de întâlnire dintre marea mulțime de pelerini și sfinții lui Dumnezeu să ni se descopere cei doi poli: îngerii căzuți și mărturisitorii lor - purtătorii lor de cuvânt -, de o parte, sfinții lui Dumnezeu și mărturisitorii lor, de cealaltă parte. Dumnezeu este deasupra a tot și a toate.

Mulțumim lui Dumnezeu că Patriarhul nostru a fost și este mărturisitor în duh, în faptă și în cuvânt al polului sfințitor al lumii. Deși știm că Dumnezeu este atotiubitor, suntem cutremurați de uimire să constatăm că are milă și pentru cel căzut și chiar pentru duhurile căderii, precum ne arată Evanghelia. Din nefericire, duhurile căderii aduc surparea lor în tot și în toate cele atinse de ele, dar omul prăbușit nu este părăsit de Dumnezeu și se poate înălța din cădere. Este și aceasta una dintre tâlcuirile pelerinajului din acest an la moaștele Sf. Dimitrie cel Nou și toată povestea poartă în deznodământul ei dovada minunii pe care a săvârșit-o deja acest mare Sfânt al lui Dumnezeu și protector în duh al Bucureștiului. Sf. Dimitrie a mijlocit accesul nostru la Adevăr, adică la Iisus Domnul: ne-a scos din mâzga oricărei confuzii săvârșind minunea lămuririi prin focul trăirii, prin darul cuvântului care exprimă adevărul și prin minunata adeverire că duhul sfânt este lucrător în poporul român.

Fiindcă, cine, după momentul acesta, s-ar putea scuza că nu știe încotro s-o apuce? În sus, este Biserica lui Dumnezeu și Patriarhul ei, în jos este pucioasa și densitatea ei. Împărăția lui Dumnezeu coboară, iată, spre noi ca să locuim în ea încă din lumea aceasta. Precum spune Prea Fericitul Părinte Patriarh: „Împărăția lui Dumnezeu nu este din lume, dar lucrează în lume”, spre mântuirea noastră și întru slava Prea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Amin!