ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un articol publicat în Libertatea celebrează o crimă în direct:  prelevarea de organe de la un tânăr aflat în moarte cerebrală. În articol se descrie, cu lux de amănunte, toate procedurile medicale de hăcuire a organelor (inimă, rinichi, ficat, corneea), aplaudând performanțele echipelor de medici și faptul că familia tânărului, ”oameni simpli, fără multă carte dar cu suflet mare” dau astfel o lecție românilor care sunt reticenți față de prelevarea organelor rudelor.
 
Dacă aveți psihicul tare și vreți să parcurgeți toate ”detaliile prezentate în articolul cu pricina o puteți face AICI.


 ActiveNews a urmărit  o serie de studii privind moartea cerebrală, inclusiv un studiu internațional publicat în The New England Journal of Medicine, preluat de Corriere della Sera, a constatat că cel puțin un sfert dintre persoanele cu leziuni cerebrale severe, care nu pot răspunde fizic la comenzi, sunt de fapt conștiente. Studiul este o altă confirmare a faptului că moartea cerebrală nu e moarte, iar cei care își lasă rudele să fie hăcuite pentru organe trebuie să cunoască asta.

Deși acești oameni nu au putut, de exemplu, să ridice degetul mare când li s-a cerut, atunci când li s-a cerut să-și imagineze mișcarea au avut în mod repetat activitate cerebrală. 

„Acesta este unul dintre cele mai importante studii în domeniul comei și al altor tulburări ale conștiinței”, spune Daniel Kondziella, neurolog la Rigshospitalet, spitalul didactic al Universității din Copenhaga, intervievat de revista Nature, potrivit Rador Radio România, care citează studiul.

„Descoperirile indică faptul că un număr substanțial de persoane cu leziuni cerebrale care par să nu răspundă la stimuli pot auzi ce se întâmplă în jurul lor și pot chiar să folosească interfețele creier-computer (BCI) pentru a comunica”, spune coordonatorul studiului, Nicholas Schiff, neurolog la Weill Cornell Medicine din New York City. BCI-urile (brain computer interfaces) sunt dispozitive implantate în capul unei persoane care captează activitatea creierului, o decodifică și o traduc în comenzi care pot, de exemplu, să miște cursorul unui computer: în esență, dispozitivul extern primește comenzi direct de la semnalele care derivă din activitatea creierului. „Ar trebui să alocăm resurse pentru a găsi acești oameni și a-i ajuta”, spune profesorul Schiff.
 
Studiul a implicat 353 de persoane cu leziuni cerebrale cauzate de evenimente precum traume fizice, atacuri de cord sau accidente vasculare cerebrale. Dintre acestea, 241 nu au răspuns la niciunul dintre testele standard de receptivitate, inclusiv la cel care le cerea să ridice degetul mare; însă celelalte 112 au reușit. Toți pacienții înscriși în studiu au fost supuși unuia sau ambelor tipuri de scanări ale creierului. Prima a fost imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), care măsoară activitatea mentală în mod indirect prin detectarea oxigenării sângelui în creier. Al doilea examen la care au fost supuși a fost electroencefalografia (EEG) care folosește o cască acoperită cu electrozi pusă pe scalpul unei persoane pentru a măsura direct activitatea undelor cerebrale.

În timpul fiecărei scanări, oamenii au fost rugați să se imagineze jucând tenis, sau deschizând și închizând mâna. Comenzile se repetau continuu timp de 15-30 de secunde, apoi urma o pauză; exercițiul a fost repetat timp de șase până la opt sesiuni de comandă.

Disocierea cognitiv-motorie

Dintre persoanele care nu au răspuns fizic, aproximativ 25% au prezentat activitate cerebrală pe parcursul întregului examen, atât prin EEG, cât și prin fMRI. Definiția medicală a capacității de a răspunde la stimuli mental, dar nu și fizici, este disocierea cognitiv-motorie. Cele 112 de persoane din studiu care au fost clasificate ca fiind receptive au reacționat ceva mai bine la testele de activitate cerebrală, dar nu cu mult: doar aproximativ 38% au arătat o activitate constantă. Acest lucru se datorează faptului că testele stabiliseră un standard foarte ridicat, spune profesorul Schiff.

Nu este prima dată când un studiu a descoperit disocierea cognitiv-motrică la persoanele cu leziuni cerebrale care nu au răspuns fizic. De exemplu, într-un articol din 2019, 15% din 104 persoane testate au prezentat acest comportament. Acest ultim studiu este însă mai amplu, iar testele au fost efectuate în șase unități medicale din patru țări: Belgia, Franța, Regatul Unit și Statele Unite.

