ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut luni noi precizări cu privire la codurile penale, anunță Antena3. 

Întrebați dacă există tensiuni în coaliția de guvernare, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au spus că nici nu se pune problema de așa ceva. „Nu, niciun fel. Din contră, după cum vedeți, au participat împreună grupurile parlamentare, Senat și Cameră, ne-am adresat amândoi colegilor, am venit împreună în fața presei”, a explicat Tăriceanu.

„Sunt de acord cu Călin. Nu sunt tensiuni în coaliția de guvernare. Am discutat despre moțiune în principal, s-a și votat procedura pe care o vom urca miercuri. O să fim prezenți cât este necesar ca să se asigure cvorulmul, dar nu vom vota”, a spus și liderul Camerei Deputaților. 

Liviu Dragnea a spus că este exclus să adopte ordonanță de urgență pe codurile penale. 

„Da, răspunsul e da. Nu mai e nevoie de asumarea răspunderii, e vorba de a grăbi procedurile în parlament, totuși, pentru că nu putem face o sesiune extraordinară toată vara”, a spus liderul PSD. 

„La ședință s-a discutat foarte clar să nu mai lăsam loc la întârzieri. Nu are rost să o tot lungim, în condițiile în care au fost dezbateri, totul a fost public, s-a discutat cu argumente, au fost consultări cu toate ong-urile, cu alte instituțiile. E o comisie parlamentară care trebuie să-și încheie un raport, apoi intră la Parlamentul României”, a mai spus el.