Liderul Autorității Palestiniene anunță ruperea tuturor relațiilor cu Israelul și SUA, ca urmare a promovării de către președintele american a unui plan de pace considerat dezavantajos pentru palestinieni

Liderul palestinian, Mahmoud Abbas, a anunțat sâmbătă ruperea „tuturor relațiilor”, inclusiv în domeniul securității, între Autoritatea Palestiniană, pe de-o parte, și Israel și SUA pe de altă parte, după ce președintele american Donald Trump prezentase recent un controversat plan de pace pentru Orientul Mijlociu, considerat a favoriza statul evreu, informează AFP.
Mahmoud Abbas a mai făcut declarații similare și în trecut, nefiind însă clar ce ar presupune o eventuală punere a lor în practică.
Declarația lui survine după respingerea planului american de către Liga Arabă, documentul elaborat de Donald Trump declanșând reacții vehemente în rândul palestinienilor.
„Vă informăm că nu vor mai exista nici un fel de relații cu voi (Israel) și Statele Unite, nici măcar în cooperarea din domeniul securității”, a afirmat Assad la o reuniune extraordinară a blocului pan-arab, ținută la Cairo.
Acesta a explicat că reacția sa vine ca urmare a „dezavuării acordurilor semnate și legitimității internaționale” de către SUA și Israel.
Potrivit liderului palestinian, Israelul va trebui să-și „asume responsabilitatea ca putere ocupantă” a teritoriilor palestiniene, în timp ce palestinienii își vor continua rezistența prin mijloace pașnice.
Reuniunea de la Cairo i-a adus împreună pe mai mulți înalți funcționari arabi, printre care și ministrul de externe al Arabiei Saudite și ministrul de stat pentru afaceri externe al Emiratelor Arabe Unite.
Șeful Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, a afirmat că planul de pace promovat de SUA echivalează cu crearea „unui stat cu două categorii de cetățeni, ceea ce înseamnă un sistem de apartheid, deoarece face din palestineni cetățeni de mâna a doua”.
„E dreptul nostru să acceptăm sau să respingem (planul) ... deși, în realitate, propunerea americană pare a fi un dictat sau o ofertă care nu poate fi respinsă sau nici măcar discutată”, a adăugat șeful Ligii Arabe.
Organizația pan-arabă a respins planul lui Trump, motivând într-o declarație oficială că acesta a eșuat să întrunească „minimele drepturi și aspirații ale poporului palestinian”.
Totodată, liderii arabi au promis „să nu coopereze cu administrația SUA pentru implementarea acestui plan”.
Aceștia au insistat pentru o soluție bazată pe două state, evreu și palestinian, care să presupună pentru cel din urmă revenirea la granițele dinaintea Războiului de 6 zile din 1967, când Israelul a ocupat Cisiordania și Fâșia Gaza, și stabilirea capitalei în Ierusalimul de Est.
Din partea Israelului a reacționat rivalul premierului Benjamin Netanyahu în alegerile generale de luna viitoare, Benny Gantz, a criticat răspunsul palestinian, spunând că Abbas „nu ratează nici o ocazie pe care s-o respingă”.
„A sosit momentul să începem să lucrăm în folosul generațiilor viitoare și al păcii, în loc să rămânem încremeniți în trecut și să împiedicăm un viitor plin de speranță în această regiune”, a declarat Benny Gantz.
Planul american propune ca Israelul să-și mențină controlul asupra orașului Ierusalim, disputat cu palestinienii, care să devină „capitală indivizibilă” a statului Israel. Însă palestinienilor ar urma să li se permită declararea unei capitale adiacente Estului Ierusalimului, anexat de Israel.
Donald Trump a anunțat marți la Casa Albă acest „plan de pace” pentru Orientul Mijlociu, flancat de premierul israelian Benjamin Netanyahu și în prezența ambasadorilor arabi ai Bahreinului, Omanului și Emiratelor Arabe Unite.
Alte state arabe au formulat inițial răspunsuri bine calculate la planul american.
Liderul palestinian Mahmoud Abbas s-a întâlnit sâmbătă cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, care a solicitat negocieri directe între israelieni și palestinieni.
Abbas a spus Ligii Arabe că planul american reprezintă o „încălcare a acordurilor de autonomie” demarate la Oslo în 1993 de Israel și palestinieni.
Acordurile prevedeau și crearea Autorității Palestiniene, conduse în prezent de Abbas, și conturau granițele Cisiordaniei.
Acestea erau considerate cheia procesului de pace israeliano-palestinian, care a intrat în impas în anii următori semnării acordurilor.
Planul promovat de Donald Trump îi dă Israelului undă verde să anexeze Valea Iordanului, zonă strategică ce constituie circa 30% din Cisiordania, și toate cele peste 200 de colonii israeliene.
Mahmoud Abbas a arătat că, potrivit acestui plan, Israelul ar urma să anexeze Valea Iordanului de îndată, în timp ce palestinienii ar avea de așteptat 4 ani să-și dovedească „bunele intenții” până să primească un stat restrâns.
El a spus că va merge în curând la Consiliul de Securitate al O.N.U. să ceară o conferință internațională pentru relansarea negocierilor cu Israelul, sub auspiciile cvartetului diplomatic alcătuit din S.U.A., U.E., O.N.U. și Federașia Rusă.
„Însă nu vom accepta doar Statele Unite ca mediator. Am încercat deja acest lucru”, a adăugat Mahmoud Abbas.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Abdel Fattah al-Sisi Ahmed Aboul Gheit Benjamin Netanyahu Benny Gantz Donald Trump Mahmoud Abbas
Locații: Cairo
Subiecte: Conflict Israel palestinieni
Organizații: Autoritatea Palestiniană Liga Arabă ONU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)