Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în România pentru al unsprezecelea an consecutiv

Lumina Sfântă va fi adusă și anul acesta în România, pentru a unsprezecea oară, cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului Iisus Hristos, anunță basilica.ro
Tradiția a fost instituită de Patriarhul Daniel în anul 2009.
De atunci, în fiecare an o delegație a Patriarhiei Române participă la ceremonialul de la Mormântul Domnului și aduce Lumina Sfântă în România.
Cu ajutorul delegațiilor eparhiale venite pe Aeroportul Henri Coandă în seara zilei de 27 aprilie 2019, Lumina Sfântă va ajunge la credincioșii români din țara noastră în noaptea de Înviere.
Ceremonialul pogorârii Sfintei Lumini
Ceremonia pogorârii Sfintei Lumini constituie, până astăzi, un eveniment religios de maximă importanță pentru Biserica Ortodoxă.
Ceremonialul începe în dimineața Sâmbetei Mari și are anumite etape. Se sting toate candelele dinăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos este pecetluit cu ceară curată.
În jurul orei 12:00 în Biserică intră Patriarhul grec-ortodox și începe tradiționala procesiune, care constă în înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt.
După procesiune se despecetluiește Mormântul și schevofilaxul (cleric care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, în principal, dar și toate celelalte obiecte prețioase sau sacre din tezaurul bisericii) duce în interior candela „neadormită” stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.
În continuare, Patriarhul Ierusalimului rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb.
După ce ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, intră în Mormânt. Împreună cu el intră și reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmărește pe patriarh.
Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citește în genunchi rugăciunea specială și îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare și sfințire pentru oameni.
Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată și se răspândește în Biserică. În același timp aprinde și candela „neadormită” din lăuntrul Mormântului.
Ceremonia se întregește cu ieșirea Patriarhului și împărțirea flăcării sfinte credincioșilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Locații: Ierusalim
Subiecte: Învierea Domnului Sărbători creştine
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)