Lista produselor tradiționale românești s-a îmbogățit cu noi specialități din carne
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a acordat săptămâna trecută încă șapte atestate pentru produse tradiționale din județele Galați, Caraș-Severin și Buzău, a informat, marți, MADR, prin intermediul unui comunicat de presă.
Astfel, în județul Galați, MADR a acordat atestate pentru patru produse tradiționale obținute din carne de porc, respectiv: „Mușchiuleț de porc Ilinca”, „Cotlet haiducesc a lui Zamfir”, „Costiță afumată Ilinca”, „Cârnați de porc a lui Ignat”.
„Denumirea de ”Mușchiuleț de porc Ilinca” s-a transmis din generație în generație, iar rețeta este una specifică ce presupune prepararea bucăților de carne prin maturare și condimentare cu cimbru și alte condimente, înainte de afumare. ”Cotletul haiducesc a lui Zamfir” este obținut din cotlet de porc, maturat în baiț de condimente, timp de 6-14 zile. ”Costița afumată Ilinca” este un produs obținut din piept de porc dezosat maturat timp de 6-14 zile în baiț de condimente naturale tradiționale și sare. Rețeta are o vechime de peste 25 de ani. ”Carnații de porc a lui Ignat” afumați tradițional se obțin din materii prime autohtone: carne de porc, slănină de porc, sare, condimente naturale. Produsul obținut se supune operației tehnologice de afumare”, se precizează în comunicatul MADR.
Totodată, în județul Caraș Severin a fost acordat un atestat de produs tradițional pentru ”Cârnați din carne de capră ca la Soceni”. Aceștia se obțin din carne proaspătă de capră, rasa Albă de Banat și pulpă de porc din gospodăria producătorului, afumați la fum natural.
De asemenea, în județul Buzău a fost acordat atestat de produs tradițional pentru ”Salamul Casa Râmniceană” și pentru ”Cârnații crud-uscați Casa Râminceană”. Aceștia sunt preparați din carne de oaie și porc preluată de la crescători din zonă, cît și de la fermele proprii, iar procedeul de afumare accentuează valoarea tradițională a produsului finit.
MADR încurajează producătorii să-și înregistreze produsele tradiționale nu doar pentru a diversifica producția, dar și pentru a oferi consumatorilor siguranța calității.
„În acest fel, produsele tradiționale devin instrumente de promovare a anumitor regiuni, păstrând vie conștiința și identitatea națională, pe de o parte și interesul sporit pentru descoperirea valorilor locului, pe de altă parte”, subliniază MADR.
Secțiuni: Agricultură Social
Subiecte: Produse românești
Organizații: Ministerul Agriculturii
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Reacție la testele PISA. Academia Română propune revenirea la învățământul clasic: Școala nu trebuie redusă la o instituție de prestări de servicii care livrează ocupanți de locuri de muncă robotizați, limitați

Scandalos: Un renumit medic de urgențe din Cluj a fost condamnat la închisoare pentru că a salvat vieți

Patinatorul Evgeni Plușenko, umilit la Cluj-Napoca: „Am patinat mai mult de 3.000 de spectacole de-a lungul vieții mele, dar nu am avut niciodată astfel de probleme cu gheața”

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului

Unde sunt examenele de altădată? Fragmente din operele lui Delavrancea, Creangă sau Topârceanu, subiecte la admiterea la liceu în anii ‘80

Imaginea zilei vine de la Iași. Adolescentă paralizată de 4 ani, umilită pentru că judecătorii au vrut să vadă în ce stare e
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre

România, lider mondial la prostituția online. Videochatul, o industrie în care peste 100.000 de tinere și tineri români se vând pe bani, își ține „Oscarurile” anuale la Mamaia și își face reclamă pe față în centrul Bucureștiului
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

Oscar 2019: Sclavia în Roma modernă

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)