Schiff subliniază că este important să putem identifica persoanele cu leziuni cerebrale care par să nu răspundă, dar sunt conștiente. „Vor fi oameni pe care îi putem ajuta să depășească această afecțiune”, spune el, poate folosind BCI sau alte tratamente, sau pur și simplu continuând să le acordăm îngrijiri medicale.ActiveNews a urmărit și grupat exemple și studii pe această temă aici: https://activenews.ro/subiecte/Moarte-cerebrala-5776


ActiveNews a urmărit și grupat exemple și studii pe această temă aici: 

Criteriile de stabilire a morții cerebrale sunt neuniforme, existând mai multe concepții asupra a ce înseamnă MC și un grad semnificativ de confuzie în rândurile personalului medical, apropo de acest subiect. Conform legislației autohtone (Legea 65/2006), diagnosticul morții cerebrale se stabilește pe baza a 3 examene fizice, care se repetă la un interval de 6 ore, în cazul adulților și copiilor cu vârsta de peste 7 ani. La nou-născutul cu vârsta mai mică de 7 zile nu se declară moartea cerebrală.

„În acest context, s-a ridicat întrebarea dacă pacienții diagnosticați cu moarte cerebrală sunt realmente morți, ergo dacă nu cumva prelevarea organelor este acțiunea care îi ucide, de fapt. Dar, dacă moartea este opusul vieții, despre viață, din perspectivă științifică se poate spune cel mult că este un fenomen nedefinit formal, recognoscibil după manifestări. Așadar, sunt moarte acele organisme care nu mai prezintă manifestări ale vieții. Dar pacienții diagnosticați cu MC, au ei manifestări ale vieții? ”, întreabă biologul Oana Iftime, aducând ca argumente, totodată, o serie de demonstrații practice:

- pacienții aflați în MC exercită funcții fiziologice (cardiacă, respiratorie, renală);

- organismul lor reacționează adaptativ la schimbările din mediul intern;

- desfășoară metabolism bazal care permite menținerea temperaturii corpului peste pragul de hipotermie;

- AU FOST OBSERVAȚI TRANSPIRÂND ȘI PLÂNGÂND

„O capacitate cel puțin curioasă, improprie pentru un organism decedat este cea de a da naștere, existența mamelor aflate în MC reprezentând o serioasă contestație la ideea că persoanele cu acest

diagnostic ar fi realmente moarte. (...) Din păcate, la noi cei care au absolvit medicina sunt atât de amprentați cu ideea că oamenii aflați în MC sunt morți, încât în momentul în care am povestit la un curs de formare post-universitară, faptul că femei în MC au dus sarcina la o maturitate suficientă a fătului încât să poată produce naștere prin cezariană și copilul să supraviețuiască, au zis că se face asta fiindcă mama e cel mai bun incubator pentru copil, deci din punctul lor de vedere, faptul că un organism poate să nutrească un fetus și să crească sarcina și aceasta să se dezvolte normal, nu era un indiciu clar că femeia respectivă este vie, nu însemna decât că e probabil vreun fel mașinărie care e menținută artificial și nu se stie cum, acest organism <<mort>>, după definițiile actuale care circulă în medicină, naște un copil.”

Chiar și după aflarea tuturor acestor informații, vor exista voci care să susțină că alte persoane ar trebui salvate dacă cei aflați în moarte cerebrală oricum vor muri.

Într-adevăr, a salva o viață este minunat, dar cadrul care duce la înfăptuire acest lucru necesită un maximum de transparență și  de corectitudine etică. (AFLĂ ce este CONSIMȚĂMÂNTUL PREZUMAT și de ce este considerat LIPSIT DE ETICĂ de către oamenii de știință)

Pe scurt, oamenii au dreptul să știe că vor fi omorâți, scoțându-li-se, unul câte unul, organele vitale și nu invers, adică recoltarea respectivă se va face înaintea morții și nu după, cum sunt făcuți să creadă majoritatea oamenilor care nu cunosc problema în profunzimea ei și cărora nu li se prezintă decât argumentele care ar favoriza un răspuns afirmativ, precum faptul că ar putea salva pe altcineva.

Un alt aspect interesant al acestei problem este acela că atât birourile de avocatură, cât și firmele de îmbălsămare, nu încep absolut nicio operațiune până când persoana în cauză este moartă. Nu este cazul „morții” cerebrale. Aceasta este impropriu numită moarte. Acei oameni sunt cât se poate de vii, însă din motive utilitariste, se preferă să fie „folosiți”, chiar exploatați, am putea spune, la maximum.

Dintre motivele utlitariste face parte și numărul redus de paturi din spitale și eforturile materiale considerate "inutile" (Vedeți Cazul Spitalul Pantelimon), de a-l susține pe respectivul pacient în viață, cât îi este dat. Din păcate, acest gen de motive nu sunt, de multe ori, expuse familiilor care urmează a semna  acordul pentru ca membrului aflat în MC să îi fie recoltate organele pentru transplant. Lor li se spune doar că au ocazia de a face o faptă bună, de a salva pe altcineva. Orbiți de acest mod „ambalat” frumos, de a expune situația, mulți membri ai acestor familii habar nu au că le semnează, celor dragi, sentința la o moarte deloc "naturală".