ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Dr. Geanina Hagimă este chemată în fața Colegiului Medicilor Argeș și anchetată disciplinar în urma unei sesizări făcute de Colegiul Medicilor din România, motivul invocat fiind participarea la proteste împotriva măsurilor impuse în pandemie și contestarea eficienței vaccinării anticovid, informează RostOnline.

În acest context, marți, 31 mai, este anunțată o manifestație de susținere, în intervalul 10:00-13:00, în fața Colegiului Medicilor din România.

Contactată de ActiveNews, inimoasa și curajoasa doctoriță care a publicat mai multe articole medicale în paginile noastre de Sănătate și Opinii, a confirmat presiunile la care este supusă și ne-a mai atras atenția asupra unui alt caz de domeniul fantasticului:

„O constatare foarte interesanta și gravă în același timp, care trebuie sa ridice multe întrebări și la care este extrem de important să obținem o explicație este reprezentată de variațiile inacceptabil de mari a mortalității prin covid între diferitele județe ale țării în anul 2020, așa cum putem observa din datele expuse în raportul CNSISP - INSP (pagina 45 - https://insp.gov.ro/download/cnsisp/Fisiere-de-pe-site-CNSISP/mortalitatea_generala/Mortalitatea-generala-2020.pdf).

Cum se poate explica diferența de mortalitate prin COVID, foarte mare în Sibiu – 144,5 la 100.000 locuitori, Hunedoara de 145,4 la 100.000 locuitori, Mureș de 122.9 la 100.000 locuitori și de doar 3,7 la 100.000 de locuitori în Timiș, de 6,2 la 100.000 locuitori în Mehedinți, de 14 la 100.000 locuitori în Olt, de 22,5 la 100.000 locuitori în Buzău?

Cum este posibil ca mortalitatea prin aceasta boala sa fie de 40 de ori mai mare într-un județ față de altul?

Cum se poate explica mortalitatea de 78,8 la 100.000 de locuitori în București, capitala științei românești, mai mare decât în 50% din județele țării?

Protocoalele de tratament au fost aceleași. A ajuns mai mult covid în anumite orașe decât în altele? Competența, experiența, interesul medicilor în tratarea pacienților au fost diferite?

Cred că este o problema care merită dezbatută de multe profesii de la medici la procurori.”, a conchis medicul, pentru ActiveNews, oferindu-ne și graficul din documentul citat:

Doctorița Geanina Hagimă a explicat, în exclusivitate pentru RostOnline, și cum s-a ajuns la această situație halucinantă legată de audirea la Colegiul Medicilor.

Iată faptele și documentele:

În data de 10 mai 2022, Colegiul Medicilor din România a transmis Colegiului Medicilor Argeș o sesizare împotriva medicului Geanina Hagimă.

„În data 4 mai 2022, ora 16:20, în fața sediului Colegiului Medicilor din România a avut loc un protest ce s-a desfășurat între orele 16: 20- 17:30. La protest a participat și doamna doctor Hagimă Geanina- Elena, care a luat cuvântul și a manifestat împotriva măsurilor dispuse pe teritoriul României în timpul pandemiei covid-19, cât și a ineficienței vaccinului covid-19. Totodată, a menționat nemulțumirile față de activitatea Colegiului Medicilor din România în pandemie și faptul că CMR nu a avut grijă ca imaginea medicilor să fie respectată”, se precizează în solicitarea transmisă de Colegiul Medicilor, prin care se prezintă faptele considerate că reprezintă indicii pentru atragerea răspunderii disciplinare.

În 24 mai 2022, Colegiul Medicilor Argeș a informat-o pe dr. Hagima Geanina cu privire la sesizarea formulată de Colegiul Medicilor din România. În document nu este comunicată data la care dr. Hagima este convocată pentru audieri, menționează Raluca Oanță de la publicația citată (documentele de la Colegiu, în baza articolului)

În acest context, în sprijinul dr. Hagimă Geanina este anunțat un protest de susținere, marți, în intervalul 10:00-13:00, în fața Colegiului Medicilor din România (strada pictor Alexandru Romano, nr.14).

Organizatorul, Dumitru Bălan de la Acțiune pentru Națiune, anunță:

CMR, OPRIȚI HĂRȚUIREA d-nei dr Geanina Hagimă!

În data de 31 mai, vom protesta democratic în fața Colegiului Medicilor din România între orele 10.00-13.00 împotriva hărțuirii și discriminării practicate de conducerea CMR la adresa d-nei dr Geanina Hagimă și a medicilor de bună credință care aleg să spună adevărul științific în spațiul public ca noi să putem beneficia de o informare obiectivă.

Într-un stat democratic dreptul de a avea accesul la a doua opinie medicală și dreptul la libera exprimare sunt garantate legislația în vigoare și de Constitutia României și nu putem fi de acord cu cenzurarea medicilor cu conștiință care petiționează legal și care împărtășesc cu noi adevărul științific, nu minciuna propovăduită non stop de către medicii sponsorizați puternic de grupurile farmaceutice.

