Liviu Dragnea a fost operat de urgență după ce s-a accidentat în Penitenciarul Rahova, a anunțat Flavia Teodosiu, avocata fostului șef PSD la Antena 3. Din primele informații, Liviu Dragnea a suferit un accident la mână.

Fostul lider PSD repara o ușă de la o dubă de transport deținuți și în momentul în care tăia cu flexul, acesta a sărit și l-a tăiat la mână. Potrivit avocatului său, Liviu Dragnea a fost operat de urgență.

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Instanța supremă, în 27 mai 2019, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.