Pentru că pe 26 iulie este ziua trecerii la Domnul a mărturisitorului ortodox anticomunist Constantin Oprișan, deținut politic în închisorile de exterminare a adversarilor regimului, am adunat o colecție de mărturii ale colegilor acestuia de suferință, în frunte cu cea a părintelui Gheorghe Calciu. Citiți și 16 martie – 100 de ani de la nașterea pământească a mucenicului Constantin Oprișan. FILOSOF, POET, MARTIR

În luna Iulie 1958 Oprișan Constantin a căzut bolnav la pat și nu s-a mai putut mișca[,] deși de la Văcărești venise într’o stare aproximativ bună. Boala i s-a agravat cu fiecare zi deoarece de la această dată nu a mai primit absolut nici o asistență medicală până în luna Martie 1959, și apoi o nouă vizită medicală în Iulie 1959[,] ziua de 11. Cum în Decembrie 1968 i-a fost suprimat și regimul alimentar T.B.C. Oprișan C-tin a făcut o formă foarte avansată de cașexie care i-a emaciat până la data morții tot țesutul muscular. La 24 Iunie 1959 a făcut o diaree f[oarte] gravă care i-a fost tratată abia în 11 Iulie 1959. În urma acestei diarei i-a apărut edemul cașectic la ambele picioare. Evoluția edemului n-a putut fi stăvilită cu toate medicamentele acordate de medic la 11 Iulie 1959[,] căci în condițiile absolut insalubre ale celulei unde ne aflam încarcerați, fără regim alimentar T.B.C. și fără spitalizarea care în mod obligatoriu trebuia să-i fie acordată, nu se putea opri edemul. În această stare a ajuns până în ziua de 26 Iulie când a încetat din viață, sufocându-se din cauza puroiului care i-a invadat tot pulmonul și pe care, din cauza epuizării totale prin cașecsie, nu l-a mai putut expulza. Cordul i-a bătut tot mai slab[,] dar până a expiat și nu a făcut nicio sincopă. A murit fără să mai poată vorbi nimic din cauza sufocării. În ultima vreme din cauza cașexiei prea avansate organismul lui n-a mai putut asimila aproape nimic din alimentele din hrană, care de altfel erau totul neadecvate cu starea lui sanitară. În câteva minute a sucombat printr’o epuizare lentă petrecută în decursul celor câteva luni petrecute în condițiile cu totul nenormale ale celulei în care ne găsim încarcerați.

Aceasta îmi este declarația pe care o dau liber și neconstrâns de nimeni[.]

Arhiva CNSAS, Fond Penal, dosar 1.137 (25.387, cota SRI), vol. 7,ff. 37 r-v.

Subsemnatul Iosif V. Iosif, deținut condamnat 15 ani M.S., fiul lui Vanghele și Vasilica, încarcerat în penit. Jilava pe secția specială de la 19-III-958[,] declar următoarele în privința morții lui Oprișan Constantin care a avut loc pe data de 26-Iulie-959 la 2/S3 pe această secție. Am fost încarcerat aci anul trecut la data de 19 III-1958 împreună cu el, Petrișor Marcel și Calciu Gh.[,] Oprișan Constantin a fost adus de la penit. Văcărești unde era tratat de tuberculoză pulmonară. Din momentul aducerii pe secție i s-a tăiat tratamentul medical, la spital fiind scos fără avizul medicului. Când am fost încarcerat cu el era bine, refăcut puțin. Cu toate rapoartele în care s-a cerut tratament și internare în infirmerie i s-a răspuns că „orice ar face la infirmerie nu va fi dus” de către secundul penitenciarului]. Medicul a venit numai în urma grevelor de protest, una a durat 24 de zile, în urma căreia am dat o declarație procurorului în care arătam situația de pe secție și din care am cerut internarea lui în spital și pentru a scăpa și noi de pericolul contaminării. Zadarnic!, după această vizită a procurorului, o grevă de la 24-Iunie 58 – represaliile au continuat prin tăierea de tratament medical timp de 8 luni, până la data de 25 III-59, [a] venit iar medicul în urma încercării de sinucidere tot pe chestia medicală a lui Hoinic Dragoș, care a făcut și o grevă de 42 zile pt. medic, astfel s-a obținut a treia vizită, când Oprișan n-a primit niciun fel de medicament împotriva tuberculozei. Până aici i s-a spus că raporta că nu este medic, iar când medicul a venit nu i-a dat medicamente, mai mult[,] la 19 XII-58, i s-a tăiat de către comandantul penit. regimul T.B.C., care fapt alături de lipsa de medicație a contribuit la moartea lui, ajungând într-o ultimă fază de cașexie.

Din Martie [19]59 doctorul a venit abia la 11-Iulie [19]59, asta după ce io am raportat timp de zece zile, înaintea acestei date starea lui a devenit din ce în ce mai gravă și faptul că a făcut o diaree și pentru acest lucru să i se dea medicamente. Doctorul a venit cu întârziere de zece zile, regim T.B.C. tot nu i s-a dat, pe motiv că acesta este aprobat de comandant, iar el numai avizează. Din acest motiv deci:

Tăierea tratamentului medical pe timp îndelungat, ceea ce a primit fiind numai ca să nu se spună că n-a primit deloc, fiind o perioadă de 7 luni când n-a primit nimic.

