Raportul „Situația sănătății sexuale și reproductive și a drepturilor aferente în UE, în contextul sănătății femeilor (2020/2215(INI)” – Raportor Predrag Fred Matic (titlul de mai sus aparține redacției ActiveNews, care vă va informa și cum au votat europarlamentarii din România)

O ANALIZĂ JURIDICĂ oferită de Asociația Pro Vita București

Citiți și - Raportul Matić, care ne spune că femeile nu ar trebui să fie mame, va fi votat astăzi la Parlamentul European. ACTUALIZARE

Observații de ordin general

Expresia „[sănătate] sexuală și reproductivă și drepturile aferente”, centrală în acest Raport, nu este definită nici în dreptul internațional, nici în dreptul european privind drepturile omului. Strategia urmată de lobby-ul pro-avort / LGBT urmărește să creeze o continuitate între agenda acestuia și drepturile omului, astfel cum sunt definite în prezent - cum ar fi egalitatea în drepturi sau dreptul la sănătate.

În ciuda acceptării generale de care se bucură cadrul strict de reglementare a „drepturilor reproductive”¹, astfel cum a fost acesta convenit în contextul (fără caracter juridic obligatoriu) stabilit prin Programul de Acțiune al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare din 1994 și prin Platforma de Acțiune de la Beijing din 1995, este evident că aceste drepturi nu sunt înțelese ca drepturi ale omului pentru că nu există niciun instrument internațional cu caracter obligatoriu care să se refere la așa-numitele „drepturi sexuale”, acestea nefiind niciodată acceptate de către forurile interguvernamentale.

În lumina naturii atotcuprinzătoare a acestui concept (care include avortul, identitatea de gen, screeningul genetic, intervențiile chirurgicale ireversibile de schimbare de sex inclusiv la copii, normalizarea debutului timpuriu al activității sexuale, legalizarea tehnicilor de reproducere asistată), conceptul de „sănătate sexuală și reproductivă [și] drepturile aferente” ar trebui, prin urmare, să fie respins cu fermitate.

Faptul că, prin încălcarea flagrantă a dreptului consacrat prin tratate, unele organisme și agenții ONU și alte entități supranaționale interpretează în mod voit greșit dispozițiile tratatelor de drepturile omului în sensul promovării „drepturilor aferente sănătății sexuale și reproductive” ca drepturi ale omului, nu justifică contestarea, prin Raportul Matic, a actualului cadru juridic care reglementează drepturile omului - inclusiv respectarea dreptului la libertatea de conștiință și de religie, precum și drepturile părintești).

Începând cu 18 februarie 2021, Comisia pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen a Parlamentului European (FEMM) a primit peste 400 de propuneri pentru modificarea Raportului, din partea EPP (Partidul Popular European), S&D (Partidul Social Democrat European), Greens/ALE (Partidul Verzilor),partidelor de stânga și a grupului Renew Europe. La 11 mai 2021, Comisia a adoptat mai multe soluții de compromis care însă nu modifică în mod semnificativ natura Raportului ba chiar, pe alocuri, au înrăutățit cuprinsul raportului în comparație cu proiectul inițial. Au fost respinse toate amendamentele prin care s-a contestat limbajul inacceptabil pro-avort și afirmațiile problematice cuprinse în Raport, amendamente provenite de la eurodeputați ai Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), ai Grupului pentru Identitate și Democrație (ID) și ai Partidului Popular European (EPP).

Principalele aspecte problematice:

• Imixtiunea în competența exclusivă a statelor membre cu privire la definirea și gestionarea sistemelor de sănătate și a opțiunilor de politică în materie de sănătate, astfel cum se prevede în articolul 168 alin. 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

• Nesocotirea dreptului la obiecție pe motive de conștiință a personalului medical, în contradicție, printre altele, cu Rezoluția 1763(2010) - Dreptul la obiecția pe motive de conștiință în serviciile de îngrijire medicală legitime, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

• Prezentarea denaturată a dorințelor adulților ca „drepturi”, cum ar fi „dreptul de a avea un copil”, care nu este nicăieri prevăzut ca fiind un „drept” în legea internațională și europeană în materie de drepturile omului.

• Prezentarea denaturată a dreptului internațional și a legislației naționale privind dreptul la viață și condițiile de acces la avort ca „violență pe criterii de gen”.

• Raportul pledează în sensul în care Comisia Europeană și fondurile UE să fie astfel instrumentalizate încât să favorizeze opinii ideologizate și controversate asupra unor aspecte precum sexualitatea, „drepturile reproductive”, avortul, educația sexuală și altele.

