ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru că uitarea e hrana sistemului. Pe ea se reazemă toată această construcție odios-eficientă a ticăloșiei moderne, care ne-a devastat viețile, ne-a furat liniștea, ne-a otrăvit speranțele. Uitarea, ignoranța și o lașitate cu rădăcini adânci în istoria noastră — acestea sunt cele trei trepte pe care urcă tirania.

Unde e memoria voastră, oameni buni? Ce s-a ales de suferința prin care ați trecut? Ați îngropat-o în uitare ca pe rudele voastre — în saci negri, fără slujbă, fără cruce, fără ultim cuvânt. Experimentul Guvid, acest coșmar regizat în laboratorul fricii, nu v-a distrus doar trupurile, ci și mintea, judecata, sufletul. V-a închis în case ani la rând ca pe niște condamnați fără proces. Vi s-a luat libertatea cu o lejeritate înfiorătoare, în numele unei „sănătăți publice” care a avut mai mult de-a face cu experimentul social decât cu medicina.

Și-a fost tăcere. Tăcere în piețe. Tăcere în biserici. Tăcere în spitale. Doar urletele televiziunilor acopereau tot, cu aceiași medici de carton care v-au injectat frica în oase. V-au încolțit ca pe vite, printre garduri, să vă ia temperatura cu un laser între ochi — semnul nevăzut al noii sclavii. Ați fost vaccinați cu un ser experimental despre care nici azi nu știm totul, dar despre care știm destul. 

Ați fost mințiți că orice mort era „de COVID”, chiar dacă murise de cancer, infarct sau o neglijență medicală. Totul pentru a hrăni teroarea. Pentru a supune.

Și totuși, ați uitat. Ați uitat de Arafat — și de toți „arahații” din sistem, cu fețele lor de funcționari zâmbitori, experți în „urgențe” false. 

Aceștia sunt cei care v-au închis în beznă, care v-au spus să vă feriți de soare, de aer, de îmbrățișări, de viață. V-au impus „distanțarea socială” ca pe o dogmă — o formă nouă de izolare menită nu să vindece, ci să slăbească omul, să-l facă docil. Pentru ce? Ca să o „salvați pe bunica”. 

V-ați ruinat viețile, sănătatea mentală și fizică, copiii voștri au învățat să trăiască pe Zoom și să se teamă de necunoscuți — totul pentru acel slogan manipulator.

Dar iată ironia tragică: astăzi, chiar aceiași „salvatori” par hotărâți să o condamne pe bunica la moarte. A trăit prea mult, spun ei — sau, cel puțin, așa lasă să se înțeleagă. A devenit, chipurile, o „povară” pentru sistem. Pensii? S-au terminat. Nu mai sunt bani. Și astfel, se conturează — foarte probabil — un program sinistru de „eutanasie socială”, mascat sub pretextul eficienței bugetare.

Se vorbește, timid, dar din ce în ce mai sigur, despre o așa-numită „limită rațională de viață” — fixată, nu întâmplător, la 75 de ani. Un scenariu care, deși încă învelit în ambiguitate, pare tot mai aproape de concretizare. După această vârstă, devii — în logica rece a sistemului — un balast. Aceeași bunică pe care, nu demult, trebuia s-o salvezi cu o injecție grăbită, acum trebuie „eliberată”. 

Nu pentru că i-ar fi venit ceasul firesc, ci pentru că, pur și simplu, încurcă. Deranjează. Costă prea mult la buget. Adică, ai plătit de pomană o viață întreagă contribuțiile sociale — ca într-un pariu trucat, în care casa câștigă întotdeauna, iar tu pierzi chiar dreptul de a îmbătrâni cu demnitate. 

Și, poate nu peste mult timp, veți auzi cu urechile voastre glasurile nepoților strigând, fără ezitare, fără rușine: „Ai trăit prea mult, mai bine mori! Ne faci un bine dacă pleci.” Așa va arăta noua morală a progresului rece — un progres fără suflet, care își elimină bătrânii ca pe niște obiecte uzate, neprofitabile, strigând în numele unui viitor mai „eficient”.

Înțelegeți, în sfârșit, ce monstru s-a născut din nepăsarea voastră? Acest sistem nu vă vrea bolnavi. Vă vrea proști. Ușor de manipulat. Slabi, obedienți, lipsiți de memorie și de coloană. Și dacă nu sunteți așa, va avea grijă să deveniți.

Nu-i uitați pe arahați. Nici pe cei care i-au slujit. Pentru că uitarea e cel mai mare păcat al unei națiuni. E trădare față de cei care au suferit, e complicitate cu călăii.

Și dacă ați uitat deja, atunci poate că nu mai e nimic de salvat.