Tăierea regimului T.B.C. la 19-XII. [19]58, fapt care l-a făcut să ajungă în ultimul grad regimul de comun nefiind suficient pentru a face față boalei.

Cazarea pe această secție de exterminare, cu celule în care apa curge pe pereți șiroaie, mucegaiul stă de o palmă pe saltea.

Lipsa de aer, ușa celulei ținându-se mereu închisă.

Cea mai importantă chestiune: dorința celor care l-au ținut în condițiile acestea de a[-]l ucide și tot odată de a îmbolnăvi și pe ceilalți ocupanți ai celulei, care au raportat continuu situația gravă în care era Oprișan Constantin, care a decedat în 26-Iulie [1]956, în celulă, după ce cu două zile înainte ceruse regim T.B.C. care i s-a refuzat. Declar aci că este al doilea caz de moarte pe această secție, primul fiind Valeriu Negulescu, mort în condiții mult mai tragice și că dacă regimul care ni se aplică aci va continua, fără îndoială, alții vor ajunge în situația de a muri tot în astfel de tragice și ilegale. Dreptul la viață ne este garantat prin lege și Constituție. Deasemenea dreptul la vizita medicală și la un tratament omenesc și în mod normal atunci când cineva se îmbolnăvește dintre noi are dreptul la internare în infirmerie sau … [cuvânt neînțeles], mai ales când prezintă pericolul de a îmbolnăvi pe ceilalți. Motivele de mai sus au concurat la moartea lui Oprișan Constantin și cred personal, că dacă a mai rezistat pe această secție 1 an și 4 luni, tratându-se cu săpun și mucegai, dacă a fost internat în infirmerie și i s-ar fi dat tratament, azi ar fi trăit și s-ar fi putut însănătoși. În concluzie, a murit din cauza celor care nu i-au dat tratament, regim T.B.C. etc. etc. etc.

Aceasta este declarația pe care o dau și semnez[.]

deținut Iosif V. Iosif Jilava 26. Iulie 195

Arhiva CNSAS, Fond Penal, dosar 1.137 (25.387, cota SRI, vol. 7,ff. 38 r-1

Subsemnatul Petrișor Marcel deținut în penitenciarul Jilava în arestul (secția) specială a acesta formațiuni, fiind încarcerat în aceeași celulă cu deținutul Oprișan Constantin, în legătură cu decesul său declar următoarele:

Am fost adus în acest penitenciar și depus în aceeași celulă cu susnumitul în anul 1958 luna Martie ora 19. De la venirea lui aici a sesizat medicul și administrația penitenciarului de faptul că este bolnav de tuberculoză (policavitar) și de a fi îngrijit în conformitate, deoarece el a fost scos din spital la data prezentă fără avizul medicului. Vizitat de medic, acesta i-a spus că el a făcut raportul necesar pentru internarea lui în infirmerie și continuarea tratamentului, dar că mai departe va hotărî alt for competent în această chestiune. Rezultatul a fost că după două luni de zile i s-au adus cîteva medicamente, fără însă ca să fie dus în infirmerie. Situația sa în celula în care a fost dus s-a agravat și din luna Iulie 1958 nu a mai primit nici un medicament. Situația sa a mers prost și medicul nu a mai făcut nici o vizită, nici lui și nici unuia dintre toți cei ce conlocuiau cu el. În luna Iulie 1959, în urma unui refuz de masă a susnumitului, care se îmbolnăvise de diaree și ajunsese într’o stare de cașexie de ultimul grad, deoarece nu i s-a mai dat în tot acest timp nici o asistență medicală, medicul penitenciarului a venit și i-a spus că ceva medicamente poate să-i dea[,] însă că regim T.B.C. conform legii, nu poate să-i dea fiindcă nu depinde de el, la fel [cum] nici nu poate să-l interneze în spital, deoarece situația lui, a bolnavului, este o situație specială, și că vizita medicală a obținut-o foarte greu[,] în urma unei permisiuni speciale dată de către colonelul șef al penitenciarului.

După această dată de aproximativ 14 Iulie 1959[,] când a primit ceva medicamente, situația sa s-a mai ameliorat puțin și pentru continuarea însănătoșirii, Oprișan a cerut insistent internarea în spital și acordarea de regim alimentar TBC.

Administrația penitenciarului nu a dat nici un răspuns cererii lui nu a luat nici o măsură în consecință. În decursul următoarelor săptămîni situația lui s-a agravat și în ziua de 26 Iulie 1959 susnumitul Oprim Constantin a murit subit într’un acces de sufocație în stare de cașexie de ultimul grad. Decesul s-a produs în celula în care sunt deținut și eu, în fața ochilor mei, drept pentru care declar cele de mai sus.

Arhiva CNSAS, Fond Penal, dosar 1.137 (25.387, cota SI),

vol. 7, ff. 39 tv.

Extrase din Mircea Stănescu (editor), "Documentele reeducării”, Volumul I, Editura Vicovia, 2013, pag. 524-529.

 

Sursa: mănăstirea.petru-vodă.ro