• Raportul nici măcar nu încearcă să se prezinte drept unul nepărtinitor. Limbajul utilizat este extrem de provocator și pledează fără ocolișuri pentru o abordare conflictuală în chestiuni sensibile care nu se încadrează în domeniul de competență al UE, folosind la adresa oponenților termeni negativi precum: „regres”, „subminare”, „contracarare”, „confruntare” etc.

Exemple concrete privind limbajul problematic utilizat în Raport

(citatele din Raport sunt prezentate cu italice)

„Considerentul A. Întrucât sănătatea sexuală și reproductivă (SRH) reprezintă o stare de bunăstare fizică, emoțională, psihică și socială în raport cu toate aspectele sexualității și reproducerii, și nu doar absența disfuncției, infirmității sau mortalității șiavând în vedere că toate persoanele au dreptul de a lua decizii cu privire la propriul corp [1], fără a fi supuse discriminării, coerciției și violenței, dar și dreptul de a avea acces la servicii de sănătate sexuală și reproductivă (SRH) care susțin acest drept și urmează o abordare pozitivă față de sexualitate și reproducere, deoarece sexualitatea este o parte integrantă a existenței umane; [1] Comisia Guttmacher-Lancet, Rezumat privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente, The Lancet, Londra, 2018,guttmacher.org/guttmacher-lancet-commission/accelerate-progress-executive-summary”

Această definiție nu este una instituită de un instrument cu caracter obligatoriu, ci este furnizată de Institutul Guttmacher, un ONG care promovează atât avortul, cât și „sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente”. Comisia invocată nu este un organism oficial, ci, conform site-ului web al Guttmacher², „o colaborare internațională între 16 experți din Africa, Asia, Europa, Orientul Mijlociu, America de Nord și de Sud care dispun de expertiză într-o multitudine de aspecte referitoare la sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente (SRHR)”. Definiția acceptată la nivel internațional este cea adoptată cu ocazia Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare (CIPD) [Cairo, 1994], și anume: „Sănătatea reproductivă este o stare de bunăstare fizică, psihică și socială completă și nu doar absența bolii sau a infirmității, legat de toate aspectele care vizează aparatul de reproducere și funcțiile și procesele acestuia”. (punctul 7.2, Programul de acțiune al CIPD).

„Considerentul B. Întrucât sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente (SRHR) reprezintă, în conformitate cu OMS, o noțiune umbrelă pentru diferitele aspecte care afectează toate persoanele și care se încadrează în patru domenii distincte: sănătatea sexuală, drepturile sexuale, sănătatea reproductivă și drepturile în materie de reproducere. Acestea se bazează pe dreptul tuturor persoanelor: de a li se respecta integritatea fizică, confidențialitate (viața privată) și autonomia personală; de a li se respecta întrutotul orientarea sexuală și identitatea de gen; de a decide dacă, cu cine și când să devină active din punct de vedere sexual; de a avea experiențe sexuale sigure și de a decide dacă, când și cu cine să se căsătorească; de a decide dacă și prin ce mijloace să aibă un copil sau copii și numărul acestora; de a avea acces, pe tot parcursul vieții, la informațiile, resursele, serviciile și sprijinul necesare pentru a duce la îndeplinire toate cele de mai sus în condiții caracterizate de absența discriminării, coerciției, exploatării și violenței.”

Acest limbaj implică existența unor drepturi ale omului, însă acestea nu sunt recunoscute la nivel internațional. Nu există, în mod evident, niciun drept de a avea un copil prin „orice mijloace”.

„Considerentul C. Întrucât drepturile sexuale și în materie de reproducere (SRR) suntprotejate ca drepturi ale omului prin dreptul internațional și european privind drepturile omului, de exemplu prin Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și prin Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (PIDESC),Comitetul pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) și Convenția europeană a drepturilor omului,reprezentând totodată un element esențial al furnizării unor servicii cuprinzătoare în domeniul îngrijirii medicale; întrucât drepturile în materie de sănătate, în special drepturile la sănătatea sexualăși reproductivă, sunt drepturi fundamentale ale femeilorcare ar trebui să fie consolidate și care nu pot fi, în niciun caz, diluate sau retrase;întrucât beneficierea de SRHR constituie un element esențial al demnității umane, fiind legată intrinsec de asigurarea egalității de gen și de combaterea violenței pe criterii de gen; întrucât trebuie să fie garantat dreptul unei persoane la propriul corp, la propriile alegeri și, astfel, la propria autonomie.”

Paragraful este o denaturare flagrantă a dreptului internațional și a drepturilor omului. În niciunul dintre acordurile internaționale mai sus menționate nu există nicio referire la „drepturi sexuale sau reproductive”. Nu este clar ce înseamnă faptul că SRHR constituie „drepturi fundamentale ale femeilor” care „nu pot fi diluate sau retrase”.

