Liiceanu desființat de Constantinescu: Un impostor lacom și frustrat, filosof ratat fără operă, ignorat internațional. Măcinat de invidie și ură minciunile lui au proporții delirante. Câte spitale s-ar fi putut face din banii editurii primite de la Pleșu?

Colegiul Director al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura
și Civilizația Levantului, fondat de Emil Constantinescu, șterge pe jos
cu Gabriel Liiceanu, în replică la un text semnat de acesta în care
numea institutul „sinecură”, informează Știri pe Surse, într-un material scris de Cristi Șelaru.
Totul a plecat de la un textul „Un genocid
spiritual” – prefața cărții lui Valeriu Nicolae, „Nu tot ei! România în
ghearele imposturii”, lansată de editura Humanitas, în care Liiceanu
întreabă retoric:"A calculat până acum cineva câte spitale, școli și
autostrăzi s-ar fi putut face cu banii băgați trei decenii în pensii
speciale, în sinecuri de tipul Academiilor de Știință sau a Institutului
Levantului, în posturi plătite cu 15-20.000 de euro pe lună, în
salariile cohortelor de rude plasate în Parlament, în ministere și-n
alte instituții ale statului sau cu banii nerecuperați niciodată din
sutele de milioane de euro furate de la buget?”,
„Liiceanu e analfabet funcțional? Nu știe că sinecură înseamnă să
primești bani fără să faci nimic? Greu de crezut. Atacurile sale
repetate la adresa Institutului Levant au o singură explicație. Ura unui
filosof ratat, fără operă și ignorat pe plan internațional, îndreptată
împotriva unor cercetători și savanți care au această recunoaștere și o
transferă tinerei generații. Fără această ură neînfrânată nu ar fi
plasat Institutul Levant într-o înșiruire demagogică de instituții, într-o tentativă monstruoasă de instigare la ură. Fără această ură
neînfrânată ar fi putut constata că Institutul Levant are rezultate și
face performanță.
Liiceanu minte și nu e prima oară. Minciunile lui au atins
proporții delirante. Într-o formulare ambiguă cu bună știință lasă să se
înțeleagă că în Institutul Levant sunt posturi plătite cu 15-20.000 de
euro pe lună. Asta înseamnă 75.000 – 100.000 de lei. Fals. Liiceanu
recidivează, după ce într-un reportaj difuzat de Digi 24 afirma că la Institutul Levant „cercetătorii, contabilii, experții, au
peste 750.000 euro leafă anual”. Fals. Salariile în Institutul Levant,
de la expert până la cercetător științific I (echivalentul unui profesor
universitar), anunțate transparent pe site-ul instituției, sunt 3.000 –
6.000 de lei. Cât de rupt de realitate poți să fii, cât de orbit de
ură, încât să duci minciuna până la aceste proporții monstruoase?
Institutul condus de Emil Constantinescu mai afirmă, în replica acidă:
"Liiceanu e un impostor. Îi place să se considere un reper moral al
societății românești, dar nu este decât un individ lacom și frustrat,
măcinat de invidie și ură.
Când președintele Traian Băsescu a afirmat,
cu dispreț, că România nu are nevoie de filosofi, a dat din cap
aprobator și slugarnic. Acum instigă la ură împotriva unor intelectuali
care nu sunt slugarnici față de camarila pe care el și-a constituit-o și
nici impostori. În ipostaza de reper moral al societății românești,
impostorul este Liiceanu. Spunea cândva că numai omul se poate mișca în
două direcții total opuse: adevărul și falsul intenționat. Afirmațiile
lui despre Institutul Levant sunt falsuri intenționate.
Nu am răspuns până acum provocărilor care și-au propus să târască
Institutul Levant în scandaluri politice mediatizate, dar avem obligația
de a restabili adevărul și de a apăra onoarea unor cercetători acuzați
pe nedrept. De a opri impostura, minciuna și delirul înveninat de ură.
Liiceanu e obsedat de bani. Acumulează bani pentru mașini de lux și
o vilă somptuoasă cu trei etaje, unde locuiește singur. Vede bani și
acolo unde nu sunt. Este rândul nostru să întrebăm: câte milioane de
euro a obținut Liiceanu din bugetul României? A calculat cineva, până
acum, câte spitale, școli și autostrăzi s-ar fi putut face, în trei
decenii, cu banii proveniți din profiturile editurii Humanitas, fosta
editură politică, deținută de statul român, pe care prietenul Pleșu, din
postura de ministru al Culturii, i-a făcut-o cadou lui Liiceanu? Ar fi
putut fi numit directorul acesteia, pentru că nimeni nu-i contestă
calitățile de editor. Dar asta înseamnă că Liiceanu ar fi avut un
salariu lunar de 3.000 – 6.000 de lei, atât cât sunt salariile la
Institutul Levant. Și ar fi trăit fără mașini de lux și vilă somptuoasă”, se arată într-un comunicat semnat de Colegiul Director al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, condus de fostul președinte Emil Constantinescu.

Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Inteligența Artificială poate transforma routerele Wi-Fi în „camere” care pot vedea oamenii chiar și prin pereți - VIDEO

Guvernul Regatului Unit recunoaște că dârele chemtrails sunt reale

Falsurile noii ”investigații” Recorder demontate punct cu punct. Hărțuirea unor preoți ortodocși și a soțiilor lor pare o producție la comandă. Familiile Marinela și Mădălin Iscru și Raluca și Ionuț Lipan reacționează: RECORDER - FABRICA DE FAKE NEWS
Recomandările noastre

Contraofensiva – Sigură și Eficientă ca Vaccinul

Meditația Mindfulness s-a mutat de la Cioloș la Casa cu Rost a lui Târziu de la AUR. Pericole majore: O adeptă a lui Guru Malkani PREDĂ TEHNICI YOGHINE COPIILOR FĂRĂ INFORMAREA CORECTĂ A PĂRINȚILOR

Adevărul despre bebelușii avortați și vaccinuri, de la ROR la PFIZER. Două VIDEO TRADUSE ÎN ROMÂNĂ pe adresa Patriarhiei Române - Pfizer: ”Ne-am străduit cât de mult am putut să nu menționăm liniile celulare fetale”

† Daniel Arhiereul: Până la canonizare, răstignirea Părintelui Arsenie Boca continuă!
Secțiuni: Eveniment
Persoane: Emil Constantinescu Gabriel Liiceanu Sorin Lavric
Locații: București
Subiecte: mafia intelectuală
Organizații: Editura Humanitas Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)