„En Roumanie, la piteuse fin de règne du président Klaus Iohannis”, este titlul unui articol din Le Figaro publicat ieri, 26.12.2024, și reactualizat azi, 27.12.2024, la orele 13.19 (nu știm cu ce). Materialul este din seria semnată în ultima lună de Paul Cozighian, de la București, și Cyrille Louis, cei doi ziariști, unul româno-armean, emigrat în Franța, altul francez, care „l-au prins” și pe IPS Teodosie cu o declarație sinceră despre Călin Georgescu care a făcut înconjurul României și nu numai.

Pentru că l-a definit drept „un om al lui Dumnezeu”, Biroul de Presă al Patriarhiei s-a grăbit să-l amenințe gregar și neavenit pe IPS Teodosie, deoarece afirmația, publicată după anularea alegerilor de către CCR, nu se înscria în nici o campanie electorală, cum greșit se afirma în Comunicatul oficial încă rămas fără urme de pocăință pe site-urile Patriarhiei. Rapiditatea cu care s-a reacționat la presiunile presei anticreștine nu s-a regăsit nici măcar în vreo versiunea dată cu încetinitorul în cazul dezastrului religioso-financiar-(homo)sexual de la Sălaj, de exemplu...

Din păcate, opțiunile ideologice personale ale celor doi autori afectează grav actul jurnalistic al unei publicații de prestigiu cum este Le Figaro.

Progresismul de tip userist al lui Paul Cozighian îndreaptă manipulatoriu pașii editorului de la Paris pe un drum înfundat, lipsind cititorul francez de un spectru mai larg, al întregii plaje a societății civile, academice și politice românești, care nu se poate reduce la un partid încuiat în propria-i debara.

Lecturând articolul, cititorul de la Paris sau de aiurea al publicației franceze ar putea crede, în concluzie, că România este o țară de proști care a fost condusă timp de 10 ani de un prost încurajat de alți proști.

Ridicol este că tocmai cei intervievați la București de fostul baiat curajos cu camera video din decembrie 1989 pripășit pe la Paris, Paul Cozighian, sunt exact cei care au susținut ascensiunea și consolidarea „jalnicului” regim al lui Iohannis și care acum, la finalul lui de mandate, își pregătesc buzele pentru alte dosuri, la fel sau mai progresiste ca cel al lui Iohannis.

De la soția lui Pantazi de la G4media, la Sorin Ioniță, produsul soroșistei de la SAR Alina Mungiu Pipidi, cu toții i-au girat activitatea totalitară a „dulapului de la Cotroceni”.

Spre comparație, mult mai cinstit este autorul francez nevirusat Mathieu Bock-Côté, care, într-o cronică din 21 decembrie din același Le Figaro, nu se grăbește să-l taxeze prostește pe candidatul suveranist Călin Geogrescu drept „de extremă dreaptă”, ca Paul Cozighian și Cyrille Louis (puțină școală despre „extrema dreaptă” nu le-ar strica), ci îl consideră corect drept „antisistem”, în editorialul intitulat „România, laboratorul post-democrației”, din care cităm introducerea:

„La 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe fondul suspiciunilor de ingerință rusă. O decizie discutabilă care riscă să transforme țara într-un laborator de guvernare post-democratică.

La 24 noiembrie, poporul român, spre surprinderea tuturor, l-a trimis în turul al doilea al alegerilor prezidențiale pe Călin Georgescu, un candidat antisistem, catalogat drept "de extremă dreapta" de presa occidentală, acuzat mai ales că s-a disociat parțial de războiul din Ucraina (a fost deci acuzat de pro-rusism), care a obținut 23% din voturi. Dar surpriza cea mai mare a venit pe 6 decembrie, când Curtea Constituțională a României a decis să anuleze turul al doilea al alegerilor, care urma să aibă loc două zile mai târziu.”, spune Mathieu Bock-Côté, care mai adaugă și că „frauda” reproșată candidatului antisistem nu a fost identificată.