„Considerentul D. Întrucât Uniunea Europeană are competență directă de acțiune în promovarea SRHR în cadrul acțiunilor sale externe; întrucât Uniunea Europeană nu are competență directă de acțiune în promovarea SRHR în cadrul Uniunii, deoarece cooperarea dintre statele membre are loc printr-o metodă deschisă de coordonare; întrucât Uniunea Europeană invită, încurajează și sprijină statele membre în promovarea SRHR pentru toți.”

Nu este adevărat că UE ar avea competență directă de acțiune în promovarea SRHR în cadrul acțiunilor sale externe. Raportul citează „Planul de acțiune al UE pentru egalitatea de gen (GAP) III” JOIN(2020) 17 în care se precizează că „UE își menține angajamentul cu privire la promovarea, protecția și îndeplinirea tuturor drepturilor omului și punerea în aplicare deplină și eficace a Platformei de acțiune de la Beijing și a Programului de acțiune al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare, precum și a rezultatelor conferințelor privind revizuirea acestora și își menține angajamentul privind sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente (SRHR), în acest context.” Platforma de acțiune de la Beijing și Programul de acțiune al Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare precizează în mod clar că: „În niciun caz avortul nu trebuie promovat ca metodă de planificare familială. (...) Orice măsură sau schimbare cu privire la avort introdusă în sistemul de sănătate poate fi stabilită numai la nivel național și local, în conformitate cu procesul legislativ național”. (CIPD, puncul 8.25)

Sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente nu fac parte din dreptul internațional și ar contraveni articolului 21(1) din Tratatul privind Uniunea Europeană: „Acțiunea Uniunii pe scena internațională are la bază principiile care au inspirat crearea, dezvoltarea și extinderea sa și pe care intenționează să le promoveze în lumea întreagă: democrația, statul de drept, universalitatea și indivizibilitatea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectarea demnității umane, principiile egalității și solidarității, precum și respectarea principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite și a dreptului internațional."

„Considerentul F. Întrucât nerespectarea SRHR constituie o încălcare a drepturilor omului, în special dreptul la viață, (...) încălcarea drepturilor femeilor cu privire la SRHR reprezintă o formă de violență împotriva femeilor și fetelor;”

1. Echivalarea „încălcării” drepturilor stabilite în mod arbitrar cu o formă de violență.

2. La nivel general, se înțelege că SRHR include avortul, care încalcă, în mod specific, dreptul la viață al persoanei umane nenăscute.

„Considerentul N. Întrucât în anumite împrejurări bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea,să poarte o sarcină și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsurile care vizează sarcina și asistența la naștere, fără discriminare din cauza identității lor de gen;”

Femeile biologice și doar acestea pot purta sarcini.

„Considerentul Q. Întrucât educația sexuală având o natură completă, fundamentată pe date concrete, nediscriminatorie și adecvată vârstei, întemeiată pe o abordare bazată pe drepturi și axată pe gen, astfel cum se specifică în orientările tehnice ale UNESCO.”

Educația sexuală explicită/completă se referă la un tip specific de programă de educație în materie sexuală. La nivelul statelor membre nu există niciun consens cu privire la programa de educație în materie sexuală, iar exploatarea sexuală a copiilor este percepută de mulți ca un aspect controversat și problematic din punct de vedere ideologic. Această programă de educație s-a confruntat cu o opoziție pe scară largă în întreaga lume din cauza modului în care abordează sexualitatea și activitatea sexuală, prezentând aceste aspecte copiilor de la o vârstă fragedă și impunând o concepție mecanicistă și hedonistă asupra ființei umană.

„Considerentul J. Întrucât legile cu privire la avort se bazează pe legislația națională; întrucât chiar și atunci când avortul poate fi efectuat în mod legal, există adeseori o multitudine de obstacole juridice, cvasi-juridice și informale care împiedică accesul la acesta, inclusiv: perioade de timp limitate și motive care să justifice accesul la avort; perioade de așteptare nejustificate din punct de vedere medical; lipsa personalului medico-sanitar adecvat pregătit și dispus să efectueze avortul;”

În conformitate cu CIPD, statele membre trebuie să „ajute femeile să evite avortul” (CIPD, punctul 7.24) și „să facă toate eforturile pentru a elimina necesitatea efectuării avortului” (CIPD 8.25). În plus, se precizează că astfel de aspecte sunt de competența fiecărui stat în parte: „Orice măsură sau schimbare cu privire la avort introdusă în sistemul de sănătate poate fi stabilită numai la nivel național și local, în conformitate cu procesul legislativ național”. (CIPD, punctul 8.25)

„Refuzul de a acorda asistență medicală în baza unor convingeri personale; consiliere părtinitoare și obligatorie.”

