ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dezbaterile care durează de luni de zile în jurul proiectului legislativ numit "legea dării în plată"  e pe punctul de a se încheia. Deputații din Comisia juridică se reunesc marți să voteze legea dării în plată, care permite să dai casa și să stingi datoria pe care o ai la bancă.

Proiectul va ajunge, miercuri, la votul final din Camera Deputaților.
 
Potrivit unei înțelegeri între PNL și PSD, s-ar putea să mai apară modificări față de proiectul care a trecut de Senat. Plafonul ar putea creste de la 150.000 la 250.000 de euro, iar programul Prima Casă ar putea să fie scos din proiect.

Inițiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, spune că legea trebuie să se aplice și creditelor de nevoi personale cu ipotecă, în ciuda criticilor venite de la BNR și bănci:

"Vreau sa se inteleaga definitiv ca legea asta nu trebuie ciopartita, nu este o lege nici de dreapta, nici de stanga, si din acest motiv nu trebuie sa fie in niciun fel subiect de disputa politica mai ales acum in preajma campaniei electorale. Raman consecvent in apararea principiului ca riscul trebuie impartit intre client si banca si binenteles ca legea nu trebuie sa fie privita ca una de protectie sociala pentru ca nu se aplica vreunei categorii defavorizate, ea este o lege a echilibrului social, o lege de protectie sporita a consumatorului de abuzurile bancilor.Asta e si motivul pricipal pentru care voi sustine cu tarie ca ea trebuie sa se aplice si creditelor de nevoi personale cu ipoteca!"