Mult mai corect ar fi fost ca articolul Le Figaro semnat de Paul Cozighian și Cyrille Louis să se fi intitulat „Societatea civilă soroșistă din România se plânge de prostie după ce a susținut 10 ani un președinte prost la Cotroceni”. (Redacția ActiveNews)

Articolul progresist publicat de Le Figaro, în traducerea și adaptarea editorilor site-ului mariustuca.ro:

„Președintele în funcție, al carui mandat a fost prelungit dupa anularea votului care urma să-i nominalizeze succesorul, este considerat responsabil de criza politică.

O inscripție cu vopsea albastră a apărut duminică pe peretele palatului prezidențial. „Trădătorule, pleacă!”, se poate citi la adresa șefului statului, Klaus Iohannis, pe care mulți îl consideră responsabil pentru actuala criză politică. Pe 6 decembrie, instanțele au citat suspiciuni de ingerință rusă pentru a anula în ultimul minut al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu riscul de a cufunda țara în necunoscut. 

Organizarea unor noi alegeri fiind amânată, președintele actual rămâne în funcție și tocmai l-a renumit în funcția de șef al guvernului pe liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu. „România este condusă de un președinte ilegitim care și-a prelungit mandatul pe termen nelimitat și pe cont propriu, precum dictatorii africani”, spune cronicarul politic la Prima TV Sebastian Zachmann.

Cu trei săptămâni mai devreme, cu ocazia sărbătorii naționale, Klaus Iohannis le trimisese compatrioților săi un mesaj de regret. „Vă cer iertare”, a declarat el, „ pentru că am luat de-a lungul anilor decizii care v-au nemulțumit și pe care, foarte probabil, nu le-am explicat suficient" 

Aducându-l pe candidatul de dreapta Călin Georgescu în fruntea primului tur al alegerilor prezidențiale, alegătorii români le-au transmis liderilor lor o respingere fără ambiguitate. Pentru Silvia Marton, profesor de științe politice la Universitatea din București, „mea culpa a președintelui Iohannis a venit prea târziu pentru a-l exonera de responsabilitatea sa politică și morală într-o criză atât de gravă”.

Regele leneș

La 65 de ani, al șaselea președinte al României își încheie al doilea mandat fiind la fel de disprețuit de compatrioții săi pe cât este de apreciat de omologii săi europeni. Văzut din București, fostul profesor de fizică este considerat atât de distant încât detractorii săi îl compară cu un rege leneș, reproșându-i că petrece mai mult timp în orașul natal, Sibiu, sau în deplasări costisitoare în străinătate decât la biroul său prezidențial.

La Bruxelles, însă, colegii săi, șefi de stat și de guvern, îi apreciază fiabilitatea în perioade de criză.

„În ciuda multiplelor crize traversate în ultimii ani, el a rămas foarte clar în angajamentul său european și s-a străduit să garanteze stabilitatea țării sale”, mărturisește un diplomat european.

„Din păcate, nu același lucru se poate spune despre Viktor Orban sau chiar despre liderii polonezi, care și-au lăsat agricultorii să împiedice importurile de cereale ucrainene la granițele lor...”

Când a venit la putere, mulți erau fericiți să aibă un președinte decent și muncitor. Dar până la urmă, ne vom aminti mai presus de toate că a tăcut foarte mult... 

Radu Magdin, politolog

Intrat în politică la sfârșitul anilor 1990, Klaus Iohannis s-a făcut cunoscut mai întâi prin preluarea primăriei orașului Sibiu în numele unui mic partid care reprezenta minoritatea germanofonă. Reales de trei ori consecutiv, el s-a concentrat pe revitalizarea turistică a acestui oraș de dimensiuni medii situat în inima Transilvaniei și și-a consolidat treptat poziția pe scena politică românească, ajungând să aspire la un destin național.