Refuzul de a participa la efectuarea avortului și a altor proceduri cu privire la care un membru al personalului medico-sanitar consideră că ar contraveni eticii medicale reprezintă o expresie a dreptului respectivei persoane la libertatea de conștiință și de convingere. Înlăturarea acestei posibilități înseamnă încălcarea dreptului la libertatea de conștiință. Acest lucru este menționat în mod explicit în Rezoluția 1763 (2010) adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei „Dreptul la obiecție pe motive de conștiință în serviciile de îngrijire medicală legitime”, unde se precizează: „Nicio persoană, niciun spital sau nicio instituție nu ar trebui să fie obligată, considerată responsabilă sau discriminată în vreun fel pentru că refuză să efectueze un avort, să-l accepte, să acorde sprijin în vederea acestuia sau să se supună unui avort, unei întreruperi de sarcină sau eutanasii sau oricărui act care ar putea provoca moartea unui făt sau embrion uman, din orice motiv.”

„Considerentul K. Întrucât unele state membre au în continuare legi extrem de restrictive care interzic avortul cu excepția anumitor împrejurări definite cu strictețe, ceea ce face ca femeile să fie nevoite să apeleze la avorturi clandestine, să se deplaseze în alte țări sau să își ducă sarcina la termen împotriva voinței acestora, ceea ce reprezintă o încălcare a drepturilor omului și o formă de violență pe criterii de gen care afectează dreptul la viață al femeilor și fetelor, integritatea fizică și psihică a acestora, egalitatea, non-discriminarea și sănătatea; întrucât unele state membre care au legalizat avortul la cerere sau în urma unor motivații sociale ample continuă totuși să aplice sancțiuni penale specifice pentru avorturile efectuate în afara domeniului de aplicare al dispozițiilor legale în vigoare;”

Avortul reprezintă o chestiune de competență națională și nu de competența UE.

„Considerentul X. Întrucât opozanții drepturilor sexuale și în materie de reproducere, deseori, instrumentalizeazăunele chestiuni, cum ar fi interesul național sau schimbarea demografică,cu scopul de a submina SRHR, contribuind astfel la erodarea libertăților personale și a principiilor democrației;”

Această susținere este nefondată. Cum sunt instrumentalizate „drepturile în materie de reproducere” cu scopul de a atinge „schimbarea demografică” în UE a zilelor noastre? Multe societăți au încălcat și continuă să încalce libertăți individuale pentru a îndeplini obiective care vizează încetinirea creșterii populației, iar acest lucru a condus la avorturi forțate, sterilizare în masă, avorturi selective în funcție de sexul copilului și multe alte abuzuri contra drepturilor omului, în special în țările în curs de dezvoltare - la care UE trebuie să se opună.

„Alineatul 3. Invită UE, organismele și agențiile acesteia, să susțină și să promoveze accesul universal și deplin la servicii SRHR în cadrul exercitării competențelor care le revin, prin promovarea egalității de gen, respectarea autonomiei personale, accesibilității, alegerii în cunoștință de cauză, consimțământului și respectului, nediscriminării și nonviolenței, invitând totodată statele membre să asigure accesul la o gamă completă de servicii SRHR de calitate, cuprinzătoare și accesibile și să înlăturetoate obstacolele de ordin juridic, politic, financiar și de altă natură care împiedică accesul deplin, al tuturor persoanelor, la servicii SRHR;”

Cuvântul „avort” este menționat de 58 de ori în acest Raport și în expunerea de motive a acestuia. Cuvintele „contraceptiv(e)/contracepție” sunt menționate de 39 de ori. Expresia „educație sexuală comprehensivă” este menționată de 12 ori. Expresia „gamă completă de servicii SRHR” trebuie înțeleasă ca un eufemism în sensul acestor noțiuni. Înlăturarea „tuturor obstacolelor” care împiedică accesul la avort reprezintă o solicitare neresponsabilă și fără temei juridic și poate intra în contradicție cu alegerea în cunoștință de cauză și sănătatea, în special în cazul în care însăși consilierea premergătoare avortului, care este obligatorie în mai multe state membre, urmează a fi înțeleasă ca reprezentând un obstacol.

„Alineatul (8). Sunt reamintite opiniile adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, care a recomandat ca îngrijirea medicală specifică persoanelor transgen, cum ar fi tratamentul hormonal și chirurgia, ar trebui să fie accesibilă și rambursată prin sistemul public de asigurări de sănătate.21

”[21] Comitetul de Coordonare a proiectului Consiliului Europei privind Drepturile Omului (CDDH), Raport privind implementarea recomandării CM/Rec(2010)5 a Comitetului de Miniștri adresată statelor membre cu privire la măsurile de combatere a discriminării pe motive de orientare sexuală sau identitate de gen, disponibil la adresahttps://search.coe.int/cm/Pages/result details.aspx?Objectld=09000016809f9ba0

Tratamentele medicale și finanțarea acestora reprezintă aspecte care țin de competența națională (articolul 168 din TFUE).

