MASCA E ILEGALĂ! CCR a decis caracterul neconstituțional al Ordonanței de Urgență 192 din 2020 care adăuga la legea 55 din 2020 obligativitatea purtării măștii în spații deschise. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de studentul Adrian Secu
Masca în aer liber ar urma să nu mai fie obligatorie, după ce judecătorii constituționali au decis neconstituționalitatea unei OUG prin care această prevedere era adăugată de guvernul Orban la restricțiile deja legiferate de parlament prin legea nr. 55/2020. Rămâne de văzut, după motivarea deciziei CCR, ce se va întâmpla cu toate amenzile primite în ultimii 3 ani de românii care nu s-au conformat cerinței NECONSTITUȚIONALE de a purta mască în aer liber.
Curtea Constituțională a României (CCR) a constatat, marți, că este neconstituțională Ordonanță de urgență a Guvernului 192/2020 prin care se instituia, printre altele, obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice (deschise și închise, n.r.), spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat publicat pe pagina web a CCR, „în ședința din data de 15 februarie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională, în ansamblul său, Ordonanță de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.
Curtea a constatat neconstituționalitatea în ansamblu a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 întrucât a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale ale art.1 alin.(3) și (5) și art.79 alin.(1), referitoare la avizarea proiectelor de acte normative de către Consiliul Legislativ.
Curtea precizează că, prin efectul prezentei decizii, sunt eliminate din fondul activ al legislației, în condițiile art.147 alin.(1) și (4) din Constituție, doar dispozițiile cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.192/2020, în timp ce celelalte texte normative din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă rămân în continuare în vigoare.
Decizia este definitivă și general obligatorie. Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a transmis marți Compartimentul de relații externe, relații cu presa și protocol al Curții Constituționale.
Jurnalistul Valentin Busuioc de la Lumea Justiției explică modul în care s-a ajuns la această decizie a CCR, după ce excepția de neconstituționalitate a fost invocată de studentul la Drept Adrian-Cristian Secu. El este ADRIAN SECU (Foto: Floriana Jucan):
Marti, 15 februarie 2022, instanta de contencios constitutional, cu unanimitatea voturilor din partea judecatorilor prezenti, a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de catre studentul la Drept Adrian Secu cu privire la intreaga Ordonanta de Urgenta nr. 192/2020 (pentru modificarea si completarea Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum si pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca). O ordonanta care le-a permis autoritatilor sa impuna purtarea mastilor in spatii deschise.
Pe langa reglementarea activitatii de telemunca, OUG 192/2020 introduce in Legea 55/2020 posibilitatea ca autoritatile sa impuna obligativitatea purtarii mastilor in spatii publice deschise. O masura cat se poate de aberanta, cata vreme astfel libertatea de miscare a fost restransa printr-o ordonanta de urgenta, nu printr-o lege (contrar art. 53 din Constitutie), si cata vreme a fost data o OUG de afectare a unei libertati fundamentale – respectiv libertatea de miscare (contrar art. 115 alin. 6 din Constitutie).
Lovitura lui Secu
Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de studentul la Drept Adrian Secu in dosarul nr. 7114/301/2021, unde a contestat o amenda primita pentru nepurtarea mastii pe strada. Chiar daca la fond judecatoarea Roza Marcu (foto) de la Judecatoria Sectorului 3 (fost secretar general al CSM) i-a respins actiunea impotriva amenzii, magistrata i-a admis petentului cererea de sesizare a CCR. Ulterior, la 12 ianuarie 2022, judecatorii Daniela Ioana Stancioi (fosta purtatoare de cuvant a CSM) si Alexandru Marian Statescu de la Tribunalul Bucuresti au suspendat cauza pana la solutionarea definitiva a altor dosare, unde Adi Secu a atacat diverse acte ale pandemiei – in special hotarari de Guvern privind prelungirea starii de alerta. In fine, la CCR s-a format cauza nr. 1796D/2021, unde Curtea s-a pronuntat marti dupa cum am vazut.
Exceptia de neconstitutionalitate a lui Adrian Secu a fost prezentata de Lumea Justitiei anul trecut (click aici pentru a citi). Amintim ca desi ordonanta a fost emisa de guvernul Ludovic Orban, de ea au profitat si cabinetele urmatoare – conduse de Florin Citu, apoi Nicolae Ciuca –, care au impus de mai multe ori purtarea mastilor pe strada.
Totusi, in exceptia ridicata anul trecut, Adrian Secu a invocat nu doar motive de neconstitutionalitate intrinseca (precum cele sintetizate mai sus), ci si unele de neconstitutionalitate extrinseca – de exemplu: adoptarea OUG 192/2020 fara solicitarea avizelor din partea Consiliului Legislativ si a Consiliului Economic si Social. Daca Guvernul a cerut primul aviz abia dupa emiterea ordonantei, al doilea nu a fost solicitat niciodata, a subliniat Secu.
De altfel, CCR s-a multumit sa constate lipsa avizului din partea Consiliului Legislativ. Iar cum practica constanta a Curtii este aceea de a nu mai analiza motivele de neconstitutionalitate intrinseca odata admise cele de neconstitutionalitate extrinseca, CCR nu a mai intrat in detalii inainte sa declare OUG 192/2020 neconstitutionala in ansamblul ei.
Citiți mai multe în Lumea Justiției.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Adrian Onciu: Ești adolescent din mediul rural, ai între 16 și 19 ani, și încă nu știi de ce dimineața te simți femeie, iar seara, când te întorci cu vacile de la păscut, te simți dintr-odată bărbat? Tabără de activism LGBT sponsorizată de KAUFLAND
S-a aflat de ce a plâns IPS Teofan la slujba de azi de la Patriarhie - FOTO/VIDEO
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Recomandările noastre
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Părintele Justin Pârvu - 107 ani: ”Să urmăm viața și curajul mărturisirii Sfinților închisorilor. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru” (10 februarie)
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Politic Prima pagină Știri
Locații: România
Subiecte: amenzi neconstituționale excepție de neconstituționalitate Masca obligatorie restricții abuzive
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)