În 1911 a fost incorporat în Regimentul 6 Artilerie Pitești. În 1913, a fost mobilizat pentru campania din Bulgaria apoi, până în 1919, transferat la Divizionul 1 Artilerie ușoară Curtea de Argeș, cu gradul de sergent. Pentru faptele sale a fost decorat cu „Bărbăție și credință”.

În 1920, intră în viața monahicească la Schitu Măgura, de lângă Târgu Ocna. În același an, primește darul preoției. Din 1921, slujește în mai multe parohii lipsite de păstor: Vâlcele, Schitu Frumoasa, la Mănăstirea Giurgeni, din județul Bacău, la Hășmașu Ciceului, Leurda Gârbăului, județul Cluj, și la Șimișna, județul Sălaj. În 1933 revine în Moldova, ca slujitor la Mănăstirea Agapia, până în 1945, când este transferat la Văratec. În 1961 revine la Agapia.

Începând cu anul 1929, pe când slujea la Hășmașu, a început să scrie o serie de broșuri cu caracter moralizator, având ca țintă pe credincioșii simpli, fără sau cu puțină pregătire intelectuală, inspirându-se „din cărțile bisericești, cât și din viața unor oameni”. Așa a scris lucrarea „Oglinda duhovnicească”, în șase volume, pe care a început să o răspândească tot mai mult în rândurile credincioșilor cu care intra în contact. Ajutat de unii credincioși apropiați, lansează un adevărat serviciu de colportaj, care funcționa atât în lăcașurile în care slujea, cât și la praznicele din parohii și mănăstiri, sub binecuvântarea Patriarhului Nicodim Munteanu. După interzicerea colportajului de către autoritățile comuniste, părintele Măndiță și ucenicii săi au rămas cu un volum imens de carte religioasă, pe care au încercat să o difuzeze, evident, la cote mult diminuate față de perioada anterioară anului 1948.

În acțiunea continuă de a depista literatura considerată interzisă și nocivă regimului „democrat-popular”, în anul 1964, Securitatea a trecut la reținerea și anchetarea celor din grupul misionar al părintelui Măndiță. La perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, în august 1964, la București (în centrul orașului), Curtea de Argeș și Mănăstirea Agapia, Securitatea a descoperit sute de mii de exemplare ale lucrărilor al căror autor era părintele Mândiță, tipărite înainte de 1948. Era vorba de camioane de literatură religioasă imprimată, situație care, în contextul grațierilor deținuților politici, practic a cutremurat Securitatea convinsă că reușise să identifice și să anihileze depozitele de carte interzisă. De asemenea, au fost confiscate numeroase cărți religioase vechi, unele de patrimoniu, care au luat drumul Arhivelor Statului. Alături de literatură, organele de represiune au descoperit ateliere de confecționat și depozite de obiecte religioase de colportaj destinate credincioșilor, precum iconițe, cruciulițe, candele, dar și câteva mașini de scris, procurate după 1948, la care se multiplicaseră câteva lucrări: „Vămile văzduhului”, „Priveliști apocaliptice”, „Ciclu de predici” și „Mica Biblie”.

Anchetele s-au desfășurat la Agapia, dar și la Ministerul Afacerilor Interne. În urma unui memoriu înaintat Tribunalului Militar București, în care invoca starea de sănătate precară, părintele Măndiță a obținut judecarea în stare de libertate. Din lot au făcut parte: Nicodim Măndiță, Vasile Poițelea, Costache Măgirescu, Gheorghe Palade, Grigore Bălan, Ionescu Jorj, Nicolae Chinaru, Anica Țupu, Elena Popa, Gheorghe Stoica și Gheorghe Lazăr.

În urma Decretului Consiliului de Stat nr. 456 din 31 mai 1966 a fost grațiat de restul pedepsei, astfel încât, la 11 iunie 1966, părintele Nicodim Măndiță a fost liberat din penitenciarul Aiud. Scriitorul și duhovnicul român a revenit ca slujitor la Mănăstirea Agapia, de unde a trecut la Cele-Veșnice pe 6 iulie 1975.

 

Autor: Adrian Nicolae Petcu

 

Sursa: Doxologia.ro