Lumea Justiției: STOICESCU I-A DOVEDIT PE IACOB ȘI CORNESCU. Pusă sub supraveghere în dosarul fabricat lui Călin Georgescu, doar pentru ca PICCJ să-și justifice competența, judecătoarea de la Curtea de Apel Timișoara a câștigat la ICCJ
Filată și pusă sub supraveghere în dosarul lui Calin Georgescu, doar pentru ca procurorii Marius Iacob și Gheorghe Cornescu de la PICCJ să-și atragă competența in dosarul privind pretinsa răsturnare a ordinii constituționale (competență care în realitate aparținea DIICOT), judecătoarea Adriana Stoicescu (foto) de la Curtea de Apel Timișoara a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a întâmplat marți, 3 februarie 2026, când instanța supremă a dispus schimbarea temeiului soluției de clasare primite de Adriana Stoicescu.
Așa cum Lumea Justiției a dezvăluit în premieră, Adriana Stoicescu a fost interceptată și filată pe stradă și la birou din februarie 2025 până în mai 2025, pentru simplul motiv că se întâlnise în 2019 cu Călin Georgescu și pentru că este prietenă cu unul dintre avocații acestuia (click aici pentru a citi).
De asemenea, Stoicescu a fost cercetată pentru favorizarea faptuitorului, dar a primit clasare prin rechizitoriul prin care procurorii PICCJ Marius Iacob și Gheprghe Cornescu l-au trimis în judecată pe Călin Georgescu. Soluția de clasare a fost dispusă în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală - „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege” (vezi facsimil).
Clasarea trebuia să fie pe „fapta nu există”
O soluție aberantă în condițiile în care nu exista absolut nicio faptă comisă de Adriana Stoicescu, având în vedere, repetăm, ca judecătoarea a fost vizată în dosar pentru o întâlnire pe care a avut-o în 2019 cu Georgescu și pentru relația de prietenie cu un avocat al acestuia.
Iar caracterul aberant al clasării a fost confirmat de Înașta Curte. Concret, judecătoarea Maricela Cobzariu a dispus luni, 3 februarie 2026, schimbarea temeiului clasării față de judecătoarea Adriana Stoicescu din art. 16 alin. 1 lit. b teza a II-a din Codul de procedură penală - „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege” în art. 16 alin. 1 lit. a din Codul de procedură penală - „fapta nu există”.
Judecătoarea Adriana Stoicescu a fost apărată de avocații Angela Ciurea și Ciprian Nastasiu.
Iată minuta Încheierii ICCJ nr. 44 din 3 februarie 2026 (dosar 2238/1/2025):
„I. Admite plângerea formulată de persoana interesată Stoicescu Adriana Petronela împotriva soluției de clasare dispuse prin dispozitivul rechizitoriului din data de 15 septembrie 2025 în dosarul nr. 6720/284/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 136/II/2/2025 din data de 24 octombrie 2025 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Desființează soluția de clasare dispusă prin dispozitivul rechizitoriului din data de 15 septembrie 2025 în dosarul nr. 6720/284/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 136/II/2/2025 din data de 24 octombrie 2025 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
Schimbă temeiul de drept al soluției de clasare a cauzei cuprinsă în dispozitivul rechizitoriului din data de 15 septembrie 2025, emis în dosarul nr. 6720/284/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 136/II/2/2025 din data de 24 octombrie 2025 a procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din temeiul prevăzut de art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală în temeiul prevăzut de art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.
II. Respinge solicitarea persoanei interesate de înlăturare din rechizitoriul din data de 15 septembrie 2025, emis în dosarul nr. 6720/284/P/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală, a mențiunii că 'acțiunile supuse analizei nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege'.
Cheltuielile judiciare avansate de prezenta plângere rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședința camerei de consiliu, astăzi, 03 februarie 2026”.

Parteneriat luju.ro
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Recomandările noastre
18 februarie: 74 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor: Fericirea vine din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. VIDEO: NOAPTEA PĂTIMIRILOR
Pomenire cu Jandarmerie pentru Sfântul Închisorilor? ActiveNews atrage atenția că Valeriu Gafencu NU SE ÎNCADREAZĂ în Legea ANTI-CONSTITUȚIONALĂ și ANTI-UMANĂ ”VEXLER”, invocată în mod eronat de Arhiepiscopia Romanului
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Adriana Stoicescu Călin Georgescu Marius Iacob
Locații: Timișoara
Subiecte: răsturnarea ordinii constituționale
Organizații: Curtea de Apel Timișoara
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)