Proiectul de lege privind carantina și izolarea nu va fi adoptat vineri de Senat, așa cum intenționau inițial social democrații. După ce legea a fost adoptată de Camera Deputaților, proiectul va fi dezbătut vineri în Comisiile din Senat, urmând ca sâmbătă legea să intre în plen. Președintele Senatului, social democratul Robert Cazanciuc a anunțat că legea va fi din nou modificată, după ce ieri PSD a ajuns la un acord cu Raed Arafat astfel încât măsurile propuse în lege să fie utile autorităților.

Actul normativ continuă să fie contestat de cei care îl consideră neconstituțional. Și deja sunt anunțate două proteste.
Avocatul Dan MV Chitic a postat un mesaj in care anunță că va fi în Piața Victoriei, vineri, la ora 18.00, împotriva legii privind carantinarea și izolarea, pentru  că, spune el,  mâine va fi prea târziu”. Avocatul susține, într-un mesaj video, că această lege este cea mai abjectă și cea mai dură lege chiar din Europa. ”Pasivitatea noastră nu reprezintă decât legitimarea ticăloșilor și a ticăloșiilor pe care le vom suporta noi”. Chitic spune că această lege reprezintă și „un furt de libertate, care este mult mai grav decât un furt de bani”.

”Orice persoană sănătoasă, suspectă de a fi asimptomatică, va putea fi încarcerată, băgată în spitale. E ca-n anii 50. Așa că vă așteptăm diseară, la ora 18:00, în stradă”, spune Pompiliu Diplan, un inițiator al protestului din această după amiază.

„În seara asta, ora 18.00, in Piata Victoriei!
Legea intra la vot in seara asta.
Mâine va fi prea târziu!
Ieșiți din case!
Pentru voi!
Voi!”
 
 
Și avocatul Gheorghe Piperea a lansat un îndemn la protest, distribuit de mii de oameni, pe rețelele de socializare.rotestul ar urma să aibă loc duminică, 12 iulie, de la ora 18.00, în Piața Victoriei din Capitală.

„Pentru cei ce încă mai cred în libertate și fraternitate, am un mesaj: duminică, ora 18, se iese în stradă, fără mască, pentru a protesta contra proiectul anti-constituțional de lege privind carantina și izolarea. PS Evenimentul este organizat de mai multe organizații civice și personalități. Nu sunt organizator, deci nu îmi cereți detalii, că nu le am. Afișul este prezentat aici cu acordul dnei Iosefina Pascal, care l-a lansat sub titlul "opriți dictatura sanitară”", a scris Gheorghe Piperea pe Facebook.

Inițiatoarea acțiunii de protest, Iosefina Pascal, a scris pe Facebook că „toți oamenii care susțin Legea Dictaturii Sanitare, în forma abominabilă condeiată de Guwerner, sunt complici la distrugerea democrației și libertăților cetățenești din România”.