Liberalii nu exclud o revenire la starea de urgență: „Dacă lucrurile scapă de sub control, Guvernul va lua măsuri!”

Guvernul va lua măsurile de rigoare, dacă lucrurile vor redeveni grave în privința epidemiei Covid-19.Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a declarat pentru RFI, că nu exclude posibilitatea ca, dacă lucrurile scapă de sub control, să fie instituită o nouă stare de urgență. El acuză PSD-ul și aliații săi că au instigat la nerespectarea deciziilor luate de Guvern.
Daniel Fenechiu spune că ”Guvernul a fost sub o presiune extraordinară, deci practic, foarte multă lume a persiflat existența virusului și riscurile virusului, Guvernul a fost criticat de mediul de afaceri, de cetățenii care au stat în casă, că măsurile au fost prea dure și atunci Guvernul într-un concert european, urmărind practic și măsurile luate la nivel european, s-a aliniat unor măsuri europene, evident, cu elemente de prudență și cu posibilități de repliere, asta a făcut Guvernul, iar în situația în care cu adevărat lucrurile vor redeveni grave, nu vă îndoiți că Guvernul va lua măsurile de rigoare. Nu exclud posibilitatea ca dacă lucrurile scapă de sub control, să avem o nouă stare de urgență”.
Întrebat ce înseamnă ca lucrurile să scape de sub control, senatorul PNL a răspuns:
”Criteriile de apreciere țin nu doar de numărul contaminărilor, țin și de gravitatea acestora, de numărul de persoane care sunt într-o situație gravă și sunt în secțiile de reanimare, țin de procentul de decese din cazurile respective, deci există o analiză mult mai amplă. În situația în care se constată că recrudescența a devenit extrem de periculoasă și că riscul de contaminare s-a dublat, triplat, în momentul acela cu siguranță, Guvernul va lua măsuri (...). Atâta vreme cât nu vom constata existența unui număr de cazuri grave, foarte grave, cu consecințe în ceea ce privește viața persoanelor contaminate, se poate discuta despre menținerea unor măsuri mai relaxate. În momentul când lucrurile astea se vor schimba, nu am nici o îndoială că și măsurile Guvernului vor fi extrem de ferme, indiferent care sunt costurile politice, pentru că politic, poți să-ți revii peste o perioadă de timp, însă viața unui om pierdută nu poți să o recuperezi în nici o situație”.
La 15 mai, data la care România a ieșit din starea de urgență și a intrat în cea de alertă, președintele Iohannis a avertizat că ridicarea stării de urgență nu înseamnă nici lipsa restricțiilor și nici că virusul bolii COVID-19 a fost învins. El a amenințat chiar că, dacă situația se va înrăutăți, nu va ezita să instituie din nou stare de urgență.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Daniel Fenechiu
Organizații: Partidul Național Liberal (PNL)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)