Liviu Dragnea critică în termeni duri ANAF-ul și o amenință pe șefa instituției cu demisia: „Să se oprească vânătoarea de amenzi!”
Șeful PSD a criticat în termeni duri ANAF-ul, amenințând-o pe șefa instituției, numită vara trecută, la instalarea premierului Mihai Tudose cu demiterea. Nemulțumirea șefului PSD pleacă de la o ordonanță referitoare la Agenția Națională de Administrare Fiscală dată la sfârșitul anului trecut, cu câteva zile înainte de Revelion, Guvernul de atunci a aprobat ca funcționarii de la ANAF să primească 15% din încasările care provin din amenzi.
”Vor avea șansă să facă parte dintr-un guvern ce poate face istorie. Depinde doar de ei. Am încredere în ei. Sper să facă ceea ce ne așteptăm cu toții. Creștere economică de peste 5,5%, datorie sub 60% din PIB, deficit sub 3%, buget armată de 2%, implementarea și dezvoltarea parteneriatelor strategice. Un obiectiv major îl reprezintă investițiile: căi ferate, autostrăzi, mediu, infrastructura locală, în sănătate, cele 8 spitale regionale și spitalul republican, în educație. Guvernul condus de Dăncilă are obligația ca statul să aibă o relație de sprijin cu mediul de afaceri, nu o relație prin care se inventează pârghii, prevederi prin care se bagă lumea în pușcărie. Sunt foarte nemulțumit, complet nemulțumit de ANAF. Prin schimbarea de astă-vară se continuă practicile. Am înțeles că e o lege că se dau prime în funcție de amenzi. S-a dat drumul la vânătoare. Dacă va continua, șefa ANAF nu va rămâne. Doamna Dăncilă știe asta”, a declarat Liviu Dragnea, luni seara, la Antena 3.
Persoane: Liviu Dragnea
Subiecte: fiscalitate Guvernul Dăncilă
Organizații: ANAF
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Dan Puric: Azi vedem gunoiul care se ridică. Se distruge tot eșafodajul creștin al acestui neam: Iubirea! România de azi are un popor schilodit, trecut prin teroarea istoriei

30 noiembrie: 81 de ani de la asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, din ordinele Regelui Carol al II-lea

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis

UPDATE Mesajul MApN după umilința la care a fost supus veteranul Emil Vețeleanu de Ziua Națională: „Un singur cuvânt pentru nea Emil: Respect!”

Deputatul Daniel Gheorghe (PNL): „Cea mai proastă idee pe care o poate propune cineva după marea criză economică este ideea privatizării activelor economice pe care statul le deține în economia națională”
Unde mai poți găsi Încălțăminte confortabilă din piele produsă în România? (P)
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)