ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ce se întâmplă cu noi? Dar ce se întâmplă cu lumea, mai ales cu cea din care facem parte și noi, mai pe la margine, UE, NATO și, în primul rând, America? Nu înțelegem mare lucru și pe plaiurile noastre sunt prea puțini cei care ne luminează. Parcă toți scriitorii noștri, istoricii, filosofii, ziariștii-vedete din ultimii 30 de ani, atât de guralivi, de sofisticați, de narcisici până mai ieri, par să fi trecut de partea propagandei totalitare și nici nu se mai văd, nici nu se mai aud. Unde sunt soroșiștii noștri consacrați – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, C.T. Popescu, Mircea Cărtărescu, viitorul nostru Nobel, premiu obținut în sfârșit de Sistemul incapabil?

La fel, marile agenții de presă, marile ziare și principalele televiziuni din SUA și din Occident repetă mecanic aceleași lozinci, aceleași contraadevăruri ticăloase sau invenții toxice, insolente, agresive cu orice informație sau opinie care nu se potrivește cu narațiunea oficială, cea agreată de elite. Toți ceilalți sunt „complotiști”, „conspiraționiști”, „iresponsabili”, ar trebui trimiși în lagăre de reeducare. „Occidentul s-a aruncat singur la gunoi”, spune Paul Craig Roberts.

Dezvăluirile uluitoare despre marea fraudă electorală din cea mai importantă democrație occidentală, din SUA, pun cruce tuturor bunelor sentimente și iluziilor în legătură cu minunata democrație care ar trebui să le fie impusă tuturor. Democrația a murit în Occident – o cred unii și o spun mulți. Trăiască oligarhia occidentală! De altfel, democrația a durat puțin: în Atena lui Pericle, în Florența renascentistă (republica versus principe) și în Occident începând cu 1870-1880 și până în 1940, după unii, sau până în 1980-1990, după alții. În ultimii 30 de ani, nimeni nu a vrut să-i vadă lunga și greaua suferință. Acum îi constatăm decesul.

Prima și cea mai gravă probă a morții democrației o dă media mainstream, până mai ieri doar prostituată, azi fascist-neomarxistă. Manipularea, propaganda simplistă a Big Media din America și din Europa de Vest în legătură cu coronavirusul, cu epidemia, cu tratamentele și vaccinurile (ignorând recomandările savanților și medicilor) și, în sfârșit, cu acoperirea alegerilor americane din 2020 o fac la fel de odioasă, dacă nu și mai și, ca surata ei din Uniunea Sovietică din anii ’50 sau ca presa din Germania hitleristă. Începând din februarie-martie 2020, vorbind despre SARS-Cov-2, și terminând cu alegerile americane din noiembrie, până azi, Big Media din Vest a fost goarna dogită dar o, cât de violentă și penibilă!, prin care oligarhii din fostele democrații occidentale (cu nimic mai puțin mizerabili decât oligarhii discreditați din Rusia și din China) și-au susținut interesele financiare, iar înainte și după 3 noiembrie, candidatul propriu la președinția SUA, precum și preferații din celelalte alegeri simultane (Camera Reprezentanților, Senat, locale). 

A doua probă majoră incontestabilă a decăderii democrației occidentale o constituie chiar fraudele de proporții la alegerile recente din SUA. Singura soluție democratică pentru SUA după un asemenea furt ar fi pur si simplu anularea alegerilor și reluarea lor, o situație prevăzută de Constituție. Se va ajunge oare acolo? Depinde de Curtea Supremă, dar pare puțin probabil. Ce s-a furat («scoate, drace, ce-ai furat!») nu se mai poate pune la loc, iar integritatea alegerilor e, volens-nolens, compromisă.

Dacă e declarat până la urmă președinte Joe Biden, dictatura oligarhică mondială (care nu e, în fapt, chiar mondială) se va instala repede în SUA, dar și în UE, foarte dependentă de SUA, și în alte regiuni ale lumii, dependente de imperiu la rândul lor. Oligarhii americani, împreună cu cei din Europa vestică, au totul de partea lor: CIA, Wall Street, City-ul londonez, Big Tech și Silicon Valley, Big Pharma, media mainstream, Partidul Democrat și, mai ales, marile lor averi. Dacă va fi declarat câștigător Donald Trump (de fapt, chiar el e câștigătorul real!), nu va avea de partea lui decât poporul, «deplorabilii», și o parte, cea patriotică, din armată, care ține să salveze democrația americană și idealurile tradiționale ale Americii. Poate trebuie să amintim că Donald Trump are la bază o solidă instrucție militară, cu școlile aferente. Dar mai poate salva Donald Trump democrația, împreună cu susținătorii săi, majoritari în America, împotriva unui sistem atât de puternic și de întins?

