ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Popular luptător „în cușcă” din UFC, Bryce Mitchell, care în 4 octombrie va împlini 29 de ani, nu s-a sfiit după repurtarea unui semnificativ succes în weekend la Las Vegas, revenind astfel în urma unicei sale înfrângeri din carieră, să-și afișeze public și manifeste fervent credința religioasă în fața unei largi audiențe în tribune și televizate, ba chiar s-o și practice prin a-l invita pe învinsul său, hawaianul Dan Ige, să se roage îngenunchiați împreună pe ringul octogonului, cu Biblia în mână, modalitate în care învingătorul și-a expus fățiș convingerea în interviul ulterior încleștării că incendiile din Hawaii au fost înadins provocate pentru șterpelirea pământurilor nativilor și că Satana preia frâiele omenirii.    

Bryce Mitchell, al 10-lea clasat în ierarhia mondială la zi a categoriei pană în UFC – acronim pentru Ultimate Fighting Championship, organizație americană de arte marțiale mixte, cea mai mare la nivel global în cadrul MMA, Mixed Martial Arts, s-a lansat într-un discurs plin de patos dar ancorat în realitatea factuală obiectivă după lupta câștigată în weekend în UFC Apex din Las Vegas cu o decizie unanimă în fața hawaianului Dan Ige, cu 30-27, 29-28, 29-28, spuse în fața camerelor de filmare și la microfonul interviurilor „la cald” inserate în consemnarea publicată de popularul site thegatewaypundit.com aici cu titlul „Luptător din UFC Fighter ține Biblia după o mare victorie și spune că focurile din Hawaii au fost provocate de om pentru a fura pământurile nativilor (VIDEO)”. 

Mitchell, care deține un palmares aproape imaculat, de 16 lupte câștigate și una pierdută în MMA, respectiv 7-1 în UFC, a ridicat Biblia deasupra capului și a tunat „Libertate!” în mijlocul ringului înaintea confruntării cu hawaianul Dan Ige, protagonist al mai multor încleștări în cariera sa (17-7, 9-6), iar după lupta câștigată de puțin și cu prețul sângelui în zona ochiului drept, a pus din nou mâna pe Biblie, lăsată în grija asistenților săi, iar cu mâna pe Biblie a lansat public câteva adevăruri inconvenabile, invitându-l totodată pe partenerul său de ring să se roage împreună la fața locului.

La finele interviului, Mitchell i-a solicitat reporterului, la rândul său un fost luptător în UFC, Michael Bisping, ca Ige să preia microfonul pentru a rosti o rugăciune în numele hawaienilor, însă Bisping s-a grăbit să curme din scurt interviul, la care Mitchell cu Ige, până atunci ținându-se înlănțuiți de după cap, chiar și-așa au îngenunchiat totuși împreună și-au spus o rugăciune cu mâna pe Biblie în chiar centrul octogonului, sub focalizarea camerelor de filmat. 

Mult mai puternic a fost însă mesajul pe care Mitchell a reușit să-l lanseze public în secundele precedente, la microfon, în plin interviu, în fața unor tribune pline și a telespectatorilor, anunțând totodată oferirea unei donații umanitare de 5.000 de dolari pe care învinsul său în luptă, Ige, s-o acorde hawaienilor pentru refacerea așezării istorice Lahaina, devastată recent în Maui pe fondul pirotehnismului terorist ce este declanșat cu bună știință, intenționat și în scop precis în nenumărate locuri din lume sub varii forme ale urzelii de către cozile de topor executante ale ocultei satanice mondiale.

Iar bineînțeles că orice adevăr inconvenabil „narațiunii oficiale” a ocultiștilor care controlează și mesajul public prin trâmbițele lor de propagandă pe care le dețin, mass-media, este automat etichetat de către aceiași dezinformatori din „sistem” dar și de către „idioții utili” astfel spălați pe creier prin manipulare ca fiind „teorie a conspirației” – de fapt nimic altceva decât o expresie specific inventată și alocată în secolul trecut de către Agenția Centrală de Inteligență cu scopul de discreditare, defăimare și aruncare în derizoriu a oricăror realități demascate în spațiul public ce contravin minciunilor deversate și reciclate opiniei publice de către uneltitori, și pe care „sistemul” le identifică prin a le știrbi de credibilitate cu limbajul de lemn „teoria conspirației”.   

Mitchell nu s-a hazardat deloc în a da glas cu mâna pe Biblie realității factuale obiective în ceea ce privește pirotehnismul terorist din Maui, împărtășită la nivel mental și în secret de majoritatea oamenilor, fără a avea însă curajul de a susține public aceste adevăruri, învingătorul din UFC spunând la microfon în interviu că „Dan e cel mai puternic în lovituri dintre toți cei cu care am luptat dar nu m-am așteptat să fie atât de iute și să aibă o mobilitate atât de bună, iar apărarea sa e de asemenea la fel de bună. Am adus Biblia aici cu mine în seara aceasta deoarece cred că Satan preia pământul, iar specific mă refer mai precis la aceste incendii din Hawai. Și îi donez 5.000 de dolari lui Dan să-i acorde oamenilor din Hawaii pentru că știu că au pierdut prieteni, au pierdut casele, și-au pierdut copiii, și îi iubesc pe acești oameni din tot sufletul meu, iar Satan nu poate face nimic în fața puterii lui Iisus Hristos odată ce noi ne unim, suntem împreună uniți…”

Încercând să schimbe subiectul, Bisping l-a întrebat dacă n-are probleme de vedere în urma accidentării suferite, dar Mitchell a izbucnit în râs, „e doar o zgârietură, nu-i nimic, nimic special de zis despre ea, dar revin la incendiile din Hawaii, căci n-au fost naturale, sunt de credința că au fost artificial stârnite pentru că vor să ia pământurile nativilor, și așa vrea ca Dan, un nativ hawaian, să conducă lumea în rugăciune împotriva puterilor satanice”, solicitându-i intervievatorului să-i ofere microfonul luptătorului hawaian Ige pentru a rosti la fața locului o rugăciune publică.   

Bisping n-a făcut-o dar partenerii de luptă din UFC tot au îngenunchiat în rugăciune cu mâna pe Biblie. Momente de impact în ringul octogonal din Las Vegas. Consemnarea din Gateway Pundit, accesibilă așadar aici, cu tot cu înregistrările video inserate ale momentelor descrise mai sus, sursa fiind citată și de către StateofTheNation, aici.

 

Parteneriat SportTim