În 2009 și 2013, apropiații săi îl vedeau preluând conducerea unui guvern sub autoritatea președintelui conservator Traian Băsescu. Acesta l-a refuzat, dar Klaus Iohannis nu s-a lăsat descurajat. I-a succedat în 2014 sub steagul Partidului Național Liberal, o formațiune de dreapta al cărei antagonism cu social-democrații structurează viața politică românească de la căderea comunismului, în decembrie 1989.

La acea vreme, eram foarte mândru să văd țara mea alegând un candidat pe care adversarii săi l-au denigrat constant insistând că nu are copii, că nu este ortodox și că practic va fi mai mult german decât român” , subliniază fostul europarlamentar Cristian Preda. „În campanie, Iohannis a promis că va fi un „președinte normal”, își amintește politologul Radu Magdin. Intenționa să se distanțeze de Traian Băsescu, a cărui hiperactivitate, comparabilă cu cea a lui Nicolas Sarkozy, ajunsese prin a-i epuiza pe români. Când a venit la putere, mulți erau fericiți să aibă un președinte decent și muncitor. Dar în cele din urmă, ne vom aminti mai presus de toate că a tăcut foarte mult…”

O furie mocnită

Raluca Pantazi, redactor-șef al site-ului de specialitate Edupedu.ro, amintește că Klaus Iohannis făcuse din educație prioritatea mandatului său. „Cine vă poate ierta, domnule președinte, că ați lăsat un sfert de milion de copii fără școală?, întreabă ea într-un editorial recent. Banca Mondială a anunțat săptămâna aceasta că 250.000  de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani  au abandonat școala, cu 150.000 mai mulți decât înainte de a veni la putere." Sub cele două mandate ale lui Klaus Iohannis, conchide jurnalistul, „școlile publice au cunoscut cel mai mare declin în toate testele și analizele internaționale”.

Dispariția președintelui, din ce în ce mai perceptibilă pe măsură ce tensiunile internaționale au crescut, a alimentat o furie mocnită în opinia publică românească. „Acest lucru este valabil mai ales după pandemie”, se plânge Silvia Marton. Președintele, a cărui responsabilitate centrală este să spună povestea politicilor desfășurate sub autoritatea sa, a rămas tăcut câteva zile când, în februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina. Iar când un extremist a ajuns spre surprinderea tuturor în turul doi al alegerilor prezidențiale, s-a mulțumit să rostească scuze ciudat de narcisiste"

Președintele Iohannis s-a lăsat fără îndoială închis în turnul său de fildeș

Un diplomat european

„Președintele Iohannis s-a lăsat, fără îndoială, să fie închis în turnul său de fildeș”, admite diplomatul european, care consideră totuși unele dintre nemulțumirile exprimate împotriva sa excesive. În prima linie când a fost vorba de susținerea Ucrainei, Klaus Iohannis a trebuit să se apere nu doar de criticile legitime, ci și de campaniile rusești de dezinformare. 

Primăvara trecută, Klaus Iohannis și-a dat, în mod curios, o lovitură de grație singur, candidând pentru postul de secretar general al NATO, deși candidatura fostului premier olandez, Mark Rutte, fusese deja validată de statele membre.

În urmă cu zece zile, pe marginea unei reuniuni organizate la Bruxelles, numele președintelui Iohannis a fost șters de pe lista șefilor de stat invitați să se întâlnească cu noul lider al alianței transatlantice. O excludere pe care unii observatori români o interpretează ca pe un semn de neîncredere.

Sorin Ioniță, de la Expert Forum, consideră că România este „pusă în carantină” de la anularea turului al doilea al alegerilor prezidențiale.

Dovezile unei ingerințe externe care ar justifica o decizie atât de gravă par să fi fost considerate insuficiente de unele guverne occidentale.”, recunosc, totuși, cu o jumătate de gură, cei doi autori (sau poate doar unul dintre ei), în concluzia articolului.