ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Liga Studenților din Iași îl critică pe prim-ministrul Florin Cîțu pentru demiterea domnului Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și condamnă implicarea consilierilor Administrației Prezidențiale în dirijarea, controlarea și influențarea activității din instituțiile publice care se ocupă de analiza represiunii comuniste și memoria rezistenței anticomuniste. Studenții solicită repunerea lui Bjoza în funcție și fac apel la societatea civilă să se solidarizeze și să ia apărarea foștilor deținuți politici și luptători anticomuniști. 
 
«În momentul de față PNL încearcă să impună un monopol nefast asupra memoriei rezistenței anticomuniste care are ca scop nu doar acordarea unor sinecuri unor persoane fidele partidului, ci inclusiv influențarea ideologică a istoriei recente.

Gestul de demitere „noaptea ca hoții” a domnului Bjoza reprezintă nu doar o gravă jignire adusă foștilor deținuți politici și opozanți ai regimului comunist care mai sunt în viață, ci călcarea în picioare a memoriei tuturor celor care și-au sacrificat familia, tinerețea, poziția socială, cariera, averea și chiar viața pentru demnitatea și libertatea poporului român. „Urmașii brătienilor” batjocoresc prin acest gest memoria fruntașilor liberali Gheorghe Brătianu și Dinu Brătianu, morți în închisoarea de la Sighet și considerați „imperialiști” și „fasciști” de către comuniști, dar și pe cea a tinerilor liberali din anii 40 care au reînființat PNL după 1990, precum Radu Câmpeanu, Dan Amedeo Lăzărescu și Mircea Ionescu-Quintus, care au suferit la rândul lor în închisorile comuniste.

Domnii Cîțu și Muraru, alături de consilierii și acoliții lor, trebuie să își ceară scuze pentru ofensa adusă victimelor regimului comunist și să facă toate diligențele necesare pentru repunerea domnului Bjoza în funcția de subsecretar de stat, poziție din care a apărat cu tenacitate și curaj drepturile și memoria tuturor celor care s-au opus nu doar comunismului, ci totalitarismului în general.

Pentru Liga Studenților (LS IAȘI) preocuparea pentru istoria și memoria rezistenței anticomuniste reprezintă un pilon central al activității, organizația susținând constant Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) în toate demersurile de conservare și promovare a memoriei tuturor opozanților regimului și ideologiei comuniste, dar și de apărare a drepturilor și demnității acestora», a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare al Ligii Studenților (LS IAȘI).
 
Gestul premierului Florin Cîțu vine la solicitarea unor consilieri din cadrul Partidului Național Liberal (PNL) și al Administrației Prezidențiale care doresc să impună un monopol politic și personal asupra memoriei rezistenței anticomuniste și care au fost deranjați de faptul că domnul Bjoza s-a exprimat public împotriva discriminării create în rândul foștilor deținuți politici de către Legea 232/2020. Actul normativ prevede ca urmașii foștilor deținuți pentru care organele de anchetă au consemnat la dosar „activitate fascistă” sau „activitate legionară” să nu mai primească compensații financiare pentru suferințele cauzate de represiunea comunistă împotriva părinților și familiilor lor.

Este de-a dreptul rușinos că, la 31 de ani de la căderea regimului comunist, autoritățile statului îi condamnă a doua oară pe cei care, opunându-se comunismului, au ajuns să fie condamnați pentru fapte care doar au fost consemnate ca „legionare” sau „fasciste” de către Securitate, cu scopul vădit al arestării, fără să existe reglementări clare cu privire la ceea ce ar reprezenta astfel de fapte. Cei condamnați în mod abuziv drept criminali de război, fasciști, agenți imperialiști, nu au avut parte de un proces echitabil și nu au fost judecați în baza dreptului penal internațional, ci în baza unei legislații impuse de către URSS cu scopul eliminării opozanților politici.

De asemenea, întărim faptul că domnul Octav Bjoza nici nu a negat și nici nu a relativizat Holocaustul, iar cu atât mai mult nu a incitat la ură împotriva evreilor așa cum îl acuză, în mod total calomnios, reprezentanții Guvernului.

Ce însemna de fapt să fii „criminal de război” și „fascist” pentru autoritățile comuniste?

În România, anchetarea, acuzarea și judecarea persoanelor suspectate de crime de război s-a făcut în afara prevederilor Acordurilor și Cartei de la Londra din 8 august 1945, întrucât legile în baza cărora au fost acuzate aceste persoane au fost promulgate înainte de august 1945, în contextul ocupației militare URSS și fără participarea anglo-americanilor. Prin Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944, România se obliga „să colaboreze cu Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) la arestarea și judecarea persoanelor vinovate de crime de război”. Astfel, de jure, comandamentul sovietic era îndrituit ca singurul reprezentant al forțelor aliate în România. Acest fapt a fost o totală excepție în Europa postbelică, unde anglo-americanii s-au implicat direct în procesele foștilor combatanți suspectați de crime de război. În acest fel s-a dat naștere unor situații disproporționate, cum ar fi cea dintre România, care a dat o legislație și o jurisprudență total abuzivă în acest sens, și Ungaria, al cărei lider fascist și antisemit, Miklós Horthy, a fost scăpat de anchetare de către americani. Un alt exemplu este Finlanda, care a avut independență în organizarea tribunalelor după război, unde pedeapsa maximă acordată a fost de 10 ani de temniță grea, pe când în România pedeapsa cea mai mare a fost cea cu moartea, urmată de închisoarea pe viață și 25 de ani de muncă silnică.

