MOTTO: „Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană (!!!, n.n.) a României... societatea română a ales cu înțelepciune...(!!!, n.n.)” (Nicușor Dan, un discurs sau ceva asemănător la CCR, cu ocazia validării rezultatelor alegerilor prezidențiale, 22 mai 2025)

......................................................................

A fost olimpic la matematică, da. Dar am înțeles că nu este voie să zicem că e... mă rog, cum se vede de la o poștă că este. N-ar fi primul, ci al doilea președinte al României care e... cum nu ni se permite să-l numim, că, dacă scriem cuvântul, ne ia potera Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Însă eu nici nu spun că e de-a dreptul... ci doar că prezintă semnele unui... -n-am voie să scriu cuvântul-... „mediu”. Adică: n-are simțul umorului  (dacă încearcă să spună o glumă, stârnește în public o uimire combinată cu compasiune), se simte inconfortabil când e mai multă lume în jur, are nevoie de „bârlogul lui” că altfel începe să fie neliniștit, e dependent de rutină, nu înțelege de ce nu se poate scobi în nas în public, e lipsit de empatie și are dificultăți reale în a se purta firesc în societate, se exprimă cu greutate iar limbajul îi este marcat de stereotipie, înțelege după mult timp întrebările dacă nu i-au fost înmânate dinainte împreună cu răspunsurile standard, nu-și poate expune sentimentele și nici nu observă trăirile celorlalți, etc.  

Dar e președintele nostru. Cineva l-a ales. Iar cei care l-au ales nu și-au pus întrebarea de ce oare echipa lui de campanie a depus eforturi uriașe pentru atingerea unui singur obiectiv: să-l UMANIZEZE. Ca urmare, din pricina faptului că lui i s-a făcut o campanie excesivă pe această unică temă, a fost nevoită și Elena Lasconi să înghită la greu ciorbe cu panseluțe, așa cum Crin Antonescu a fost silit să-și gâdile în direct și la o oră de vârf cățelul întins pe birou, cu puțulica spre privitori, Victor Ponta a trebuit să ne arate „la gât cravatei cum se leagă nodul” iar Lavinia Șandru s-a repezit să hăpăie mititei cu muștar ca și cum asta ar fi fost aspirația ei de-o viață!!! Pentru că era evident că oamenii își vor alege președintele după cum se spală pe cap, cumpără pătrunjel-rădăcină din piață, bea cafea, muncește la desăvârșirea cubului RUBIK, primește mici aburind, cu cartofi prăjiți, pe casa scării (bine că nu era seara de Moș Nicolae, că livratorul i-ar fi răsturnat platoul în pantofii cei noi), își prezintă friteuza cu aer cald din camera de zi, o întâmpină la gară pe mama partenerei sale de viață (femeia, ușor încurcată, a trebuit să explice publicului că Nicușor n-a avut timp în 20 de ani să-și pună pirostriile, deoarece a fost foarte ocupat; dar sigur-sigur după ce ajunge președinte și se mai eliberează de obligații, o să-și găsească timp să treacă și pe la Starea Civilă) sau mângâie pisicuțe, deoarece știe și el că pe FACEBOOK felinele sunt regine! 

Și am ajuns aici. Dar cred că există și un lucru bun în toată sminteala asta. De-acum totul e la vedere, pe tarabă. Și vremea iluziilor s-a isprăvit. Căci, dacă anularea alegerilor în decembrie 2024 a fost posibilă, de la acea dată încolo orice este posibil. Orice abuz, orice abominație, orice echipă guvernamentală „servind cauza” unui alt stat, la vedere, orice expunere de-a dreptul lascivă a apartenenței la sistem, orice sancționare drastică a normalității, orice listă „neagră”, întocmită pe genunchi, care să se lase cu ridicări din trafic, orice aberație a sistemului de educație...

Într-o noapte de decemvrie, pe când Nicușor, în pijama, ședea pe marginea patului și se scobea liniștit în nas, au venit niște băieți și i-au spus: „Pregătește-te, că te facem președinte!”. Nicușor nu s-a mirat. De câte ori îl „făceau” băieții ceva, îl anunțau din timp, ca să se poată obișnui cu ideea... abia fusese turul întâi al alegerilor prezidențiale, ce-i drept, dar dacă ziceau ăia, oameni serioși, că el, care nici măcar nu participase la alegeri, e programat pentru fotoliul de la Cotroceni, n-avea cum să se petreacă altminteri. Apoi a văzut că s-au anulat alegerile, apoi i-au zis să se spele pe cap, la salon, și l-au filmat, apoi l-au pus să recite niște fraze, apoi l-au trimis la niște emisiuni televizate și a văzut că toată lumea bună de la ANTENA 3 CNN, chiar și Mugur Ciuvică,  îl divinizează, apoi i-au dat niște întrebări și răspunsurile aferente, să le învețe, apoi i-a promis Maia cel puțin o sută de mii de voturi, apoi a vorbit cu unul, Macron, în limba franceză, apoi a venit doamna Roxana Ciucă și a mâncat mititeii cu cartofi prăjiți pregătiți pentru stomacul lui de primar-general, în timp ce răscolea prin cutiile cu pantofi, vârâte sub scara interioară a apartamentului, apoi a câștigat alegerile cu vreo 800 000 de voturi în plus, voturi pe care Nicușor, în calitate de olimpic la matematică, nu reușea să și le explice. Acum, din câte își amintește el din activitatea altor președinți, trebuie să-și pună „guvernul meu”, „serviciile mele”, justiția mea”, „Cătălin-Predoiu-al-meu”, „televiziunile mele”, „jurnaliștii mei”, „radioul meu public”, „ONEGE-urile mele” trotinetiste, etc... 

Da, așa va fi... și totuși, un singur lucru n-am înțeles: de ce dracului merge la enșpe „confruntări electorale” pe la diferite televiziuni un ins care NU ARE DE OPT ANI TELEVIZOR ACASĂ? De ce, dacă ar fi vrut să-l vadă pe tati la televizor și să-l susțină,  băiețelul și fetița „optimizatului” Nicușor ar fi trebuit să se roage de vecini ca să-i lase și pe ei puțin în fața micului ecran?