„Alineatul (12). Îndeamnă Comisia să utilizeze la maximum competența de care dispune privind politica în domeniul sănătății și să acorde sprijin statelor membre pentru: garantarea accesului universal la SRHR în cadrul programului „UE pentru sănătate” pentru perioada 2021-2027; promovarea de informații și educație în domeniul sănătății; consolidarea sistemelor naționale de sănătate și a convergenței ascendente a standardelor în domeniul îngrijirii medicale, pentru a reduce inegalitățile în materie de sănătate în interiorul statelor membre și între acestea; și facilitarea schimbului de bune practici între statele membre cu privire la SRHR. Invită statele membre să evolueze către o acoperire universală cu servicii de sănătate, pentru care SRHR reprezintă o componentă esențială, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este cazul, a programului „UE pentru sănătate” și a Fondul Social European Plus (FSE+);”

Fondurile UE trebuie utilizate numai în conformitate cu legislația acceptată la nivel UE și național și nu trebuie să promoveze o agendă care nu se încadrează în domeniul de competență al UE.

„Alineatul (16). Reamintește că toate intervențiile medicale legate de SRHR trebuie efectuate în baza unui consimțământ acordat în deplină cunoștință de cauză;”

Atunci consilierea, chiar dacă aceasta este uneori obligatorie înainte de efectuarea unor proceduri precum avortul, este un pas către consimțământul în cunoștință de cauză sau un obstacol în acordarea unui astfel de consimțământ?

„Alineatul (18). Invită statele membre să interzică toate formele de discriminare împotriva femeilor rasializate și să întreprindă fără întârziere măsuri eficiente pentru prevenirea tuturor acestor forme de discriminare.”

Raportul ar trebui să utilizeze un limbaj acceptat și nu termeni lipsiți de claritate. Articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice deja orice discriminare bazată pe temeiuri precum „rasă, culoare, origine etnică sau socială”, etc.

„Alineatul (26). Îndeamnă statele membre să asigure accesul universal la educație și la informații complete, corecte științific, fundamentate pe date concrete, adecvate vârstei și neutre cu privire la sexualitate, pentru toți copiii din învățământul primar și secundar, precum și pentru copiii care nu merg la școală, în conformitate cu standardele OMS pentru educația sexuală și cu planul de acțiune privind sănătatea sexuală și reproductivă al OMS.”

Nu există niciun consens, precum nu există nicio obligație internațională conform căreia statele membre trebuie să asigure accesul la o programă de educație sexuală comprehensivă. Rolul părinților, în calitate de principali educatori, astfel cum se prevede în dreptul internațional, de exemplu în Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (PIDESC) și în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, nu este menționat în Raport.

„Alineatul (29). Invită statele membre să combată răspândirea de informații eronate discriminatorii și nesigure cu privire la SRHR;”

Nu este clar ce anume înseamnă informații eronate discriminatorii și nesigure. Cu toate acestea, din sursele citate în expunerea de motive, este clar că implicația constă în faptul că noțiunea trebuie să includă avize de ordin politic și moral cu privire la avort sau avertizări cu privire la posibilele efecte secundare ale anumitor metode de contracepție.

„Alineatul (30). Invită statele membre să asigure accesul universal la o gamă de metode și produse contraceptive moderne, de calitate și accesibile.”

Aceasta ar presupune că dreptul fundamental la sănătate ar fi strâns legat de accesul la „metode contraceptive”, care nu este niciodată menționat în standardele internaționale privind dreptul la sănătate fizică și psihică, de exemplu în documentul relevant emis de Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului³

„Alineatul (11). Invită statele membre să asigure accesul la metode de contracepție moderne, eficiente și accesibile, ținând cont de ratele de succes pe termen lung; invităstatele membre să recunoască faptul că această acoperire cu servicii trebuie extinsă pentru a viza toate persoanele de vârstă reproductivă.”

În medie, femeile ajung la pubertate la vârsta de 11 ani și la vârsta reproductivă atunci când au 12 ani, în timp ce bărbații, în medie, ajung mai târziu la pubertate. Cum ar trebui să-și exercite copiii „dreptul de acces la rambursarea produselor de contracepție” și ce se poate spune despre obstacolele (răspunderea părintească, educație) pe care Raportul le dorește înlăturate?

