Liberalii se reclamă între ei pentru discriminare. Alina Gorghiu, dată pe mâna CNCD după ce și-ar fi jignit colegii de partid: ”Misogini și la.....!”
Liberalii își pn poalele în cap, după ce Alina Gorghiu și-ar fi jignit colegii din partid. Unul dintre aceștia, Ștefan Jicol, a reclamat-o la CNCD, în timp ce altul, Alin Tișe, i-a dedicat un „pamflet” în care ironizează situația.
În mesajul publicat pe Facebook, Alin Tișe, președinte CJ Cluj, atrăgea atenția că situația a depășit demult zona unei simple dispute interne și că limbajul folosit în spațiul public compromite imaginea partidului.
La rândul lui, Ștefan Jicol a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în contextul jignirilor pe care le-ar fi făcut Gorghiu. Potrivit acestuia, utilizarea unor termeni ofensatori într-un context politic afectează grav standardele de decență și poate depăși limitele libertății de exprimare.
În documentul transmis către CNCD, Ștefan Jicol susține că folosirea termenului misogini reprezintă o etichetare colectivă negativă raportată la criteriul sexului, criteriu protejat de legislația anti-discriminare, notează Cotidianul.ro..
„Din perspectivă morală și civică, utilizarea unui asemenea limbaj de către o persoană cu funcții politice importante afectează grav standardele de decență, respect și responsabilitate publică și aduce atingere valorilor liberale pe care Partidul Național Liberal le-a promovat încă de la fondarea sa.
Liberalul cere CNCD să verifice autenticitatea declarațiilor atribuite Alinei Gorghiu și să stabilească dacă acestea întrunesc elementele constitutive ale discriminării sau hărțuirii. În cazul în care se constată încălcări ale legii, solicită aplicarea măsurilor prevăzute de legislație.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Până la urmă, au atacat Iranul. Israelienii au lovit Teheranul. SUA susțin atacul. Iranul a început contraofensiva la adresa ”regimului sionist”: a fost lovită cea mai mare bază militară a SUA din Golful Persic. Ayatollahul Khamenei a fost ucis
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Israelul a atacat de Sabat – Gog și Magog au fost stârniți
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Recomandările noastre
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Alis Popa: Lupta nu e a noastră, dar ni se prezintă ca și cum ar fi. Nu vă lăsați înșelați, cine nu e cu Mao, e cu Tao, iar valurile se propagă spre periferie prin intermediul presei și al influencerilor cointeresați. CONCLUZIA ZILEI
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alin Tișe Alina Gorghiu Ștefan Jicol
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)