Condamnarea „criminalilor de război” în România s-a făcut inițial prin decretul-lege nr. 50 din 18 ianuarie 1945, urmând a fi dat un al doilea decret-lege cu nr. 51 pentru „crime de dezastrul țării”. Prevederile acestor acte normative erau destul de largi, ieșind cu mult din spectul uzanței internaționale în ceea ce privește condamnarea crimelor de război. Scopul real era cel de a elimina toți adversarii Partidului Comunist Român, adică aproape pe toți cei care fuseseră încadrați în aparatul de stat înainte de 23 august 1944 sau care susținuseră războiul împotriva URSS (militari, preoți, intelectuali, tineri etc.). Cele două decrete au fost unite în Legea 312 din 24 aprilie 1945.

Convenția de la Londra din 8 august 1945 a stabilit cadrul juridic de drept internațional pentru ceea ce înseamnă „încălcări ale legilor ori cutumelor de război” și că  acestea se referă strict la „crime, tratamente neomenoase sau deportări în vederea exploatării spre muncă forțată sau pentru orice alt folos al populației civile din acel teritoriu sau dintr-un teritoriu ocupat, omorârea sau tratamentele neomenoase aplicate prizonierilor de război sau persoanelor aflate [în ambarcațiuni] pe mare, uciderea de ostatici, jefuirea proprietății publice sau private, distrugerea fără măsură a municipiilor, orașelor sau satelor, ori provocarea de distrugeri nejustificate de vreo necesitate militară.” (art. 6, lit.b).

În schimb, în România, în mod abuziv, au fost considerate drept crime de război și fapte precum susținerea eforturilor Armatei Române prin scris sau viu grai, ori fuga în exil în Occident și solicitarea de azil politic, care nu au fost incriminate în dreptul penal internațional. Astfel, mulți opozanți ai regimului comunist au ajuns să fie condamnați pentru așa-zise „crime” asimilate crimelor de război, doar pentru a elimina sentimentele anticomuniste din rândul populației românești. Mai mult, mulți foști deținuți care au fost condamnați pentru alte fapte, precum „uneltire împotriva orânduirii sociale”, au trecute pe dosar sau pe fișa matricolă penală inițialele C.R., de la criminal de război, doar pentru atitudinea lor anticomunistă.

De asemenea, apartenența la o organizație, oricare ar fi ea, nu poate constitui prezumția că un membru sau simpatizant al acesteia ar fi săvârșit o faptă incriminată penal, răspunderea penală fiind eminamente individuală, nu colectivă.

Procesele erau un adevărat simulacru, fiind judecate atât de către Tribunalele Poporului, instanțe politizate  prin faptul că în completele de judecată și în acuzare făceau parte persoane fără studii juridice, delegate de către partidele de guvernământ (în special de comuniști), care aveau putere deplină, putând emite mandate de arestare, cât și de tribunalele militare care erau controlate de facto de Armata Roșie. Funcționarii publici, inclusiv militarii până la gradul de căpitan, erau obligați să urmeze ordinele și să ofere asistență acestor acuzatori publici. 

În sistemul de justiție impus de către regimul comunist nu exista un minim respect în privința drepturilor procesuale, acuzații neputând să se apere corespunzător și nici să aducă probe pentru a-și putea susține nevinovăția care, în orice proces, se prezumă, fiind un drept fundamental.

Curtea Internațională de Justiție a constatat că în cadrul acestor procese-simulacru au fost încălcate drepturile fundamentale ale omului (cazul 8/1949, Interpretarea Tratatelor de Pace cu Bulgaria, Ungaria și România), autoritățile sovietice impunând practic eliminarea cetățenilor anti-comuniști, indiferent de opțiunea lor politică, termenul de „fascist” fiind utilizat în terminologia juridică comunistă pentru a desemna orice opozant anticomunist.
 

Cine este Octav Bjoza?

Octav Bjoza s-a născut la 11 august 1938 în Iași, însă de la vârsta de 5 ani și până la terminarea liceului locuiește în Brașov. Fiind respins la admitere în 1956 la Universitatea din București pentru „origini nesănătoase”, a fost admis un an mai târziu la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

La finalul anului I, pe 25 iunie 1958, a fost arestat de Securitatea din Iași și exmatriculat pentru apartenența sa în perioada 1956-1958 la organizația anticomunistă Garda Tineretului Român, alături de alți 14 studenți și elevi. Cumulat, toți membrii au fost condamnați la pedepse care însumau peste 230 de ani de detenție pentru „uneltire contra ordinii sociale”.

În cei patru ani de detenție a trecut prin închisorile și lagărele Gherla, Jilava, Periprava, Văcărești, dar și alte locuri de detenție, rezistând torturilor și presiunilor organelor de anchetă și ale gardienilor. Tatăl este arestat și reținut jumătate de an de securitate, mama este dată afară de la serviciu iar familiei îi este confiscată averea. Casa din Iași a fost confiscată chiar la presiunile lui Ion Iliescu, pe vremea când era secretar al comitetului județean al PCR.

După eliberare, Octav Bjoza a lucrat ca tehnician în instalații pentru construcții, iar ulterior a absolvit Facultatea de Electromecanică la Brașov, fiindu-i interzisă continuarea studiilor superioare într-un alt domeniu.

În decembrie 1989 a fost primul care a pătruns în sediul Securității din Brașov. A refuzat obținerea calității de revoluționar, văzând cum se îngroașă rândurile revoluționarilor cu profitori și foști comuniști.

După căderea regimului comunist, a activat până în 2000 în cadrul Partidului Național Țărănesc, pe care l-a părăsit, criticând lipsa de moralitate la nivelul conducerii. De atunci și-a dedicat întreaga energie Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), al cărei președinte este din 2008, luptând în permanență pentru păstrarea memoriei rezistenței anticomuniste și apărarea drepturilor și demnității foștilor deținuți politici. Din decembrie 2020 este membru senior de onoare al Ligii Studenților (LS IAȘI).