„d) Îngrijire pentru avortul efectuat legal și în condiții de siguranță ancorat însănătatea și drepturile femeilor”

Nu există niciun drept internațional sau european cu privire la „îngrijirea în cazul avortului efectuat legal și în condiții de siguranță” ca parte a sănătății femeilor și drepturilor aferente, precum nu există nicio obligație prin care statelor membre să li se impună să asigure acest lucru.

„Alineatul (33). Reafirmă faptul că avortul trebuie să fie o decizie voluntarăbazată pe solicitarea femeii, acordată din proprie voință, în conformitate cu standardele medicale și orientările OMS privind disponibilitatea, accesibilitatea, caracterul suportabil și siguranța acestor servicii și invită statele membre să asigure accesul universal la avort efectuat în condiții legale și în siguranță (...)

Alineatul (34). Îndeamnă statele membre să dezincrimineze avortul, precum și să înlăture și să combată obstacolele care împiedică avortul efectuat în condiții legale, reamintindu-le că au o răspundere de a se asigura că femeile au acces la drepturile care le sunt conferite prin lege (...)”

Legislația privind avortul nu se încadrează în domeniul de competență al UE, mai ales atunci când se îndeamnă la asigurarea „avortului legal și efectuat în condiții de siguranță” și la înlăturarea tuturor obstacolelor din calea acestuia.

„Alineatul (35). Invită statele membre să-și revizuiască dispozițiile legislative naționale cu privire la avort și să le facă compatibile cu standadele internaționale în materie de drepturile omului și cu bunele practici regionale, asigurând că avortul la cerere este legal în stadiul timpuriu al sarcinii și că, atunci când este cazul, după acest stadiu, în cazul în care sănătatea respectivei persoane este pusă în pericol; reamintește că interzicerea totală a îngrijirii în caz de avort sau refuzul acordării îngrijirii medicale în caz de avort reprezintă o formă de violență pe criterii de gen.”

Legislația care limitează accesul la avort, sau, așa cum este numită în raport, prudența în caz de avort,este declarată a reprezenta o formă de violență pe criterii de gen. Acest lucru este periculos în mod deosebit cu atât mai mult cu cât aceeași Comisie pentru drepturile femeilor și egalitate de gen (FEMM) a Parlamentului European lucrează la o Rezoluție cuprinzând recomandări adresate Comisiei Europene cu privire la identificarea violenței pe criterii de gen ca un nou domeniu infracțional, menționat la articolul 83 alineatul (1) din TFEU [2021/2035(INL)].

„Alineatul (36). Recunoaște că, din motive personale, medicii, în mod individual, pot invoca o clauză de conștiință; evidențiază, totuși, că o clauză de conștiință a unei persoane nu poateinterfera cu dreptul unui pacient la acces deplin la îngrijire și servicii medicale;invită statele membre și furnizorii de servicii medicale să țină cont de astfel de împrejurări în legătură cu furnizarea serviciilor de îngrijire medicală într-o zonă geografică;

Alineatul (37). Regretă faptul că, uneori, practica obișnuită din statele membre permitemedicilor, și, uneori, întregilor unități medicale, să refuze furnizarea deservicii de îngrijire medicală în baza așa-numitei clauze de conștiință care conduce la refuzarea serviciilor de avort pe motive de religie sau conștiință, ceea ce periclitează viața și drepturile femeilor; remarcă faptul că această clauză este, de asemenea, deseori folosită în situații în care orice întârziere ar putea să pună în pericol viața sau sănătatea pacientului;

„Alineatul (38). Remarcă faptul că această clauză de conștiință, de asemenea, împiedică accesul la screening prenatal, acest lucru reprezentând nu numai o încălcare a dreptului femeilor la informare cu privire la situația fătului, dar și, în multe cazuri, obstrucționează tratarea cu succes a copilului în timpul sarcinii sau imediat după;invită statele membre să pună în aplicare măsuri eficiente de reglementare sau de executareprin care să se asigure că această clauză de „conșțiință” nu periclitează accesul din timp al femeilor laîngrijire SRH.”

Deși Raportul pretinde că recunoaște faptul că personalul medico-sanitar poate invoca o clauză de conștiință (alin. 36), se referă ulterior la aceasta ca la „așa numita clauză de conștiință” (alin. 37) și invită statele membre să limiteze dreptul la libertatea de conștiință.

„Alineatul (51).Solicită statelor membre să-și exercite competența în domeniul SRHR prin depunerea de eforturi pentru protejarea, respectarea și îndeplinirea deplină a drepturilor omului, în special a dreptului la sănătate în legătură cu SRHR, (...) asigurând respectarea principiului neretrogresiei în cadrul drepturilor internaționale ale omului, (...) afirmând cu tărie că refuzul accesului la SRHR este o formă of violență pe criterii de gen.”