Astfel, vom cere demisia conducătorilor Colegiului Medicilor din Romania si desființarea prin lege a acestei instituții care nu își îndeplineste atribuțiile legale asumate de catre membrii fondatori în statutul acestei institutii.
CMR nu mai apără de mult timp interesele medicilor înscriși în această asociație, devenind mai degrabă o aripă a Ministerului Sănătății, promovând mai degrabă interesele guvernanților și ale companiilor farmaceutice.

D-na dr Geanina Hagimă a petiționat Colegiul Medicilor din Romania de mai multe ori, încercând să sesizeze o mulțime de probleme care au apărut în ultimii 2 ani în timpul pandemiei, dar acestea nu au fost luate in considerare, dumneaei neprimind niciun raspuns din partea acestei institutii.

Într-o societate democratică, orice persoană are dreptul de a petiționa.

Conf Artic 51 din Constitutia Romaniei-Dreptul la petiționare, alin (1), "cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor", iar la alin (4) regăsim faptul că "autoritățile publice au obligatia sa raspundă la petitii în termenele si in conditiile stabilite potrivit legii."

Iar în cazul de față, Colegiul Medicilor din Romania nu numai ca nu a dorit să răspundă, dar nici măcar nu a luat în considerare semnalele de îngrijorare transmise de către dna dr Geanina Hagimă, încălcând astfel propriul statut.

Iar in data de 4 mai reprezentanții Mișcării Civice Acțiune pentru Națiune au solicitat-o pe d-na dr Geanina Hagimă ca sa le împărtășească preocuparile dânsei și oamenilor prezinți la acea adunare publică organizată legal, mai ales ca presa și Colegiul Medicilor din Romania nu au fost interesate sa transmită publicului aceste grave derapaje apărute în zona sănătății publice în ultimii 2 ani.

D-na dr Geanina Hagimă și-a expus în mod liber punctul de vedere argumentat științific și nu a atacat niciun funcționar al Colegiului Medicilor din Romania, transmițându-ne numai informații statistice de calitate, validate de știința medicală, acestea având la bază și o Bibliografie foarte amplă.

După prezentarea dânsei, s-a depus oficial Memoriul la Registratura Colegiului Medicilor și totul a decurs normal, fără a avea parte de incidente.

Dar am rămas stupefiați cu toții când am aflat că instituția Colegiul Medicilor din Romania a somat Colegiul Medicilor din Argeș pentru a demara o anchetă disciplinară în legatură cu speța d-nei dr Hagimă, pentru a fi sancționată.

Plângerea formulată de Colegiul Medicilor din Romania împotriva d-nei dr Geanina Hagimă a fost întocmită fara a avea vreun argument legal in spate, fiind depusă în scopul intimidării dânsei doar pentru că a avut curajul să ne spună adevărul.

Actul de hărțuire și de discriminare săvârsit de Colegiul Medicilor din Romania la adresa medicilor de bună credință care aleg să transmită în mod necenzurat adevărul științific în spațiul public ca oamenii să poată beneficia de o informare obiectivă trebuie condamnat în toate formele posibile, această formă de presiune teribilă nefiind specifică unui stat democratic.

A doua părere medicală trebuie să fie ascultată întotdeauna de către membrii care fac parte din Colegiul Medicilor din România, chiar dacă aceasta contravine narațiunii oficiale și ar fi total injust ca d-na dr Hagimă să fie sancționată doar pentru că a actionat sub impactul motto-ului "Primum non Nocere".

D-na dr Geanina Hagimă este un medic foarte valoros pentru poporul român și dânsa își exercită profesia cu un profesionalism desăvârșit, de aceea ar trebui apreciată și premiată de către conducerile din breasla medicală, nicidecum sancționată.

Colegiul Medicilor din România a comis o gravă eroare de raționament în acest caz, alegând să arunce cu pietre într-un medic excepțional, asa cum rareori îți este dat să întâlnești, de aceea avem datoria morală de a o susține concret pe d-na dr Hagimă în data de 31 mai în fața sediului CMR.
Știm cu toții cum conducerea CMR i-a hărțuit pe d-na dr Flavia Grosan și pe dl dr Răzvan Constantinescu, doar pentru că dumnealor au avut curajul să demonteze cu argumente medicale solide narațiunea oficială a pLandemiei din ultimii 2 ani.

Iar pentru poporul român, d-na dr Geanina Hagimă este o eroină care și-a făcut datoria față de semenii dânsei, de aceea noi o vom susține necondiționat pentru a nu fi intimidată de nimeni.

Practicile neloiale ale Colegiului Medicilor din Romania țin mai degrabă de cutuma statele totalitare obișnuite cu cenzura vocilor importante și cu politica pumnului în gură, iar noi nu vom permite sa fim părtași la aceasta nedreptate care i se face d-nei dr Hagimă.”