Lung șir de decese premature în arena internațională: 5 doar în hochei. Vicepreședinte de federație națională de canotaj din Europa

Săptămâna și decesele vremelnice și bruște din suflarea sportivă, iar un alt șir al celor stinși îndoliază și-n continuare lumea arenelor. Fiind vorba tot despre morți premature și din senin, nu mai este demult doar vreo întâmplare ori coincidență. Și totuși nu se constată corelațiile evidente, de parcă s-ar pleca la ceruri „de bătrânețe”.
Un vicepreședinte de federație din sportul european, avocatul Peter Riedel, din conducerea Federației Austriece de Canotaj, stingându-se la vârsta de 56 de ani la Klagenfurt am Worthersee, după ce activase de-a lungul timpului la RV Nautilus-Klagenfurt, din localitatea natală, unde vedea lumina zilei în mai 1968, respectiv la Kärntner Ruderverband, iar ulterior la forul de profil din țara alpină, Österreichischen Ruderverband.
Cu mult mai tânăr s-a stins la doar 34 de ani în urma unui atac cardiac fostul portar al reprezentativei de hochei pe gheață a Coreei de Sud, Hyun Ho Hwang, retras la finele sezonului 2022-23 cu peste 100 de apariții în decursul a opt ediții de campionat doar în elita peninsulară.
Ultima sa apariție la națională fiind ca înlocuitor pe parcurs al lui Matt Dalton în cursul întâlnirii cu Danemarca din runda finală a turneului preolimpic pentru calificarea la J.O. de iarnă din 2022, după ce la nivel juvenil participa cu reprezentativa asiatică în 2009 și 2010 la IIHF World Junior Hockey Championship Division 2A.
Tragica știre fiind împărtășită de publicația sud-coreeană Maeil Business Newspaper pe când steagul hocheiului pe gheață mondial era oricum arborat în bernă la seria deceselor din ultimele zile, când s-au stins internaționalul german Tobias Eder, la doar 26 de ani, un fost conducător executiv din National Hockey League, Shawn Simpson, finlandezul de numai 47 de ani Miika Elomo, lansat de TPS Turku și care era selectat de Washington Capitals ca fiind al 23-lea pe lista NHL a Entry Draft în 1995, respectiv Tristan Perreault-Gagnon, un atacant născut în Quebec și decedat la vârsta de 29 de ani, conform celor de la NY Rangers Insider.
Revenind la Elomo, devenea al patrulea marcator cu 9 goluri în 6 jocuri pentru Finlanda la IIHF World Junior Hockey Championship din 1996, iar retragerea din hocheiul pe gheață profesionist o făcea din țara natală în 2005 în culorile lui Blues.
Scandinavul s-a stins în calitate de antrenor principal al grupării Les Jokers de Cergy-Pontoise din Ligue Magnus, prima scenă din Franța.
A decedat și un rugbist junior portughez, la numai și numai 17 ani, răpus de o formă agresivă de cancer – o tumoare Spitz atipică, João Afonso Peral fiind în plină formare cu bune perspective de către o grupare consacrată lusitană din capitala țării, Centro Desportivo Universitário de Lisboa (CDUL).
Tragedie și peste Oceanul Atlantic în sportul în XV, mai exact în Brazilia, rugbistului Gabriel Popó făcându-i-se rău în cursul încălzirii dinaintea meciului pe care îl avea de jucat duminică pentru Jaú împotriva lui União Suzano în cadrul Seriei A-3 din Campeonato Paulista și stingându-se din viață la doar 26 de ani.
De tânără s-a stins subit la numai și numai 21 de ani portărița Jemima Kabeya, cu convocări la categorii juvenile în selecționate de handbal feminin ale Franței, legitimată fiind din 2022 la Plan-de-Cuques și extinzându-și contractul cu încă 2 ani din 2024, pe fondul căruia a dat randament în sezonul în curs, cu un procentaj de 35.6% al intervențiilor reușite și 78 de aruncări apărate.
RallySport Magazine a anunțat stingerea din viață tocmai după împlinirea vârstei de 44 de ani a unuia dintre cei mai competitivi piloți de raliuri din Noua Zeelandă, Mark Tapper, cel mai bine clasat la final din țara sa în cadrul ediției 2005 a Rally New Zealand, doi ani mai târziu impunându-se în cadrul clasei Group N 2WD a Campionatului de Raliuri al Noii Zeelande iar în 2008 adjudecându-și trofeul Pirelli Star Driver, după care participa și în cadrul Production World Rally Championship.
Tot din emisfera sudică, mai precis din Australia, răzbate știrea stingerii duminică la 53 de ani a unui fost jucător al lui North Sydney Bears în fotbalul Austrlian Rules, și anume Vale Noel Solomon.
În SUA, fără a fi menționată cauza decesului, s-a stins subit la doar 45 de ani în statul Delaware un fost jocheu retras din întrecerile National Steeplechase Association, și anume Roderick "Roddy” MacKenzie, care concura în cadrul circuitului hipic din 2006 în 2014.
A murit și Ben Christman, nu jucător de doar 21 de ani de linie ofensivă în fotbalul american de colegiu transferat la UNLV, unitatea de învățământ la care studia anunțând că a fost găsit fără viață într-un apartament din afara campusului studențesc. El jucase înainte pentru cei din statele Kentucky și Ohio, două sezoane la cei din Ohio. Campania din 2023 avea însă a o rata ca urmare a unei accidentări la genunchi, după cum nota printre altele CBS Sports.
Ca notă de cercetare menționată în cazul său în consemnarea trecerii în revistă a deceselor din ultima săptămână, compilată de Mark Crispin Miller în cadrul „Știrilor din subteran”, conform datei de 24 august 2021 Universitatea de Stat din Ohio aplica un mandat de vaccinare anti-coronavirus pentru studenți, staff și cei din facultate, Foto: rudern.at
Într-o consemnare separată, accesibilă AICI, decesele din ultimele zile din lumea fotbalului, la diferite vârste, în Anglia, Italia, Germania, Spania.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Sport Știri
Locații: Austria Coreea de Sud Europa Germania Noua Zeelandă
Subiecte: decese subite
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)