Recurgerea la principiul neretrogresiei în contextul SRHR este problematică. Implicația este aceea că niciun stat membru nu are dreptul să-și schimbe legislația sau politicile cu privire la aceste aspecte, cu excepția modului în care se consideră dezirabil în acest raport. Acesta nu este un principiu relevant al dreptului internațional care să aibă caracter obligatoriu pentru statele membre. SRHR nu se încadrează la niciun acord internațional cu caracter obligatoriu privind drepturile omului. Legislația cu privire la SRHR reprezintă o competență națională și nu poate fi în mod arbitrar considerată a reprezenta violență pe criterii de gen.

„Alineatul (67). Solicită ca Planul de acțiune al UE pentru egalitatea de gen (GAP) III să acorde o mai mare atenție domeniului tematic de politică privind SRHR.”

Promovarea SRHR nu este în concordanță cu dreptul internațional.

„Alineatul (68). Consideră că UE trebuie să faciliteze integrarea serviciilor SRHR în strategiile și politicile naționale de sănătate publică ale țărilor partenere;

Competențele UE în materie de îngrijire medicală sunt prevăzute la articolul 168 din TFUE, iar acest aspect nu se încadrează în domeniul său de aplicare.

„Alineatul (69). Invită Comisia să condamne cu tărie regresul drepturilor femeilor și al SRHR și să depună toate eforturile pentru a-și consolida măsurile de contracarare a acestei situații; invită Comisia și statele membre să-și intensifice sprijinul politic pentru: susținătorii drepturilor omului; furnizorii de servicii medicale care urmăresc promovarea SRHR, a drepturilor femeilor și a organizațiilor societății civile în domeniul SRHR care au calitatea de actori-cheie în societățile bazate pe egalitatea de gen; și furnizorii esențiali de servicii și informații în domeniul SRH, în special cei care își desfășoară activitatea în contexte dificile din Europa. Invită Comisia, de asemenea, să monitorizeze permanent și să aloce sprijin financiar suficient conform cerințelor, prin programele în derulare, așa cum este programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”.

Raportul solicită în mod efectiv fonduri din partea Comisiei și UE, care să fie utilizate pentru confruntările politice în statele membre. Comisia nu are nicio competență asupra legislației în materie de îngrijire medicală din statele membre. Iar fondurile UE trebuie să fie utilizate cu scopul de a furniza sprijin financiar pentru programe conforme cu tratatele fundamentale ale UE și nu pentru a promova agende ideologice și politice.

„Alineatul (76). Solicită Comisiei să ia măsuri concrete pentru protejarea SRHR, începând cu numirea unui reprezentant special al UE pe probleme de sănătate sexuală și reproductivă și drepturi aferente și pentru adăugarea în Raportul anual al UE privind drepturile omului și democrația a unui capitol specific privind „Situația actuală a SRHR”.

Cele de mai sus reprezintă o altă solicitare de instrumentalizare a Comisiei și a instituțiilor UE. UE nu poate avea un reprezentant special într-un domeniu în care nu este competentă. Unicul scop al reprezentantului special ar consta în accentuarea divizărilor de ordin ideologic.

DIN EXPUNEREA DE MOTIVE:

„Prezentul raport își va propune să solicite UE, instituțiilor și statelor membre să se abțină de la astfel de acțiuni și să recunoască pe deplin că sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente reprezintă drepturi ale omului”.

Sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente nu pot fi acceptate sub noțiunea umbrelă de „drepturile omului” în maniera descrisă în prezentul raport. UE nu este competentă în această privință.

„SRHR țin de competența statelor membre”.

Este de remarcat faptul că, în acest caz, explicația confirmă faptul menționat, la fel ca și considerentul (D), însă, în multe părți ale raportului, implicația este în sens invers.

„Toate provocările legate de SRHR cu care se confruntă statele membre constituie provocări comune la nivel european. Acesta nu este un simplu aspect de ordin politic și social pentru UE, ci și un aspect legat de sănătate care trebuie să integreze o abordare unitară”.

Această afirmație înșelătoare contravine principiului subsidiarității (articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană).

„Organizația Mondială a Sănătății (OMS) (...) își reiterează angajamentul luat în cadrul programului de acțiune al CIPD cu privire la asigurarea accesului universal la servicii SRH.”

Programul de acțiune nu reprezintă un angajament în sensul asigurării accesului universal la servicii SRH, și, cu siguranță, nici în sensul asigurării accesului universal la avort. „Guvernele ar trebui să ia măsuri adecvate pentru a ajuta femeile să evite avortul, iar acest lucru, în niciun caz, nu ar trebui promovat ca o metodă de planificare familială.” (CIPD, punctul 7.24)

„Discuția nu trebuie să vizeze asigurarea sau nu a accesului la servicii SRHR, ci modul în care trebuie făcut acest lucru pentru a asigura universalitatea, accesibilitatea și suportabilitatea unei întregi game de servicii SRHR care garantează dreptul la sănătate”.