Dominion, Smartmatic, Scytl, CIA, George Soros, Bill Gates, Fundația Clinton, Nancy Pelosi, Dianne Feinstein, Barack Obama etc., etc. Aceleași sisteme și softuri folosite azi acasă în alegerile americane au fost folosite pentru falsificarea alegerilor în așa-zisele «revoluții colorate», în schimbările bruște de regim începând cu Venezuela lui Hugo Chavez în 2004. Pe harta Scytl (de pe site-ul firmei – scytl.com) apar 34 de țări. Firma s-a ocupat pe toată planeta, inclusiv în România (probabil tot în 2004 pentru Băsescu), de «eficientizarea» și «ameliorarea securității» operațiunilor privind «democrația participativă». Țările europene puse pe harta clienților firmei Scytle sunt: Elveția, Bosnia, Austria, Germania, Finlanda, Norvegia, România, Franța, Marea Britanie, Islanda, Portugalia, Spania.

Cum a pregătit oligarhia occidentală lovitura sa de stat care e pe cale să reușească? Și cu ajutorul cui? Nu i-ar fi dat prin minte oricui! Cu ajutorul unei organizații globaliste care teoretic ne vrea binele, e chiar filantropică: OMS ! Nu mai puțin de 194 de state au ratificat Regulamentul Sanitar Internațional (RSI – 2005) al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Regulamentul prevede: «În caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate dispozițiile emanând de la Consiliul Mondial și să facă în așa fel încât dispozițiile să primeze asupra legilor și codurilor juridice ale statelor.» Cum au putut renunța la propria lor suveranitate atât de ușuratic și de iresponsabil 194 de state? Acest instrument constrângător de drept internațional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007. Regulamentul este publicat de OMS și se poate descărca. Iar OMS este – începând din acest an, după retragerea finanțării SUA – total controlat de Bill Gates și David Rockefeller, principalii sponsori, descriși de France Soir ca «eugeniști și malthusieni» (FB, France-Soir, Gérard Delépine – «Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France», 6.11.2020, reluat și de foarte frecventatul site planetes360.fr). 

Dar să revenim la moartea democrației, la fraudarea alegerilor din SUA și din restul lumii, la lovitura de stat (de imperiu) a oligarhilor (împotriva popoarelor, a suveranităților naționale). De ce a ținut morțiș Klaus Iohannis să aibă alegeri parlamentare pe 6 decembrie? Pentru că are toată încrederea în sistemele de vot Dominion, Smartmatic, Scytl și altele asemenea, care îi pot obține «guvernul său» indiferent de participarea la vot și de ce votează românii care totuși se deplasează la birourile de vot în epidemie?! Nu contează că, foarte probabil, bisericile vor fi închise de Crăciun (cum au fost și de Paști), că toate comerțurile au fost puse la pământ, cu excepția celor aparținând multinaționalelor (oligarhilor). Cum au fost puse la pământ și școala, cultura, sporturile, turismul, transporturile aeriene și celelalte. La fel ca Joe Biden, Klaus Iohannis e sigur de rezultatul alegerilor. Joe Biden declara, înainte de votul din 3 noiembrie din SUA, că dispune de cea mai cuprinzătoare întreprindere de fraudat alegerile din istorie. Klaus Iohannis l-a felicitat cu grăbire pe Joe Biden. 

După dezvăluirile din SUA se mai întreabă cineva cum au fost aleși, de două ori fiecare, Traian Băsescu și Klaus Iohannis? Sau e, în sfârșit, clar, cu mare întârziere, cine și de ce i-a arestat pe deputatul Ion Stan, pe ministrul de Finanțe Decebal Traian Remeș (ambii decedați prematur), Sorin Roșca Stănescu (ziarist și scurtă vreme senator PNL), Adrian Severin, pe Adrian Năstase, Liviu Dragnea (amândoi președinți PSD) și pe atâția alții ? Ca și grămada de dosare fabricate, cele ale lui Valer Marian sau Dan Radu Rușanu (PNL), de exemplu? Și atâtea alte nenorociri? Sau cum a fost promovată mediocra, arivista Laura Codruța Kövesi procuror general european? Nu are dreptate Ilie Șerbănescu să scrie despre România ca despre o nefericită colonie?

După rezultatul alegerilor americane vom ști dacă oligarhii occidentali au reușit lovitura lor planetară și dacă ficțiunea lor criminală, numită «guvern mondial», merge mai departe. Deocamdată, un judecător din Pennsylvania a blocat certificarea rezultatului alegerilor din stat, care sunt atacate în justiție de Rudy Giuliani și echipa de avocați a lui Donald Trump, iar Curtea Supremă l-a invalidat pe guvernatorul democrat al New York-ului, Andrew Cuomo, care instituise restrângeri aberante ale numărului de participanți la slujbele religioase…