Nu este de competența Parlamentului European să decidă care dintre statele membre pot purta o „discuție” privind încadrarea sau nu în domeniul de competență al statelor membre.

„În conformitate cu Fondul ONU pentru Populație, educația sexuală comprehensivă (CSE) reprezintă o abordare a educației sexuale bazată pe drepturi și pe gen. Aceasta include informații corecte științific cu privire la dezvoltarea, anatomia și sănătatea reproductivă a omului, precum și informații legate de contracepție, naștere și infecțiile cu transmitere sexuală (STI), inclusiv HIV.”

Ghidul internațional pentru educație sexuală al UNICEF are conținut care nu are nimic de-a face cu informațiile corecte științific; de exemplu recomandă să se predea copiilor din grupa de vârstă 5-8 ani aspecte legate de masturbare și despre cum „corpul se poate simți bine atunci când este atins”. La modulul legal de „prevenirea sarcinii”, copiii din grupa de vârstă 9-12 ani învață despre contracepție și despre „opțiuni la dispoziția adolescentelor care rămân însărcinate accidental”, singurul exemplu furnizat în acest scop fiind avortul. Copiii ar trebui să învețe că „avortul legal efectuat în condiții sterile de personal medical de specialitate este sigur”. La conceptul de ordin cultural, societal și juridic, copiii din grupa de vârstă 5-8 ani învață că „oamenii primesc mesaje despre sex, gen și sexualitate din partea propriilor culturi și religii”, în timp ce copiii din grupa de vârstă 12-15 ani discută despre mesajele specifice pe care oamenii le primesc cu privire la sexualitate de la propriile culturi, religii și societăți, în același timp în care învață despre „diversitatea exprimării și orientării sexuale și restricțiile de ordin cultural” și „drepturile oamenilor cu diverse exprimări ale sexualității și orientări sexuale și respectarea acestor drepturi”. OMS Europa a publicat orientări similare în 2010, care recomandă adolescenților cu vârsta de 15 ani și peste să învețe să dezvolte o „percepție critică cu privire la diferitele norme culturale/religioase legate de sarcină, calitatea de părinte, etc.”

„Unul dintre cele mai problematice obstacole este reprezentat de refuzul de a acorda îngrijire medicală în baza unor convingeri personale, atunci când personalul medico-sanitar, de multe ori, nu efectuează avorturi pe motiv de convingeri personale.”

Acest „obstacol problematic” este dreptul fundamental la libertatea de conștiință, care nu trebuie niciodată încălcat.

„De multe ori, legislația națională permite personalului medico-sanitar să opteze pentru refuzul de asigura produse și servicii față de care manifestă o opoziție morală, inclusiv legat de efectuarea de avorturi sau prescrierea, vânzarea sau promovarea unor metode contraceptive prin <refuzul de a participa la o activitate pe care o persoană o consideră incompatibilă cu propria religie sau cu convingerile de ordin moral, filozofic sau etic>”.

De remarcat că acesta nu este un drept absolut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu ar trebui să fie folosit pentru a bloca accesul la servicii la care persoanele au dreptul legal. În practică, exact acest lucru se întâmplă zilnic în UE - femeile nu au acces la drepturile care le sunt conferite prin lege cu privire la avort, deoarece personalul medico-sanitar refuză să le acorde îngrijire medicală, iar spitalele publice nu instituie mecanisme publice de trimitere. Aceasta este o încălcare evidentă și multidimensională precum și un refuz practic de a exercita un drept juridic deja câștigat.”„

„În perspectivă, acest lucru ar trebui să fie abordat ca un refuz al îngrijirii medicale mai degrabă decât o așa-numităobiecție pe motive de conștiință.Un număr mare de state membre (peste 20) asigură drepul la așa-numita obiecție pe motive de conștiință, care este, de asemenea, recunoscut de documentele ONU și de Convenția europeană a drepturilor omului.”

Raportul implică faptul că obiecția pe motive de conștiință constituie refuzul de a acorda servicii de îngrijire medicală, ceea ce pune în pericol viețile și drepturile femeilor.

„O îngrijire bazată pe fapte concrete și de calitate în domeniul maternității reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale prezentului raport”.

Îngrijirea în domeniul maternității este menționată concis în doar 4 alineate. Adevăratul aspect esențial și singurul aspect relevant pentru acest Raport este reprezentat de „SRHR”, care au prioritate în majoritatea celor 76 de alineate ale documentului și sunt menționate de peste 100 de ori!